religie » KiriPedia

Ce frumoasă ar arăta România şi oamenii ei!

Bible Puzzle, Crestinism aplicat, Spirit No Responses »

Feb 122010

Se duce aşa o luptă împotriva credinţei în Dumnezeu, în timp ce, culmea, deschiderea spre misticismul oriental e tot mai mare; în ideea că oamenii nu exclud divinul şi supranaturalul din vieţile lor. Şi nu e o luptă împotriva religiei creştine, ci tocmai aceasta, împreună cu religia evoluţionistă, ambele chipurile predate în şcoli spre o şi mai mare confuzie, nu au nimic de-a face cu o relaţionare personală cu Dumnezeu.

De cele mai multe ori creştinismul este văzut ca un cod de reguli sau principii, numai bune de păstrat pentru preoţi sau călugării din mănăstiri, oricum consideraţi de lume încuiaţi la propriu sau şi la figurat (în mod intenţionat v-am lăsat pe voi să puneţi o virgulă în ultima propoziţie).

Dacă credinţa într-un Dumnezeu personal ar fi la fel de bine înţeleasă precum normalitatea posesiei unei cărţi personale de identitate, atunci L-am scoate pe Dumnezeu din clădirea bisericii de unde L-am ferecat şi l-am lua cu noi în familie, la serviciu, la şcoală, sau între vecinii noştri, L-am manifesta în toate relaţiile noastre. Şi sfinţii nu ar mai fi pictaţi pe pereţi şi în icoane, după ce mor, ci ar fi produsul final al unor concetăţeni care ar mişuna, plini de Dumnezeu în relaţiile lor.

Tăcerea apăsătoare a întunericului din bolta unei clădiri de biserică, ochii ficşi lipsiţi de viaţă ai unui cristos care te priveşte morbid dintr-un cadru de argint, străjuit de sfinţi cu figuri inumane după concepţia stereotipă a vreunui pictor “bisericesc”, toate acestea ne-au ajutat să înţelegem că devii încuiat la minte dacă încerci să asimilezi o credinţă încuiată în strana bisericii.

Eşti creştin atâta timp cât calci pragul bisericii, iar când ieşi, afară eşti propriul tău dumnezeu, pentru că “nimeni nu-mi spune mie ce să fac şi cum să-mi trăiesc viaţa”. Ei bine, nu-i aşa. Redau mai jos doar un text al Bibliei, lăsându-vă pe voi să concluzionaţi cum ar arăta România trăită după astfel de principii; dacă am mai avea motive să acuzăm corupţia din ţară, dar fiind, bineînţeles, şi noi înşine, integri.

1 Să nu răspândiţi minciuni. Să nu te alături celui rău pentru a fi un martor mincinos. 2 Să nu te iei după mulţime, când aceasta săvârşeşte răul; când depui mărturie la judecată, să nu treci de partea celor mulţi ca să perverteşti dreptatea 3 şi nici să nu-l favorizezi pe cel sărac la judecată. 4 Dacă întâlneşti boul sau măgarul rătăcit al duşmanului tău, să i-l duci înapoi. 5 Dacă vezi măgarul celui ce te urăşte căzut sub povară, să nu-l laşi acolo, ci să-l ajuţi să o ia de pe el. 6 Să nu calci în picioare dreptatea săracului la judecată. 7 Păzeşte-te de sentinţe greşite şi nu-l ucide pe cel nevinovat sau pe cel drept, căci Eu oricum nu-l voi considera drept pe cel vinovat. 8 Să nu iei mită, pentru că mita orbeşte pe cei ce văd şi suceşte cuvintele celor drepţi. 9 Să nu-l asupreşti pe străin, căci voi înţelegeţi starea străinului, deoarece şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. 10 Timp de şase ani să semeni pământul şi să-i aduni rodul, 11 dar în al şaptelea an să-l laşi să se odihnească nesemănat, pentru ca săracul din poporul tău să poată mânca, iar ceea ce mai rămâne să fie mâncat de animalele sălbatice. Să faci la fel cu via şi cu măslinii. 12 Şase zile să lucrezi, iar în a şaptea zi să te odihneşti, pentru ca astfel şi boul, şi măgarul tău să se poată odihni, precum şi sclavul născut în casa ta, şi străinul. 13 Să păzeşti tot ceea ce ţi-am spus. Să nu invoci numele altor dumnezei: numele lor să nu fie auzite pe buzele tale.

Cum a aparut icoana?

Bible Puzzle, Blogosfera, Culegeri 3 Responses »

Jan 262010

Bingo! Vedeti aici.

Odioasa religie, chiar si a creştinismului

Crestinism aplicat No Responses »

Jan 162010

Dacă cel puţin o dată ai pronunţat cuvântul “creştin” şi ai deschis gura făcând vreo afirmaţie care se dorea a fi axiomă pentru cei presupuşi mai neştiutori decât tine, atunci ar trebui neapărat să citeşti articolul acesta. Şi nu-l recomand ca ştire de ultimă oră sau ca având capacitatea de a lua locul Bibliei înseşi, ci iată de ce:

Anthony Browne este un ateu declarat, şi în finalul articolului nu rezistă să nu se lege de chichiţa care îl doare pe el: de ce există disensiune între “creştini”, dacă tot se laudă că sunt promotorii dragostei şi ai într-ajutorării? Pe de altă parte, chiar şi această frustrare practică a lui, dincolo de titulatura de ateu asumată oficial, te îndeamnă să crezi că nu poate fi acuzat de părtinire atunci când vorbeşte despre crimele produse împotriva creştinilor.

Însă frustrarea lui cea mai mare nu sunt crimele, pentru că acestea ar fi de înţeles în cadrul “selecţiei naturale”. Problema e că aceste crime comise împotriva creştinilor de pe întreg mapamondul nu atrag apărarea nimănui: toată presa tace, toate oficialităţile nu ştiu-nu văd nimic. Situaţia ar arăta altfel dacă un creştin ar îndrăzni să ridice chiar şi un deget împotriva unui musulman sau să-l discrimineze în vreun fel.

Problema de percepţie a lui Antony Browne este că el nu reuşeşte să facă diferenţă între cele două categorii de creştini: cei practicanţi şi cei nominali (doar autodeclaraţi). Cei mai răi discriminatori şi asupritori ai creştinismului practicat fiind cei care se ascund în spatele aceleiaşi denumiri şi atacă pe la spate, din interior, prin vorbe sau conduită.

Creştinismul nominal naşte o religie odioasă, ceea ce Isus n-a intenţionat niciodată; o religie “creştină” pentru cei naivi sau care sunt în căutarea unei linişti sufleteşti sau pentru a-şi spăla conştiinţa de anumite păcate, religie datorită căreia şi în numele căreia numeroşi terreştri au condamnat, fără să-l înţeleagă, creştinismul practicat.

Datorită acestei “religii creştine” mulţi nu ajung să cunoască niciodată ce înseamnă creştinismul practicat datorită prea multor lumânări şi mătănii, nu ajung niciodată să aibă o relaţie personală cu Isus, ceea ce ar presupune de fapt creştinismul biblic, autentic.

Mulţi ca Antony Browne îşi dau cu părerea în privinţa creştinismului nominal, religios, dar şi mai mulţi nu ştiu cu ce se mănâncă si n-au ştiut niciodată că există un soi de oameni care nu au alt scop în viaţă decât ca, prin tot ceea ce fac, să-i semene lui Isus tot mai mult. Nu din fanatism, ci în ciuda oricărui sacrificiu. Pentru că ei cred în viaţa de după moarte, ei cred în Rai şi Iad, ei îşi citesc Biblia şi o cred cu sinceritate că e aplicabilă, nu doar un obiect de decor.

Despre dragoste, credinta si religie

Bible Puzzle, Blogosfera, Culegeri, Meditatii No Responses »

Nov 282009

Asa mi se intampla de multe ori: sa scriu in comentarii la articolele altora decat sa ma apuc de scris un articol cap coada pe blogul meu. In continuare, va prezint ideile ce le-am aruncat unor comentarii de la articolul lui @andrisan.

@Marius Muscalu: daca as sti sa o fac intr-un mod satisfacator, te-as premia pentru o astfel de intrebare: “De ce vrea Dumnezeu sa fie iubit?” In versiunea ultraprescurtata, raspunsul ar fi: e dreptul Lui sa ceara asta; nici un alt pseudo-dumnezeu nu a avut curajul sa pretinda o astfel de atitudine din partea omului.

Daca ar fi sa dezvolt putin subiectul, as mentiona ca prin creatie, Dumnezeu a dat nastere unor fiinte relationale/sociale, create “dupa chipul si asemanarea Sa”. Daca dragostea este atat de comuna in relatiile noastre, cu atat mai mult in relatia cu El ar trebui sa gasim “originalul”. Ca sa nu mai spunem ca macar de bun simt ar trebui sa raspundem cu dragoste la dragostea pe care El ne-o declara fara nici o jena :)

Apoi, tot prin creatie, nu doar ca ne-a inzestrat cu o natura relationala, dar Adam este numit “fiul lui Dumnezeu”, iar Isus Cristos cand ne face cunostinta cu Dumnezeu, ne invata sa ne adresam lui cu apelativul Tata: “Tatal nostru care esti in ceruri..”. In nici o religie vreun pseudo-zeu nu s-a prezentat ca tata, ci ca un tiran de temut caruia i-au fost atribuite calamitatile naturale sau de alt fel, motiv pentru care zeul trebuia imbunat cu jertfe de multe ori chiar umane. Daca ai copii, probabil partea asta o intelegi mai bine.. cat de raniti se simt parintii atunci cand copiii le intorc spatele in loc sa le arate dragostea lor intr-un mod natural.

Un al treilea argument pentru care Dumnezeu are dreptul sa se astepte la dragoste din partea noastra este unul functional. Pentru ca El ne-a creat, tot El stie cum functionam cel mai bine (vezi Biblia ca Manual de Utilizare). Insa instructiunile de acolo nu pot fi inghitite cand esti orbit de mandrie, asa ca tot El ne da si pontul: “Cine Ma iubeste va pazi poruncile Mele”. Daca nu ai o relatie personala cu El, sa-l recunosti ca Tata (de doua ori, prin creatie si apoi prin mantuirea sufletului) si sa-L iubesti mai intai, iti va fi foarte greu sa urmezi instructiunile chiar spre propriul tau beneficiu.

E dezgustator sa vezi cum se bat oamenii cu pumnul in piept, unii crezand ca braveaza prin afirmarea credintei lor, altii bravand prin afirmarea acestei neincrederi intr-un presupus “Dumnezeu invizibil”, numindu-se atei; e dezgustator cum oamenii se impart in doua tabere laudandu-se cu eficienta “ne/crezului” lor, in timp ce Dumnezeu nicidata nu ne-a poruncit sa credem in El, ci mult mai profund, sa-L iubim, credita fiind doar o consecinta logica. Pe El si pe semenii nostri, ca o intoarcere la origini, la originea noastra divina…

@Teo: Credinta e un dar de sus, e conexiunea sau neuronul care ne lipseste prin intrarea in viata biologica, in natura noastra primara (firea veche). Cand Dumnezeu iti da in dar “credinta” ce te conecteaza in “retea”, abia atunci realizezi ca fara credinta si in afara retelei viata e un nonsens.

Asadar, credinta nu ne-a fost data pentru a face demonstratii (pana la lupte de strada la propriu), ci pentru un uz personal, pentru conectare; si nimeni nu poate fi conectat prin credinta altuia (e IP-ul tau :D ).

Eu nu am nevoie sa strang dovezi pentru altii, ci doar sa marturisesc ce cred si sa cred (eu insumi) ce marturisesc. Oamenii nu se intorc la Dumnezeu pentru ca i-am convins eu, ci argumentele mele au sens atunci cand primesc prin posta, la pachet, “cablul personal de conectare”.

O astfel de credinta este pasnica si dovedeste dragoste, nu starneste Jihaduri. De care chiar n-avem nevoie :D

@somerio: Dear somerio, daca-mi dai dreptul la opinie, macar ca sunt foarte de acord cu ce spui tu, totusi o anume formulare ar putea duce, zic eu, in eroare. Adicatelea, religia nu ii uneste pe oameni, ci ii dezbina. Atunci cand renuntam la ideea unui Dumnezeu Absolut si ne inventam proprii nostri dumnezei, apare concurenta care dumnezeu e mai tare sau mai credibil.

Apoi, ideea de baza a religiei este mandria capacitatii mele de a-mi imbuna dumnezeul. Intai imi modelez un dumnezeu pretentios in minte, dupa care purced la a-mi impresiona dumnezeul imaginar, dovedindu-i lui (mie insumi de fapt) ca sunt destul de bun pentru a fi acceptat de acel dumnezeu (ma accept pe mine insumi ca bun in ochii mei). In felul asta, religia naste tirani, oameni care considera ca nu ai dreptul sa le treci prin fata de sfinti ce sunt: saru-mana in stanga si-n dreapta, razboaie intre crestini (ca religie, nu ca esenta) si musulmani, razboaie intre catolici si ortodocsi, razboaie intre secte, anatemizari reciproce – pe toti ii privesti de sus: nimeni nu poate ajunge in cer/sau sa acceada la dumnezeul tau decat prin devenirea aceluia ca sectant de aceeasi culoare cu a ta. In Romania pocaitii sunt sectanti pentru ca sunt mai putini decat ortodocsii, in Europa ortodocsii sunt sectanti pentru ca-s mai putini decat catolicii, iar in lume crestinii in general sunt sectanti pentru ca-s mai putini decat musulmanii s.a.m.d. Unde-i dragostea si convetuirea? :|

Dumnezeul de vis-a-ncoace

Meditatii 17 Responses »

Aug 222009

As putea spune ca m-am nascut in biserica – intr-o familie foarte religioasa de fapt. Parintii m-au dus de mic la biserica si am capatat obiceiul de a merge de 3-4 ori pe saptamana. La fel am capatat si alte reflexe bune, zic eu, dar ne-bune atata timp cat eu nu le-am inteles rostul. Citeam Biblia de la gradinita, dar nu ma percuta mai mult decat romanele politiste care i-au luat locul incepand cu clasa a III-a. De rugat, ma rugam de vreo 3-4 ori zilnic, pe langa ce faceam la biserica. Dar totul era… ca si cum ai admira un rasarit de soare legat la ochi.

La varsta adolescentei am inceput sa-mi pun intrebari. Cine sunt? De unde vin? Incotro cu viata asta? De ce m-am nascut intr-o astfel de familie? Se intampla ceva rau daca incetez cu toate ritualurile? Exista Dumnezeu? Daca da, ce treaba am eu cu El? Ce asteptari ar avea El de la mine, si mai ales de ce?

Am cam incetat sa ma rog, despre Biblie am zis mai sus cu ce o inlocuiam, iar la biserica n-aveam incotro, trebuia sa merg cu familia, “ca asa era frumos”. Dar lucrurile astea nu doar ca nu ma ajutau, dar ma impotmoleau parca tot mai mult. Mai ales ma chinuiau mustrari de constiinta cand mai faceam cate o boacana pe-acasa sau cand imi luam profesorii peste picior in fata colegilor: “Corneliu, tu esti crestin!(?!) Tu mergi la biserica, nu esti ca altii, tu citesti Biblia de cand esti mic.. cum e posibil sa te comporti asa! As intelege la altii, dar tu?!..” – madria indusa de religiozitate, intelegeti voi. Lasasem formele si ritualurile in urma mea, dar nu am scapat de constienta ca exista un Dumnezeu de-asupra mea si ca intr-o zi voi da nas in nas cu El, si nu aveam nimic pe care sa ma bazez ca ar fi o intalnire avantajoasa pentru mine.

La o intalnire cu mai multi tineri de teapa mea l-am auzit odata pe unul povestindu-si viata. Am ramas perplex. Zicea ca “L-a intalnit Dumnezeu” si de atunci viata lui nu mai arata la fel. Viata lui de dinaintea “intalnirii” cu Dumnezeu semana atat de mult cu viata mea (!!!), dar partea de dupa era viata pe care mi-as fi dorit-o! Ochii lui straluceau de bucurie, liniste si pasiune in timp ce vorbea. Culmea e ca eu, care meritam o astfel de viata (gandeam eu) pentru cat de religios fusesem, nu o aveam, iar acest nataflet, cica a avut o intalnire de gradul III cu Dumnezeu si avea linistea dupa care tanjeam eu!

Nu am inteles atunci ce inseamna aceasta “intalnire cu Dumnezeu”, probabil si pentru ca o intelegeam din prisma tiparelor si ritualurilor pe care eu le faceam. Ma gandeam ca poate am lasat ceva nefacut, si poate tocmai partea cea mai importanta. Mai tarziu am inteles ca aceasta “intalnire” nu are de-a face cu nimic mistic sau ritualic, ci a fost doar o conexiune pe creier, m-au penetrat adevaruri pe care pana atunci le detineam doar la nivel informational.

Am inteles ca Dumnezeu se gandise la problema mea inainte ca eu sa-mi fi pus acele intrebari legate de sensul vietii, si chiar inainte ca eu sa fac ochi! Am inteles ca Isus a murit pe cruce nu ca muza de inspiratie pentru troitele de la sat si nici pentru “mantuirea neamului” – ci intr-un sens foarte personal, El vrea sa relationeze cu indivizi, nu cu turme: “Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat a dat pe Singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (un citat preferat din Biblie).

Citatul care m-a facut sa ma simt vizat direct si personal a fost acela cand, vorbind cu ucenicii Sai inainte de a muri/invia/ridica la cer, Isus le zice “In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri.. ma duc sa va pregatesc un loc, pentru ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi”. Nu s-a intamplat nimic spectaculos in viata mea, cel putin nu pe moment, dar ce am inteles a fost ca sunt special in ochii lui Dumnezeu, ca daca eu nu as ajunge acolo unde merge El sa-mi pregateasca un loc, ei bine, locul meu ar ramane gol, si n-am vrut sa se intample asta.

A fost ca si cum as fi primit nota 10 de incurajare la scoala. Un cec semnat in alb. Cineva mi-a dat credit. Stiind ca am spate, ca viitorul meu deja este asigurat, au disparut tensiunile din viata mea, criza, confuzia, nelinistea, teama, cosmarurile si toate incercarile mele de-al face pe Dumnezeu sa ma iubeasca – El deja ma iubea de dinainte.

Ce s-a intamplat cu viata mea? Ea si-a urmat cursul, cu activitatile de zi cu zi, au trecut mai mult de zece ani de atunci, dar nu mai sunt crispat, imi place sa traiesc cu pasiune. Si daca tot stiu unde merg dupa moarte, mi-ar placea sa iau pe cat mai multi cu mine, nu in Iad, cum zic personajele “păriculoase” din filme, ci acolo unde au un loc pregatit, care ii asteapta.

A, si ce s-a intamplat cu biserica, rugaciunea, cititul din Biblie? He he, buna intrebare :)))) Am renuntat la “inger ingerasul meu”, rugaciunea nu mai e doar o poezie, o uratura, o bolboroseala, ci a devenit o discutie linistita si intima cu “personajul Isus”. Cititul din Biblie? De acolo aflu intentiile lui Dumnezeu cu privire la mine, e “manualul de instructiuni” pentru viata mea, iar viata lui Isus descrisa acolo e un model pentru mine.

Cat priveste mersul la biserica, nu am renuntat la el, dar am facut ce zicea cineva – daca mergi la biserica si nu ai dupa ce sa iei notite, daca nu te atinge nimic din ce auzi acolo, mai bine schimba biserica. Nu-ti place? Mergi acolo unde-ti place si nu mai critica ce fac altii – poate ca ei doar fac multe chestii din rutina, fara sa le pese daca au gasit sensul a ceea ce fac sau nu. In ce ma priveste, merg acum la biserica nu pentru ca am capatat o deprindere, ci pentru ca ma intalnesc cu alti pacatosi ca mine, dar bucurosi ca-L putem lua pe Dumnezeu pe cuvant cand zice ca suntem “achitati” prin moartea lui Isus. Si pentru ca Isus este numitorul nostru comun, incercam sa-I dam Lui toata atentia noastra, fara a mai incerca sa-L impresionam sau sa ne castigam favoruri prin matanii, lumanari sau acatiste. Pur si simplu toate astea au disparut si doar ne bucuram de Persoana Lui.

PS. Articol scris ca raspuns la provocarile de pe spuse.ro in articolul asta si asta. Cand aveti timp, poate dati o raita si pe-acolo, ca-i de bine.

Amintiri de la propria-mi cumatrie

Meditatii, Pentru suflet 4 Responses »

Jun 132009

Ş-am fost prezent la propria-mi cumatrie… :) Foarte prezent! Atât de prezent, încât îmi pot aduce aminte cu exactitate persoane care au fost prezente la eveniment! Mi-aduc aminte ca biserica era plina. La iesire am primit flori, am fost felicitat, prietenii erau stranşi in jurul meu şi eu eram atat de fericit ca dorinta mi se implinise.

Da, îmi aduc aminte cu exactitate, a fost propria mea decizie. Şi parintii? Erau şi ei pe-acolo, dar n-au avut nimic impotriva. De fapt, de aia nici nu m-au botezat de mic, zic ei, in speranta ca la varsta cand voi putea intelege semnificatia botezului, voi putea decide pentru mine insumi daca sa-l fac sau nu.

Si l-am facut. Ce am inteles eu din botez e ca a fost poruncit de Isus Cristos pentru toti cei care vor sa fie practicanti, nu doar propovaduitori ai invataturilor Sale. Cu toate ca fusesem dus de mic la biserica cel putin de doua sau de trei ori (!!!) pe saptamana, incepusem sa citesc din Biblie inainte de a intra la scoala, ma rugam la masa, la culcare, cand plecam la scoala s.a.m.d., cu toate astea niciodata nu am stiut sensul la toate ritualurile astea, si cum era de asteptat, am obosit sa le mai fac.

Imi place mult exemplul cu hangarul, ma amuza. Cica, daca te nasti din intamplare intr-un hangar, nu inseamna neaparat si ca esti avion deja, chiar daca unii vor sa para si ei o coada de avion, un zmeu pe lume asta. Tot asa, desi nascut intr-o familie destul de religioasa, parca ma simteam strain de ea!

Viata a mers inainte, asteptam majoratul, erau atatea decizii de luat, trebuia sa-mi fac propria-mi viata, care sa aiba gust pentru mine, nu pentru parintii mei, chiar daca ii respecam foarte mult. Am incasat si papara pentru nazdravaniile „efectuate”, ca un neastamparat ce eram, dar tineam la parintii mei. Totusi, incepusem sa ma inchid in lumea mea, sa-mi vad de „trebi”.

Eram frumos, destept si modest. La scoala imi mergea bine, nu aveam nici un motiv de ingrijorare. Doar ma pregateam sa-mi iau atestatul in contabilitate la Colegiul Economic „Anghel Rugina”! Totusi, ceea ce nimeni nu stia, era faptul ca in interiorul meu eram ros de nesiguranta. Eram la varsta cand oricine isi pune intrebarea de unde a venit, incotro se indreapta, ce sens are orbecaiala asta pe pamant. O adevarata ingrijorare facea parte ontologic din fiinta mea. Nu ma mai miram de atatia care se sinucid, negasindu-si sensul existentei!

Ma urmarea gandul ca ma voi intalni candva cu acea Cauza care m-a produs. Despre Dumnezeu cunosteam multe, dar doar informational. Imi place sa fac comparatia cu Obama. Stiu multe lucruri despre el, si chiar as putea avea acces la si mai multe informatii, dar niciodata nu am putut spune ca il cunosc in realitate, sa beau o cafea cu el, sa fim prieteni. Asa era si Dumnezeul din capul meu, o poveste, un mit, o legenda, informatii sfinte si pioase. Pana cand drumul Lui s-a incrucisat cu al meu.

A fost momentul in care informatiile din capul meu made sense. A fost ca si cum te-ai lovi cu palma pe frunte. Adevarul era acolo, dar niciodata nu il lasasem sa imi spuna ceva, dar acum, facusem legatura. Dumnezeu a creat omenirea pentru Sine, si ii placea asa de mult sa o admire, pana cand nu a mai meritat. La cat de rai si pacatosi am ajuns, a fost nevoie de o solutie din exterior, pentru ca in noi nu mai era speranta.

In mine nu era speranta. Isus a murit pentru toti oamenii, dar celor care cred si iau personal aceasta dovada de dragoste, avea sa li se „activeze” iertarea de un trecut sarit de pe ‘orbita’. Odata cu iertarea trecutului, a venit si reabilitarea ‘gravitatiei’ in jurul Celui care m-a intentionat pentru Sine. Am inteles motivul pentru care nu gaseam explicatie pentru existenta mea!

Ma consider un om normal, cu plusuri si defecte, cu hobby-uri si speranta in viata. Nu sunt un fanatic religios, ba datorita trecutului meu, urasc religia cu o ura desavarsita, pentru ca le da oamenilor iluzia unei impliniri interioare, iluzie care starneste mila dar si dispretul multora cu capul pe umeri. Urasc superstitiile si traditiile care ii inrobesc pe oameni. Pe mine intelegerea Scripturii m-a eliberat si m-a lasat sa ma bucur de viata, nu sa-mi bat joc de ea.

Nu accept sa-mi spuna altii cum sa-mi traiesc viata, decat daca e in concordanta cu Adevarul care m-a eliberat. Nu mai vreau reguli, legi si canoane. Ma bucur de o viata cu Dumnezeu, si nu mai vreau liste ierarhice, sunt sătul de sfintii care te mananca pana la Dumnezeu. Doar pe El in vreau, si-atat. Enough!

„Aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El Insusi ingrijeste de voi” (1 Petru 5.7) – a fost versetul preferat al adolescentei mele. As incuraja pe oricine sa procedeze in felul asta. Care e diferenta dintre Dumnezeu si religie? Religia are interese ascunse. Dumnezeu nu vrea castigul tau, ca n-are ce face cu el. Tu esti al Lui cu totul – cum crezi ca L-ai putea prosti pe Dumnezeu cu ce ai tu?!

In preoti si politicieni nu cred. Daca exista cineva, in tot Universul asta si peste marginile lui, vrednic de toata increderea mea, Acela este doar Dumnezeu!

Uh, destul cu scrisul, se vede ca mi-am dat drumul, dar merita. Doar azi implinesc 10 ani de viata noua! Zece ani de la propria-mi cumatrie. La care am fost cat se poate de prezent!

Cu catelu’ la plimbare

Meditatii, Pentru suflet, Portrete 17 Responses »

May 272009

Azi dimineata am profitat de ocazia iesirii cu fetita pentru vaccin si am luat-o la trap usor inaintea sotiei care venea din urma cu Miriam in carucior. Am zis ca nu-mi strica putin jogging, iar sotia s-ar bucura sa ii prind un loc inainte la coada, ca sa nu stam prea mult cu fetita pe hol, unde vin toti la sheruit gripe si raceli via tuse, stranuturi si toate alea.

Am ajuns, m-am asezat frumos la rand, ca eram intr-adevar cel mai frumos din zona; nu mai era nimeni pe-acolo sa confirme asta, dar credeti-ma. Ajunge si sotia, imi arata pe usa o hartie pe care scria “25-29 mai C.O.”. Asadar, facem cale-ntoarsa si ne despartim: sotia merge in Plus sa cumpere lapte, iar eu merg acasa sa lucrez la “dize”.

Cu aer proaspat in plamani si cu bucuria ca am terminat asa repede de data asta cu vaccinul, ma intorc in pas saltaret spre casa, minunandu-ma de munca neobosita a celor care lucreaza la garduri si fac parculete pentru niste oameni minunati ca noi. Eram sa ma impiedic de un catel care mirosea si el florile imbatat de mireasma primaverii, iar la un sfert si jumatate de aruncatura de bat sesizez pe stapana dumnealui. O scosese si pe ea la plimbarea de dimineata.

Cand ajung in dreptul doamnei, o aud vorbind singura. M-am asigurat ca nu vorbeste prin handsfree la telefon, si remarc mai degraba cuvinte care sunau a rugaciune. Nu stiu ce-mi veni, dar o intrerup intreband-o: “Vorbiti cu Dumnezeu?”. In momentul asta se intoarce zambind si, ridicand o privire calda la o altitudine de jumatate de metru deasupra capului ei, imi confirma presupunerea, zambind. Ii multumea lui Dumnezeu pentru viata si pentru vremea frumoasa de afara, si fata ei, radiinda de pace launtrica, intarea vorbele ei. Catelul isi atinsese scopul.

Ce m-a frapat la doamna aceasta? Nu mirosea a tamaie, nu avea batic legat sub barba si nici o lumanare in mana. Fara carticica de rugaciuni, Biblie sub brat sau jucand matanii pe degete. Pur si simplu vorbea cu Dumnezeu intr-un mod atat de autentic, tot asa cum m-ati suna careva dintre voi la telefon si am vorbi fara sa ne fi vazut vreodata unul pe celalalt. Nu ne-am indoi unul de existenta celuilalt, nu?

Ai putea fi si la sute de kilometri distanta, si tot ti-ai da seama daca te intampina robotul vocal sau sunt eu insumi. Doamna aceasta, in simplitatea ei, nu parea ca se indoieste de existenta Celui caruia ii adresa cuvinte. Ba dimpotriva, atitudinea ei mi-a amintit de primele discutii la telefon cu cea care avea sa-mi devina sotie: chiar daca logodnica mea era acolo, la celalalt capat al “firului” de telefon mobil, inima mea batea aici, mai repede… Doar nu eram nebun (?!), decat poate de fericire!

Privirea doamnei nu era deconectata ca a unui schizofrenic, ci clara si calda ca a unui om obisnuit. Nici nu era vreo cladire de biserica prin zona ca sa fi zis ca umbla dezlegata pe strada, scapata de sub inraurirea vreunui cantec monoton fornait pe nas in strana. Acum, spuneti-mi voi: care e diferenta dintre religie, cu tot setul ei de reguli, si credinta calda si autentica intr-un Dumnezeu personal?

Crima in religie sau in afara ei

Bible Puzzle, Culegeri, Meditatii, Society No Responses »

Apr 212009

Punctul de plecare in scurta mea dezbatere este articolul lui Cristi despre religie si crima, cat si schimbul de comentarii intre el si Catalin. Pentru a nu avea un comentariu pe blogul lui mai lung decat propriul lui articol, public aici raspunsul meu privitor la dreptul de a lua viata altcuiva si.. religie.

Actul crimei face referire la un sistem de valori in care viata este o valoare iar o persoana vie, care are viata in ea insasi, ia o decizie cu privire la viata unei alte persoane vii. Poate suna putin tautologic ceea ce spun, dar cred ca ma veti putea urmari mai usor atunci cand fac diferenta intre viata in sine si faptul ca aceasta, viata, determina o persoana sa fie vie. Cu alte cuvinte, 1persoana + 1viata = 1persoana vie.

Cand cineva ia decizia de a ucide pe altcineva, practic acel “cineva” ia decizia sa-l separe pe acel “altcineva” de viata lui. Doua idei vreau sa extrag de aici.

1.In numele vietii, un “cineva” ia decizia sa ia viata altcuiva si asta e un paradox, e mai mult decat un conflict de termeni si idei. E clar ca viata e un dar, care poate fi folosit insa destul de prost daca ajunge sa ucida “viata”. Or, daca politica cuiva de viata (ateu fiind) sau religia cuiva (numit crestin; ca si religia e tot o politica de viata, nimic altceva), inseamna ca acea politica de viata, respectiv religie, nu a fost suficient de convingatoare pentru criminal incat sa-l faca sa creada pe bune in sistemul de valori al politicii sau religiei sale. Cu sau fara politica, oamenii au fost de fapt daruiti cu “viata” din partea unei Surse exterioare lor si nu din partea politicii/religiei lor. Asadar, ar trebui sa se astepte sa dea socoteala candva de darul vietii primit si de proasta administrare a acestuia… Esti ateu sau religios, vei da socoteala, si cred ca aici a vrut sa ajunga si Cristi.

2.E adevarat ca, tocmai prin intermediul vietii (datorita faptului ca esti viu) ajungi capabil sa poti lua viata altcuiva, dar nu e de vina faptul ca ai viata si nu e de vina Cel care ti-a dat viata. Ci problema consta in faptul ca atunci cand ucizi ti-ai asumat de fapt raspunderea pentru o decizie care nu te privea pe tine, si practic ai actionat in locul CELUI care ti-a dat viata si tie ca si criminal, dar si victimei. Or, prin asta demonsrezi ca, oricat de religios te consideri la un moment dat (supus unui dumnezeu sau unui set de valori), de fapt prin actiunile tale de clasezi deasupra, nu doar egal cu Dumnezeu. Un crestin criminal va raspunde inaintea lui Dumnezeu pentru incalcarea prevederilor Scripturii in care pretinde ca el crede, si se poate astepta la asta. Dar un ateu criminal va fi socat sa se intalneascau cu Mai-Marele sau, indiferent daca il numeste Dumnezeu sau nu, pentru ca nu crede in El si nici nu se va astepta sa dea nas in nas cu El.

Concluzia? Felicita-te pentru orice ocazie in care ai fi putut face crima si n-ai facut. Mai ramane sa rezolvi partea cu gandurile necontrolate, ganduri de manie echivalente cu crima propriu-zisa:

Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi! Oricine ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii.» Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii.

(Isus, in Evanghelia dupa Matei, 5.22-23)

De ce numai Jiji?

Meditatii, Society 7 Responses »

Nov 012007

Imi vine sa urlu de obida. De ce numai Jiji? Cat de clar (!): “Avem nevoie de credinta. Dumnezeu ne va ajuta sa ducem Romania spre prosperitate”. Apoi spune: “Daca nu vom ataca pacatul cu ajutorul credintei, atunci sfarsitul lumii este aproape”. Spune si el cat stie. “Sa ne rugam la Dumnezeu sa le dea intelepciune tuturor conducatorilor acestei lumi…”. Stie texte din Scriptura si le enunta publicului. Si apoi: “Sa le dea Dumnezeu conducatorilor intelepciunea de a salva lumea”. De la ce? Mai e vreo speranta? Care conducatori?! Are si tara noastra?

De ce m-a prins oftica asta? Astazi am fost abordat de cineva si am impresia ca am fost “evanghelizat”. Pe bune. Am primit o brosura, impartita la gura metroului, in care gasesc texte din Scriptura. Se foloseste Jiji de religie pentru a avansa in politica? (Nu) arata coerenta intre cuvinte si fapte in anumite situatii? Nu stiu. Sunt multe intrebari pe care mi le-ar putea pune cineva, citind aceste randuri, si-mi va spune ca nu stiu nimic de politica, cu toate dedesubturile ei. Si ar avea dreptate. Tocmai de aceea, intreb si astept raspunsuri. Nici nu stiu de la cine. Dar stiu un singur lucru. Apostolul Pavel, vorbind de un context asemanator, spune: “Ce ne pasă? Oricum: fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura” (Filipeni 1.18)

Nu ii este rusine sa afirme sus si tare in cine crede, asa cum Il percepe el pe Dumnezeu. Unde sunt evanghelicii? Se mai aude vreun “glas al celui ce striga in pustie”? Mai afirma cineva ca merge “cu Dumnezeu in frunte”? Mai are cineva astazi pretentia ca Il reprezinta pe Dumnezeu? “Preoti cu crucea-n frunte, caci oastea e crestina” – amintea Andrei Muresanu, si noi am preluat ideea ca imn national.

Ma bucur de Jiji, macar atat cat se poate. Nu neaparat il promovez ca persoana. Nu am habar la politica. Vreau doar “preoti cu crucea-n frunte”. Avem nevoie de oameni ai lui Dumnezeu care sa prezinte Evanghelia, sa ne reprezinte, sa cinsteasca pe Dumnezeu, de acolo de sus, cat mai aproape de microfon. Pana una-alta, imprumut si eu rugaciunea: “Sa le dea Dumnezeu conducatorilor intelepciunea de a salva lumea”. Si, da-ne Doamne, conducatori!

KiriPedia