Da, m-am gandit sa ma inscriu in cursa asta, si sa-mi depun candidatura. De fapt, nu cred ca mai e nevoie. Deja sunt presedinte. M-au inspirat motivele lui Florin Puscas de a nu candida la prezidentiale, motiv pentru care conturez, cu toata modestia, cateva motive pentru care merit EU sa fiu presedinte. La mine in familie. Si daca veti considera ca asta ma califica si pentru presedintia tarii, poate ma voi gandi sa cedez insistentelor voastre…
1. Am varsta legala; pot dovedi ca am avut si eu candva la viata mea 18 ani, amu vreo zăce ani.
2. Am invatat sa ma conduc pe mine insumi inainte de a-mi conduce familia ; eram deja de 5 ani plecat de-acasa (la propriu, nu la figurat) cand m-am casatorit.
3. Am intrat in casnicie dupa ce mi-am asigurat spatele cu cel mai tare sponsor extern de imagine, de finante, de spiritualitate si toate celelalte: deja ma imprietenisem cu Dumnezeu, care e mai mult decat un “angel-guard” pentru familia mea.
4. Am deja experienta de cativa ani ca familist, ar fi culmea ca tocmai acum cineva sa indrazneasca sa imi puna la indoiala dreptul meu de a fi presedinte la mine acasa.
5. Am deja urmasi, care imi raman fani loiali pentru tot restul vietii. Multumesc lui Dumnezeu pentru Miriam 1.6 si Bebe 2.0 ce va sa vina in ianuarie 2010.
6. Cu ajutorul sponsorului extern (vezi pct.3) am demonstrat deja ca imi pot conduce familia in conditii destul de vitrege: conduc o masina care nu e a mea, locuiesc intr-o locuinta care nu e a mea, am o familie sanatoasa desi nu sunt medic, am frigider nou si mancare nealterata in el desi nu am cerut nimanui bani, lucrez zilnic pe un computer pe care nu eu l-am cumparat. Cu toate astea, nici unul din toate lucrurile astea si multe altele nu sunt furate sau.. macar cerute! Ma descurc, nu? V-am mai spus, conteaza sa intri cu cine trebuie in casnicie, inainte de a-ti cunoaste partenera.
7. Primesc multe solicitari de a oferi consultanta maritala si premaritala. Datorita sponsorului extern de care tot pomenesc mi-a crescut prestigiul in “tarile vecine”. Deci ma descurc si la relatii diplomatice externe.
8. Atmosfera de bucurie cu care sunt intampinat atunci cand intru pe usa imi da satisfactie pentru postura pe care o detin, nu prin dictatura ci prin dragoste si dedicare (chiar, nici un presedinte de tara nu mi-a spus niciodata ca ma iubeste:|).
9. Am invatat si am acceptat faptul ca nu sunt corect intotdeauna, recunosc in fata familiei atunci cand am luat decizii ineficiente ba chiar deplasate, imi asum esecurile. Nu ma ascund dupa “nimeni nu e perfect”, ci subliniez ca EU nu sunt perfect. Si totusi sunt presedinte! Da, am demnitatea mea, si daca am curajul sa imi recunosc greselile, nu permit nimanui sa ma caricaturizeze prin ziare. Ca drept urmare, nu-si bate nimeni joc de mine nici la Cronica Carcotasilor, nu sunt nici in Gura Presei, nici pe iutub. Asa da respect!
10. Sotia ma iubeste si ma sustine chiar daca stie ca nu sunt perfect; familia pe care o conduc ma sustine ca presedinte, nu m-au suspendat niciodata, nu imi pun niciodata la indoiala rolul, nu voteaza in fiecare zi daca sa ma asculte sau nu. Sotia intelege ca detine doar rol consultativ (pe care il respect cu placere), lasandu-mi mie dreptul de a lua decizia finala, indiferent daca ideia initiala mi-a apartinut mie sau ei. Imi preia multe din “sarcinile de serviciu” fiindu-mi un ajutor potrivit, numa’ bun, in sarcinile pe care le am de indeplinit. E cea mai tare!
Asadar, la noi in familie s-a instaurat (de la bun inceput!) linistea, pacea si prosperitatea. Nu se pune niciodata problema de alegeri anticipate sau de alt fel de voturi. Exista deja incredere, stie foarte bine fiecare ce are de facut, iar cand apar rateuri, ne sustinem reciproc in reabilitare, cu dragoste, pentru ca ne avem doar pe noi insine, si suntem constienti ca, asa cum ne purtam de grija unii altora, asa o sa ne avem toata viata. Ar mai fi multe de spus, dar va las sa va ganditi la spatele de care aveti nevoie in viata. Nu fiti berbeci. Sunt destui in politica.
