Pe Betina o înţeleg. La cele trei luni ale ei, are dreptul să-şi ceară drepturile. Însă nu ţin neapărat să fiu de acord cu alarmele false venite din partea lui Miriam. Nu avea nevoie să fi absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice pentru a-şi da seama că surioara ei mai mică are parte de un tratament preferenţial: că Betina, adică, e luată de două-trei ori pe noapte în camera părinţilor tocmai pentru ca scâncetele ei să nu o trezească pe sora mai mare; că are parte de huţa-huţa în braţe la tata până mama pregăteşte laptele praf; că se întoarce de acolo cu burtica plină în toiul nopţii; că pe lângă ea, surioara mai mare, părinţii trec fără să o bage în seamă administrându-i doar banalul “nani-nani”. Hm, aşa ceva nu e de trecut cu vederea.

Aşadar, în urma unor calcule bine chibzuite, a luat şi Miriam decizia cu alarmele false, că doar-doar o primi şi ea atenţie. Se ridica în genunchi, îşi scotea suzeta ca pe un dop din gură şi pornea sirena într-un mod destul de convingător. O fi visat ceva urât, poate îi mai creşte vreun dinte, poate îi e prea cald şi nu mai poate să doarmă… stai pe google şi caută explicaţii… schimb de experienţe cu alţi părinţi…

La început  a căpătat şi ea o porţie de lapte… apoi doar “măi-măi” şi “nani-nani” la loc… până când ne-am prins de şmecherie. Mai greu, dar asta e. Şi am trecut şi la “na-na” şi “keep your mouth shut”, că nu se mai putea cu alimentarea geloziei. Doamna doctor de familie ne-a vândut pontul, sper ca Miriam să nu-i ţină ranchiună pentru asta…

Mă rog, şi ca să scurtăm povestea, se face dimineaţă. Soţia mi-o ia înainte intrând în camera copiilor şi o aud: “La mulţi ani, Miriam! Azi face doi anişori fata lu’ mama? Da? Bravo!..” Şi în sfârşit, mă trezesc şi eu la realitate. Într-adevăr, au trecut doi ani…

La mulţi ani, scumpetea lu’ tata!

Si atunci, de ce, Miriam, fetita noastra de doar un an si trei luni, devine geloasa cand ma vede ca ii imbratisez mama, si vine de se baga in sufletul nostru?

***

La o prima citire, stiu ca si pentru aceia dintre voi care ma cunoasteti personal, titlul ar fi putut reprezenta o dilema. Oricum, Miriam  nu face altceva decat sa se dezvolte normal ca femeie, invatand sa se raporteze la (deocamdata) singurul barbat din viata ei, care conteaza: cel mai tare, mare si frumos (sâc!).

In timpul tuturor acestor activitati as spera ca Miriam isi vede de treaba ei, macar sa se ocupe cu imprastierea jucariilor ca de obicei, ca sa am ce strange. Ati remarcat conditionalul-optativ “aş spera”. Pentru ca activitatea ei de baza se pare ca ar consta in a se agata mereu de mine incercand sa se ridice în picioare. Uneori ma tem sa nu o calc din greseala pentru ca mereu sta in calea mea. Alteori, pur şi simplu, sta pe burta pe jos si priveste cu nonşalanţă la mine chicotind, sau batand cu piciorul flegmatic in pamant.

Pe scurt, eu stiu clar ce am de facut, iar ea imi ofera companie. Nu spun ca nu-mi place sa o am mereu prin preajma, dar (parinţii vor întelege mai bine asta) in dimineata asta aproape ca mi-au dat lacrimile cand am realizat ca de fapt… ea sta cu mine, nu eu cu ea. Pe zi ce trece ma atasez tot mai mult de ea, şi incep sa ma tem ca intr-o zi nu voi fi cu nimic mai grozav decat parintii mei sau oricare alti parinti, carora le vine greu sa se desparta de copiii lor.

Stiti bine la ce ma refer: gradinita, scoala, colegi, prieteni, profesori, serviciu, program incarcat, casatorie, plecare in alt oras/tara etc. Nici nu-ti dai seama cand a trecut timpul si cercul ei a devenit din ce in ce mai larg, iar ea isi va descoperi alte obiective in jurul carora va gravita. Si va veni momentul in care eu voi fi acela care va tanji sa ii mai dea mancare cu lingurita, sa se joace cu ea, sa strang faramiturile din urma ei, sa stau mereu prin preajma ei.

Ah, cerc vicios in care am intrat! Am asteptat ziua in care va invata sa-mi zambeasca si sa-si intinda mainile spre mine sa o iau in brate, ignorand ziua in care eu voi intinde bratele spre ea, neputandu-ma rupe din legatura afectiva pe care mi-am dorit-o! Voi tanji sa-mi adreseze cuvinte, nu multe, dar macar tot atatea cate imi spune acum, bolborosite si pe care nimeni nu le intelege, dar care ma fac atat de fericit!

In curand va ajunge sotia din oras, si voi pleca eu. Facem schimbul de tura. Dar nu voi uita (de as putea trece peste asta candva!) ca astazi, ca si in alte multe zile, Miriam a stat cu mine.