Nici in robotei, nici in totala libertate de miscare. Nu cred in liberul arbitru, ci intr-un “arbitru limitat”. Chiar daca as vrea sa zbor, ca oricare dintre voi si eu gravitez: tra-la-la, tra-la-la, de pamant sunt tintuit, nu ma-mbat cu apa chioara.

5Si trenul poate alege daca sa mearga inainte sau inapoi, daca sa stea pe loc doar fluierand in gara (ca-n codru) sau sa fie util. Sa mearga gol sau incarcat cu pasageri sau marfa. Doar pe şine. Cand si-a depasit conditia crezand ca poate zbura ca avionul, am putea numi asta “deraiere”, dar in nici un caz “vointa libera”. Cand iti incalci propriile legi, stabilite de altcineva mai mare decat tine, care te-a proiectat, ti se infunda; in nici un caz nu descoperi libertatea, sau noi coordonate transcedentale. Dar asta nu inseamna ca trenul e doar un robotel: priviti aici cata libertate de miscare are!!

Miriam, fetita noastra, are obiceiul de a rupe bucatele din mocheta din balcon si de a le baga in gura. Are vointa, dar nu are voie sa faca asta. Asa ca, fara sa ma consult cu ea, sa-i cer permisiunea sau sa elaboram legi acceptate democratic, oricat s-ar zbate, lupt cu ea pana ii scot din gura corpurile straine. Legea dragostei parintesti nu se supune liberului ei arbitru, ci i-l limiteaza.

Poate imi veti spune ca actionez asa doar pentru ca e mica si inconstienta de actiunile ei. Dar la orice varsta te-ai afla, care e raportul informatiilor pe care le detii fata de cele pe care nu le poti accesa? Ba dimpotriva, cu cat cunosti si poti sa faci mai multe, cu atat iti dai seama de imensitatea lucrurilor pe care nu le stii sau nu le poti face!

Si ca sa inchei cu un alt exemplu practic, Miriam s-a inecat odata cu ‘una bucata fulg de porumb’. Incepuse sa se inroseasca la fata. Voi in locul meu ce-ati fi facut? I-ati fi respectat dreptul de suporta consecintele liberei ei vointe?

De ce se confunda asa usor “darul deosebirii duhurilor” cu “duhul de critica”? Unii afirma ca nu pot sa taca atunci cand sesizeaza intre oameni o neregula care trebuie evidentiata, criticata si condamnata, si, cu vadita stima de sine, afirma ca asta inseamna sa ai discernamant. Cum se face, insa, ca nu observa niciodata lucrurile bune?! Stiti povestea cu musca si albina care, iesind din ograda unui fermier, au inceput sa povesteasca fiecare ce au gasit in ograda bietului om; doar ca vizitasera locuri diferite.

“Noi nu inchidem ochii la pacat!” pretind unii care vor sa para spirituali, dar nici nu intind o mana de ajutor. Aici nu mai e vorba de discernamant, ci de caracter. Nu v-ati intrebat niciodata de ce nu gasesti nici un post de radio/canal de televiziune/cotidian care sa dea doar vesti bune? Pentru ca asta ar insemna ca nu are “discernamant” (!???).

E adevarat, in perioada antedecembrista, nu se auzea despre actiunile antisociale, pentru ca trebuia aparata imaginea socialismului. Asa ca, erau mediatizate doar stirile despre “pionieri” si “cutezatori”. Acum, insa, am cazut in extrema cealalta. Oamenii sunt avizi dupa stiri sinistre despre crime, violuri, jafuri si talharii, si Mel Gibson alimenteaza chiar setea dupa sange si violenta a “credinciosilor” cu un film pe masura, esuand jalnic in incercarea de a parea mai spiritual.

“Ia-ti LIBERTATEA sa citesti ce conteaza” este sloganul unui cotidian, care de fapt ii subjuga pe “masculii” ce vor sa-si clateasca ochii de la prima ora a diminetii cu imagini fara de care ziarul nu s-ar mai vinde, luandu-le de fapt, in felul acesta, LIBERTATEA unei minti curate.

Daca asa sta treaba, atunci m-am decis ca de astazi sa povestesc si eu altfel de lucruri pe care le intalnim sub soare, dar pe care parca nu le observa nimeni.

Iata, spre exemplu, un domn in metrou care, de-abia daca a calcat din greseala pantoful unui concetatean, ca imediat isi si cere scuze: “Pardon!”. In marea inghesuiala de pe scara unui autobuz, aud pe un domn in varsta spunand unui tanar: “Iarta-ma!” (!!!). Un tanar nu renunta pana cand nu gaseste un cos de gunoi in care sa arunce sticla al carei continut tocmai il savurase. Un altul, tocmai si-a scapat sticla pe jos, dar aplecandu-se sa reintre in posesia ei, afecteaza circulatia altei persoane, careia se simte dator sa isi ceara scuze. Altcineva nu nimereste cosul de gunoi atunci cand arunca hartia, asa ca nu pleaca mai departe, ci se intoarce, se apleaca si mai incearca si a doua si a treia oara, pana cand hartia ajunge la destinatie.

Sunt lucruri frumoase, care exista, sunt la fel de reale ca si “celelalte”, chiar daca, pe acestea parca nimeni nu le observa. Si imi place sa le remarc pentru ca incepe sa-mi creasca stima de sine ca sunt om si nu “…” altceva. Imi place sa vad demnitate umana, si asta ma face sa ma simt mai aproape de Cel ce a creat lumea in care sunt chirias o vreme. Da, privita din acest punct de vedere, de ce adica n-am putea recunoaste ca “La Vita e Bella”!

Nu am mai scris de mult timp pe blog… si nu-mi pasa. Pai de ce mi-ar pasa. Cine si ce asteptari ar putea avea de la mine, pentru simplul fapt ca mi-am facut blog? Nu am subscris la nici o obligatie din partea mea atunci cand l-am facut. Ca si atunci cand am inceput sa tin jurnal. Ma simt liber sa nu scriu zile, saptamani si chiar luni la rand. Dar cand vreau sa scriu, am unde.

E o satisfactie interesanta sa tii jurnal, sau sa bloghezi, stiind ca ti-ai creat propria inchisoare din care te simti liber sa evadezi atunci cand ai nevoie sa evadezi de undeva. Mi-am creat singur obligatii care sa nu implice si alte persoane, pentru ca atunci cand vreau sa fiu liber, sa nu afectez libertatea altora.

Ma simt liber sa scriu, si ma simt liber sa nu scriu. Asta-i bine.

© 2012 KiriPedia Suffusion theme by Sayontan Sinha