Un tip elegant iese dintr-un magazin select împingînd un coş plin cu şampanie, caviar, mezeluri fine etc.
Cînd să le bage în portbagajul BMW-ului, observă un individ slab, prăpădit, care umbla de colo-colo rupînd ierburi de la marginea drumului.
- Dar ce faci, domnule, acolo?
- Adun iarbă ca să mănînc. Trebuie să duc şi la copii, că nu mai avem nimic.
- Cum aşa?! Păi atunci, uite cartea mea de vizită şi vino să mîncaţi la mine acasă!
- E frumos din partea dumneavoastră, domnule, dar am 8 copii, plus nevasta.
- Şi mai bine! Veniţi cu toată familia!
- Sunteţi foarte generos! Numai că, din copii, unii sunt deja căsătoriţi, au şi ei copii.
- N-are-a face, să vină toţi! La mine acasă iarba e uite-aşa de înaltă, dacă sunteţi mulţi, în 3 ore terminaţi!.

Într-un sat, un preot merge la slujbă. Lângă biserică, vede un măgar mort într-un accident de maşină şi sună imediat la poliţie.
- Sunt preotul satului. Am găsit un măgar mort.
- Şi ce, zice poliţistul ironic, vreţi să-l îngropaţi cu popă?
- Nu, zice preotul, eu doar am anunţat familia.

= = =

Un vânător cedează cicalelilor nevesti-si şi o ia la vânătoare. Acolo îi explică cum se ţine puşca, cum se ţinteşte, cum se apasă pe trăgaci. Îi mai spune, de asemeni, că atunci când a împuşcat un animal să se grăbească la el , ca nu cumva un alt vânator să-şi însuşească trofeul.
După puţin timp aude dinspre nevastă-sa o împuscătură şi vociferari. Porneşte într-acolo şi o vede pe nevastă-sa certânduse zdravăn cu un alt vânător asupra unui leş de animal.
Apropiindu-se, îl aude pe vânător strigând:
- Bine duduie, bine, e-n ordine, ne-am înţeles, cerbul e al dumitale. Dar lasă-mă cel puţin să scot şaua de pe el.

= = =

In strada era o babuta ce vindea seminte la 5000 lei portia. Un tanar ce trecea des pe acolo ii lasa tot timpul 5000 din mila, dar nu-si lua niciodata cosul cu seminte.
Intr-o dimineata, batrana il opreste, vrand sa-i spuna ceva, dar tanarul o intreaba primul:
-Vrei sa ma intrebi de ce nu iau semintele?
-Nuu, nuu. vreau sa-ti spun ca s-a scumpit, e 10.000 acum, maica!

Astea mi se par cele mai tari :)

5În seara asta, întorcându-mă cu autobuzul spre casă, observ capacitatea mea dezvoltată de a citi  de la depărtare,  cu litere de-o şchioapă, un titlu afişat cu mare fanfaron într-un bine cunoscut cotidian “de seară” din mîna unui alt călător: Un focşănean a inventat un OZN. Nu vă zgârie nimic pe creier?

Ok, să încercăm varianta extinsă: un compatriot, cetăţean al României, cu domiciliul stabil în localitatea Focşani, seria şi numărul de buletin bla bla, deţine brevet pentru o invenţie personală, pentru care speră într-o sponsorizare din străinătate. Şi ce a inventat omul? Un Obiect Zburător Neidentificat.

Dar dacă trenul nu poate maşina ilustră cu pădure fiindcă aversă noi patruped?

Un bancar e ca un prieten care îţi împrumută o umbrelă când e vreme frumoasă, şi ţi-o ia înapoi atunci când plouă. (sursa)

Te duci în piaţă, culegi repede de pe tarabe ceea ce îţi trebuie, pui în sacoşă, mai calci pe unul pe picior sau eşti tu însuţi îmbrâncit. Dar într-un final ajungi acasă, bucuros că ţi-ai făcut cumpărăturile, că te-ai mai ţigănit cu careva la preţ şi soţia e mulţumită că ai mai umplut din cămări.

Dar să stai zilnic în picioare încercând să mulţumeşti toti clienţii fiţoşi sau să-i vezi cum se perindă prin faţa tarabei fără să-ţi cumpere ceva, e altă treabă. Te plictiseşti şi îţi mai cauţi de lucru cu vecinii tăi de breaslă.

Azi am surprins o frântură de umor ce m-a făcut să râd până acasă (pentru cine prinde gluma; depinde de la piaţă la piaţă şi de zona în care locuieşti :D).

Dintr-un colţ al pieţei către celălalt, strigă unul:

-Ce zice, nea Mitică?

Cufundat in lectura ziarului, nea Mitică răspunde vizibil afectat:

-Iar plouă la Big…

-Ce? Păi a plouat si zilele trecute tot acolo. Iar plouă la Big? Da’ ce-i acolo, zona zoster?!

5Pe langa amintirile din liceu pe care mi le aduce cantecelul asta, ma amuz cand rememorez vorbe de duh auzite prin masinile astea cu roti metalice si sunet de clopotel, ca la scoala. Se intampla si lucruri oribile, dar eu le uit. Iac-asa!

Bunaoara, o faza simpatica e cea cand un batranel din provincie, plin de politete ca la tara, unde spui sarumana la toata lumea de pe drum, urca in 41 si da “buna-zâua” in stanga si in dreapta. Dupa cateva chicoteli ale unora, mosul alimenteaza cheful si intreaba: “Asta merge pana la capatul lui 41?” Asta asa, ca sa se asigure ca vatmanul nu se razgandeste pana-ntr-acolo.

Ultima pe care o aud e despre o doamna de 50 de ani care, in metrou de data asta, se confeseaza: “De cand caut sa-mi schimb viata!” Nu stim, tanti.. dar de ce nu-ti iese pasenta?

Si, ca sa intregesc tabloul si cu una dintr-un mercedes 313, o doamna incepuse sa-mi povesteasca, asa, din vorba in vorba, cat de frumos era Bucurestiul, asa cum putini l-au mai prins. Pe moment, auzind-o vorbind, mi-am dorit asa de mult sa fi facut parte din generatia ei!

In mijloacele de transport in comun auzi multe, fiecare ar avea ceva de spus. Fiecare are povestea lui, poveste care nu e la comun, ci o tine ascunsa in piept, si doar mai rabuneste cate putin, asa, din cand in cand. Mi-ar placea sa cred ca, chiar de-as avea cea mai tare masina, tot mi-ar placea sa mai urc intr-un ratb sa mai trag cu urechea la povestile lor… Uneori, stiu ca si voua va plac ;)

Unele sunt caraghioase rau, imi plac la nebunie. Cel mai tare a fost unul pe care l-am sters deja. Imi facea complimente la un articol, pe care mi-l ridica in slavi, nu alta. Doar ca.. articolul cu pricina era de fapt pagina de contact.

De azi incep o lista cu spam-uri de neuitat. O sa le pun intr-un doc si o sa le port printate in buzunarul de la piept, ca sa ma apere de rele. Va rog sa completati si voi lista, ajutati un om in nevoie.

Asadar, incepem:

1. Despre calitatea blogului

“Hello, thank you for the great quality of your blog, each time i come here, i’m amazed! … ” [Mi s-au inmuiat picioarele... si apropo, vii des?]

2. Despre cum sa schimbi foarte subtil subiectul

“Dear friend, How are you recently? I bought a laptop from a website bla-bla-bla… ” [ Stai, bre, ca n-am apucat sa-ti raspund la prima intrebare! You are too fast for me!]

3. Despre spam-ul care se disculpa ca fiind legal

“Acest mesajul nu poate fi considerat spam, deoarece, in acord cu prevederile CANSPAM Act/2003 si Legea nr. 365/2002 … ” [Ochei, ochei, sigur ca nu vreau sa-mi pun legea in cap! I am scared! Spune-mi repede cum sa te servesc, stimabile!]

4. Despre… ăăă… nu mai stiu de unde te cunosc

“Ati primit acest e-mail dintr-unul din urmatoarele motive: ati solicitat primirea acestui newsletter, sunteti membru inregistrat pe www.blablabla.ro, a unuia dintre website-urile partenere sau adresa dvs. de e-mail a fost gasita pe un website public, a fost selectata dintr-o baza de date la care ati subscris, a fost facuta publica prin afisari cu caracter publicitar sau se regaseste in site-urile publice … ” [O-ho-hooo, prieteni vechi, asa-i? Si ti-era dor de mine, spune drept!]

5. Despre cum sa gresesti intentionat

“Daca acest mesaj a ajuns din greseala la dumneavoastra, va rugam sa acceptati scuzele noastre … ” [Sigur, no problem, moa frend]

6. Despre satisfactia de a fi original

“I’ve seen it somewhere else!” [Asta-i buna!? Mai degraba spam-ul tau l-am mai vazut eu undeva! La RecycleBin!]

7. Despre spam-ul sceptic, dar politicos

“Greatings, Not sure that this is true:), but thanks for this post. Have a nice day!”

8. Despre recunoasterea mea internationala

“+1 за такой комент)))”  Tare, nu?

9. Despre fani inraiti ai inaltului meu profesionalism

“corneliu.chiriluta.ro is very informative. The article is very professionally written. I enjoy reading corneliu.chiriluta.ro every day”. Sunt de acord! Si eu deschid pagina zilnic; e tare rau de tot! Cititi-l si voi!

10. Despre spammerul nevoias

“Who knows where to download [a "bla-bla program"]? Help, please. All recommend this program to effectively advertise on the Internet, this is the best program!” Ei, pe bune, e cel mai bun program, chiar daca nu l-ai testat personal? Si nici macar nu stii de unde sa-l iei. Lasa vraja.

11. Despre spamul in criza de identitate:

“acest mesaj nu poate fi considerat spam”. Ei, hai, cu putina vointa, poate si el! You can do it!

12. Despre spamul “begging mercy”

“Conform legislaţiei României, orice firmă are dreptul la o încercare de comunicare comercială cu o anumită persoană”. Bine, ma, hai fie, ia zi-mi si mie, ce ai tu de oferit? Hai ca-mi fac timp..

13. Despre asumarea riscului de a fi dezamagit

“My friend on Facebook shared this link with me and I’m not dissapointed at all that I came here”

..aide ma.. deja imi joaca ochii in lacrimi. M-ai induiosat, stii?

14. Despre cum e la spitalul noua, noua si-un sfert..

“Sometimes there are things and is worse”. Nu i-am prins logica si ma simt umilit :|

15. Despre…

[ha ha, abia astept sa mai pescuiesc. Hai, care imi mai da un spam?]

Credits: update-uri facute cu ajutorul comentatorilor de mai jos sau din propria-mi colectie.

Din cand in cand mai dau cate o raita prin anumite bloguri pe care le citesc si  imi trasneste prin cap ideea de a face o colectie de articole care mi-au placut, ca sa placa si altora, citindu-le.

Iata, bunaoara, ce scrie Daniel Branzei, un pastor din America, despre diferenta care exista intre unii slujitori ai sufletelor oamenilor, in articolul Program sau prietenie. Diferenta o vad ca intre slujitori ai religiilor, si slujitori ai oamenilor care le intaresc credinta intr-un Dumnezeu personal; dar cititi articolul. Cei din prima categorie slujesc ca unii care vor da socoteala in fata Inaltelor Soboruri Omenesti, pe cand cei din a doua categorie, ca unii care vor da socoteala cu bucurie inaintea lui Dumnezeu. Tot pe blogul dumnealui am mai intalnit o poezie de-a lui Constantin Tanase, “Si cu asta ce-am facut?“,  aplicabila vremurilor pe care le traim; sau, tot asa, despre cum sa ceri o crestere salariala. Foarte draguta Povestea creionului si caricatura de ziua mamei, cateva cugetari folclorice precum si despre cum am putea promova inghetata pe canicula ce se anunta si anul asta. Scrie si despre zilele triste pe care a ajuns sa le traiasca America si despre copii fara copii.

Astazi m-am mai ‘primblat’ si pe la Dojo pe-acasa. Nu doar in varianta e-Home, dar articolele ei te tin strans legat de experiente personale pe care ni le dezvaluie cu mult talent scriitoricesc. Amintiri triste despre despartirea de acum 6 ani de un bunic de neinlocuit, despre scanatul de prost-gust de prin casele oamenilor cand ii vizitezi si despre.. hei, cei care ati jucat Supaplex la viata voastra, stiu ca va veti intoarce mereu la el, starnind amintiri nu la fel de duioase precum sotronul, cat mai degraba  o curiozitate nestapanita, caracteristica generatiei care a apucat sa se acomodeze din mers cu lumea computerelor! Cred ca un articol foarte bun dar si educativ ar putea fi introspectia legata de obiceiul de a scrie articole lungi. Merita citit!

Despre ce sa va mai scriu? Mai-mai ca m-as recomanda si pe mine insumi, dar in coloana din dreapta aveti acces direct la ultimile mele articole, sau din arhiva puteti alege hartoage mai vechi, exprimand ceea ce am simtit sau gandit in acel moment. Haideti sa va recomand totusi cateva din cele mai inspirate, zic eu, articole scrise in ultimul timp de catre me-myself: Barbati ratati, Jegul cameleonar si Cu catelu’ la plimbare. Distrati-va si cu Cine ma scoate din incurcatura. Atat deocamdata, mai revenim. Lectura frumoasa si, bucurati-va de acest frumos inceput de vara! May God Bless You!

Cum să obţii o mărire de salariu

Un angajat intra in biroul sefului si spune suparat:

- Daca nu-mi adaugati 100 euro la salariu, o sa le spun celorlalti ca mi-ati adaugat 200 euro!

Probleme la teatru

Un tip statea la teatru latit pe trei scaune. Vine plasatorul si-l roaga sa se mute. Tipul mormaie, dar nu raspunde nimic. Plasatorul il cheama pe manager. Vine managerul si-i spune:

- Domnule, daca nu va mutati, chem politia sa va scoata afara.

Tipul mormaie din nou, dar nu raspunde nimic, astfel incat managerul cheama politia. Vine politistul si-l intreaba pe tip:
- Domnule, cum va numiti?
- Ion, raspunde acesta.
- Si de unde vii Ioane? intreaba politistul, la care acesta raspunde:
- De la balcon.

Ceartă în familie

Sotia il loveste pe sot. Acesta se ascunde sub pat. Sotia incearca sa-l scoata:
- Iesi!
- Nu ies!
- Iesi!
- Nu ies!
- Iesi!
- Auzi, draga, cine e stapan in casa?! Daca am spus ca nu ies, inseamna ca nu ies!

[Preluate de pe Hotnews]

Vă las acum în compania unei probleme de logica si perspicacitate. Sunt curios cine îmi va da cea mai logică şi inteligibilă explicaţie:

Trei ardeleni ajung la Paris si se cazeaza la un motel. Camera costa 30 de euro, asa ca fiecare scoate din buzunar cate 10 euro, platesc si urca apoi la camera. Peste un sfert de ora receptionerul constata ca a uitat sa le aplice reducerea de sarbatori: camera de fapt costa 25 de euro. Asa ca o cheama pe femeia de serviciu sa le inapoieze 5 euro romanilor. Femeia de serviciu, urcand cu monedele la camera se gandeste: “Cum sa impart exact 5 monede la 3 oameni ?” Asa ca baga in buzunar 2 euro si ii inapoiaza fiecarui roman cate un euro. Sa facem totalul: fiecare roman a dat de fapt cate 9 euro, nu-i asa ? 9 * 3 = 27. Femeia de serviciu are in buzunar 2 euro, corect ? 27 + 2 = 29. Unde a disparut un euro ?!?

© 2012 KiriPedia Suffusion theme by Sayontan Sinha