E o satisfactie interesanta sa tii jurnal, sau sa bloghezi, stiind ca ti-ai creat propria inchisoare din care te simti liber sa evadezi atunci cand ai nevoie sa evadezi de undeva. Mi-am creat singur obligatii care sa nu implice si alte persoane, pentru ca atunci cand vreau sa fiu liber, sa nu afectez libertatea altora.

Ma simt liber sa scriu, si ma simt liber sa nu scriu. Asta-i bine.

Indiscutabil, dorinta de exprimare cred ca primeaza la cei mai multi, care posteaza chiar daca nu primesc vreun feedback de la nimeni (sau poate gresesc? Poate e pe undeva, nu departe, si dorinta de a primi aprecieri si confirmari cu privire la propria valoare). Insa nu poti sa nu faci legatura dintre multimea blogurilor si spam-urile si mass-urile care ne invadau pana nu demult posta electronica, pana cand au aparut filtrele.

Aveai ceva de spus sau de promovat si nu te baga nimeni in seama? Metoda clasica: generai mesaje spam sau mass-uri, si poate te lua cineva in serios, pe langa multe alte injuraturi. In era blogurilor insa, se pare ca multi s-au pus pe scris, asezati cuminti in banca lor. Are cineva ceva interesant de spus, bine – s-ar putea sa primeasca ceva vizite in barlog-blog. Daca nu, asteapta vremea aceea, si poate pana atunci ii mai vin si lui cateva idei, sa creeze ceva… :P

Cât de dureroasă este această experienţă a oamenilor… şi frumoasă totuşi, pe de alta parte. Chiar dacă rândurile tale au fost şterse de trecerea timpului, cel puţin ai apucat să le scrii!

Şi de ce să le scrii? Pentru că aşa suntem noi, oamenii. Ne place să ne exprimăm, şi să cream, pentru că am fost croiţi după modelul Creatorului! M-ai făcut, Doamne, să-Ţi semăn!..