Platesti pentru ele. Nu doar consumul generat de actul crearii, dar si pentru responsabilitatea pe care ti-o asumi exprimandu-le. E foarte adevarat ca de multe ori si tacerea costa, dar prin vorbire e clar ca te oferi sa fii sponsor de-a binelea… Iti asumi raspunderea? Pana la urma, gandurile indraznete pot duce la fapte marete! Si daca si melcul lasa o urma stralucitoare pe lumea asta, de ce nu ai incerca si tu?..
Aug 062008
Nu am mai scris de mult timp pe blog… si nu-mi pasa. Pai de ce mi-ar pasa. Cine si ce asteptari ar putea avea de la mine, pentru simplul fapt ca mi-am facut blog? Nu am subscris la nici o obligatie din partea mea atunci cand l-am facut. Ca si atunci cand am inceput sa tin jurnal. Ma simt liber sa nu scriu zile, saptamani si chiar luni la rand. Dar cand vreau sa scriu, am unde.
E o satisfactie interesanta sa tii jurnal, sau sa bloghezi, stiind ca ti-ai creat propria inchisoare din care te simti liber sa evadezi atunci cand ai nevoie sa evadezi de undeva. Mi-am creat singur obligatii care sa nu implice si alte persoane, pentru ca atunci cand vreau sa fiu liber, sa nu afectez libertatea altora.
Ma simt liber sa scriu, si ma simt liber sa nu scriu. Asta-i bine.
Dupa ce m-am intrebat suficient de mult pe mine insumi de ce am vrut neaparat sa am blog, ma gandeam deunazi la fenomenul acesta care ia amploare si-i prinde pe tot mai multi, care vor sa “blogheze” si ei lumea cu ce au de spus.
Indiscutabil, dorinta de exprimare cred ca primeaza la cei mai multi, care posteaza chiar daca nu primesc vreun feedback de la nimeni (sau poate gresesc? Poate e pe undeva, nu departe, si dorinta de a primi aprecieri si confirmari cu privire la propria valoare). Insa nu poti sa nu faci legatura dintre multimea blogurilor si spam-urile si mass-urile care ne invadau pana nu demult posta electronica, pana cand au aparut filtrele.
Aveai ceva de spus sau de promovat si nu te baga nimeni in seama? Metoda clasica: generai mesaje spam sau mass-uri, si poate te lua cineva in serios, pe langa multe alte injuraturi. In era blogurilor insa, se pare ca multi s-au pus pe scris, asezati cuminti in banca lor. Are cineva ceva interesant de spus, bine – s-ar putea sa primeasca ceva vizite in barlog-blog. Daca nu, asteapta vremea aceea, si poate pana atunci ii mai vin si lui cateva idei, sa creeze ceva… :P
Sep 182007
Foarte interesanta dorinta aceasta, sau mai degraba nevoia aceasta a oamenilor de a se exprima. Si ideea de blog se pare ca i-a prins pe multi. Chiar si pe mine. Chiar? Nu ca as avea ceva mai special, dar am oscilat mereu…
Sep 142007
Mă tot gândesc într-una: ce s-ar scrie despre mine când nu voi mai fi?… Blogul, bineînţeles, este al celor vii, sau mai bine spus, pentru cei vii. Citeşti ce-au scris unii care, acum nu mai sunt printre noi, şi ce-au apucat să scrie, au scris. Ce nu, nimeni nu le mai intră pe blog pentru update-uri. Nici n-ar mai fi nevoie..
Cât de dureroasă este această experienţă a oamenilor… şi frumoasă totuşi, pe de alta parte. Chiar dacă rândurile tale au fost şterse de trecerea timpului, cel puţin ai apucat să le scrii!
Şi de ce să le scrii? Pentru că aşa suntem noi, oamenii. Ne place să ne exprimăm, şi să cream, pentru că am fost croiţi după modelul Creatorului! M-ai făcut, Doamne, să-Ţi semăn!..