Ma trece un fior rece pe spate de cate ori aud, tot mai des, expresia asta.

“Mai bine imi las copiii sa fumeze sub ochii mei, decat sa fumeze la coltul scolii cu toti depravatii”, de parca asistandu-mi fiul fumand, ii garantez o treapta in plus pe scara societatii.

“Mai bine ii dau eu sa bea de la mine din halba, decat sa bea pe furis prin crasme si vine acasa clanţă”. Iarasi, de ce sa il initieze altul pe drumul catre distrugerea celulelor nervoase. Mai bine sa o fac eu cu mana mea, ca o fac mai bine. Incet si sigur.

“Mai bine sa se legalizeze drogurile usoare. Mai bine sa-mi vad pustiul meu drag drogandu-se “usor”, decat sa ajunga dependent de altele mai periculoase”. Pai atunci, eu zic sa-i pui si in supa, impreuna cu sarea si piperul, dupa gust.

“Mai bine sa legalizam prostitutia. Mai bine sa-mi vad fiica prostituandu-se intr-un bordel de lux, decat sa ajunga pe mana interlopilor si eventual vanduta”. E o treaba si asta.

“Mai bine sa-mi vad copilul cum isi taie venele si moare incet, decat intr-un tragic accident de masina imprastiat pe tot caldaramul”. Asa gandesc parintii unor emoizi, rockeri dubiosi sau satanisti declarati.

Stiu ca par uneori dramatic, dar nu stiu daca sunt mai dramatic decat cei care nu doar scriu pe un amarat de blog despre asta, ci traiesc astfel de realitati covarsitoare zi de zi. Come on, nu ma acuzati. Ca doar aveti televizor/internet acasa.

Din teama de a ne confrunta/educa copiii atunci cand au apucaturi bizare, nu doar ca devenim imuni la suferinta ce se intinde in lume, dar noi insine alegem sa traim filme horror sub ochii nostri. Filme in care proprii nostri copii sunt personajele principale.

Generatia careia i-o incredintez pe fiica mea ma ingrozeste. Uneori ma intreb daca eu i-as putea face faţă. Ce pot sa fac, inca de pe acum, e sa investesc in ea alte valori, altele decat pseudovalorile vehiculate de intelepciunea cancerigena a societatii.

Prefer sa o invat eu de pe acum in familie ce inseamna dragostea, pentru a nu crede definitia pe care i-o da un huligan ce abia-si mai stapaneste hormonii in pantaloni.

Prefer sa ii ofer eu o educatie despre puritate si frumusetea sexului ca dar primit prin creatie, decat sa invete in cabinele de WC ale scolii de la vreo colega violata.

Prefer sa lupt pentru o viata libera de vicii si dependente nocive ca exemplu pentru ea, decat sa aspire la libertatea promisa de noptile pierdute prin paturile tuturor colegilor de la facultate sau libertatea drogurilor din cluburi dubioase.

Mai bine sub ochii mei. Depinde de ochii tai, cum vad ei lumea. Eu asa o vad:

Dumnezeu trebuie sa mearga din nou la scoala. Dar nu de mânuţă, ci de mână. Nu pentru a învăţa pseudo-stiinta noastră, ci tocmai pentru ca noi sa nu o luam pe arătură fără de ştiinţa Lui.

Dacă pe parcursul filmuleţului nu vă prindeţi cine este băieţelul, o să vă daţi seama până la sfârşit.

Astazi sotia e plecata in oras, asa ca am ramas din oficiu dădacă. Sau dădac, whatever. My job description is clear: trebuie sa-i dau sa manance, sa o schimb cand e nevoie, sa ma joc cu ea, in fine sa stau cu ea. Printre altele, insa, am si de spalat vasele, de curatat aragazul, de dat cu aspiratorul, de strans jucariile imprastiate prin toata casa, ce sa mai, ma bucur ca sotia face toate astea zilnic fara sa-mi ceara bani. Pe langa toate astea, pana se intoarce ea din oras intr-o ora, doua, mai sper intr-o verificare a corespondenţei, poate reuşesc să mă pregătesc şi pentru întâlnirile pe care eu le am când voi ieşi în oraş dupa amiază, studiu personal etc.

In timpul tuturor acestor activitati as spera ca Miriam isi vede de treaba ei, macar sa se ocupe cu imprastierea jucariilor ca de obicei, ca sa am ce strange. Ati remarcat conditionalul-optativ “aş spera”. Pentru ca activitatea ei de baza se pare ca ar consta in a se agata mereu de mine incercand sa se ridice în picioare. Uneori ma tem sa nu o calc din greseala pentru ca mereu sta in calea mea. Alteori, pur şi simplu, sta pe burta pe jos si priveste cu nonşalanţă la mine chicotind, sau batand cu piciorul flegmatic in pamant.

Pe scurt, eu stiu clar ce am de facut, iar ea imi ofera companie. Nu spun ca nu-mi place sa o am mereu prin preajma, dar (parinţii vor întelege mai bine asta) in dimineata asta aproape ca mi-au dat lacrimile cand am realizat ca de fapt… ea sta cu mine, nu eu cu ea. Pe zi ce trece ma atasez tot mai mult de ea, şi incep sa ma tem ca intr-o zi nu voi fi cu nimic mai grozav decat parintii mei sau oricare alti parinti, carora le vine greu sa se desparta de copiii lor.

Stiti bine la ce ma refer: gradinita, scoala, colegi, prieteni, profesori, serviciu, program incarcat, casatorie, plecare in alt oras/tara etc. Nici nu-ti dai seama cand a trecut timpul si cercul ei a devenit din ce in ce mai larg, iar ea isi va descoperi alte obiective in jurul carora va gravita. Si va veni momentul in care eu voi fi acela care va tanji sa ii mai dea mancare cu lingurita, sa se joace cu ea, sa strang faramiturile din urma ei, sa stau mereu prin preajma ei.

Ah, cerc vicios in care am intrat! Am asteptat ziua in care va invata sa-mi zambeasca si sa-si intinda mainile spre mine sa o iau in brate, ignorand ziua in care eu voi intinde bratele spre ea, neputandu-ma rupe din legatura afectiva pe care mi-am dorit-o! Voi tanji sa-mi adreseze cuvinte, nu multe, dar macar tot atatea cate imi spune acum, bolborosite si pe care nimeni nu le intelege, dar care ma fac atat de fericit!

In curand va ajunge sotia din oras, si voi pleca eu. Facem schimbul de tura. Dar nu voi uita (de as putea trece peste asta candva!) ca astazi, ca si in alte multe zile, Miriam a stat cu mine.

img_5204

© 2012 KiriPedia Suffusion theme by Sayontan Sinha