Punctul de plecare in scurta mea dezbatere este articolul lui Cristi despre religie si crima, cat si schimbul de comentarii intre el si Catalin. Pentru a nu avea un comentariu pe blogul lui mai lung decat propriul lui articol, public aici raspunsul meu privitor la dreptul de a lua viata altcuiva si.. religie.
Actul crimei face referire la un sistem de valori in care viata este o valoare iar o persoana vie, care are viata in ea insasi, ia o decizie cu privire la viata unei alte persoane vii. Poate suna putin tautologic ceea ce spun, dar cred ca ma veti putea urmari mai usor atunci cand fac diferenta intre viata in sine si faptul ca aceasta, viata, determina o persoana sa fie vie. Cu alte cuvinte, 1persoana + 1viata = 1persoana vie.
Cand cineva ia decizia de a ucide pe altcineva, practic acel “cineva” ia decizia sa-l separe pe acel “altcineva” de viata lui. Doua idei vreau sa extrag de aici.
1.In numele vietii, un “cineva” ia decizia sa ia viata altcuiva si asta e un paradox, e mai mult decat un conflict de termeni si idei. E clar ca viata e un dar, care poate fi folosit insa destul de prost daca ajunge sa ucida “viata”. Or, daca politica cuiva de viata (ateu fiind) sau religia cuiva (numit crestin; ca si religia e tot o politica de viata, nimic altceva), inseamna ca acea politica de viata, respectiv religie, nu a fost suficient de convingatoare pentru criminal incat sa-l faca sa creada pe bune in sistemul de valori al politicii sau religiei sale. Cu sau fara politica, oamenii au fost de fapt daruiti cu “viata” din partea unei Surse exterioare lor si nu din partea politicii/religiei lor. Asadar, ar trebui sa se astepte sa dea socoteala candva de darul vietii primit si de proasta administrare a acestuia… Esti ateu sau religios, vei da socoteala, si cred ca aici a vrut sa ajunga si Cristi.
2.E adevarat ca, tocmai prin intermediul vietii (datorita faptului ca esti viu) ajungi capabil sa poti lua viata altcuiva, dar nu e de vina faptul ca ai viata si nu e de vina Cel care ti-a dat viata. Ci problema consta in faptul ca atunci cand ucizi ti-ai asumat de fapt raspunderea pentru o decizie care nu te privea pe tine, si practic ai actionat in locul CELUI care ti-a dat viata si tie ca si criminal, dar si victimei. Or, prin asta demonsrezi ca, oricat de religios te consideri la un moment dat (supus unui dumnezeu sau unui set de valori), de fapt prin actiunile tale de clasezi deasupra, nu doar egal cu Dumnezeu. Un crestin criminal va raspunde inaintea lui Dumnezeu pentru incalcarea prevederilor Scripturii in care pretinde ca el crede, si se poate astepta la asta. Dar un ateu criminal va fi socat sa se intalneascau cu Mai-Marele sau, indiferent daca il numeste Dumnezeu sau nu, pentru ca nu crede in El si nici nu se va astepta sa dea nas in nas cu El.
Concluzia? Felicita-te pentru orice ocazie in care ai fi putut face crima si n-ai facut. Mai ramane sa rezolvi partea cu gandurile necontrolate, ganduri de manie echivalente cu crima propriu-zisa:
Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi! Oricine ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii.» Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii.
(Isus, in Evanghelia dupa Matei, 5.22-23)