Trebuie să admitem: să pretinzi că eşti creştin înseamnă ori să fii nebun de legat, ori mincinos incurabil. Adică, ori să crezi totul până la capăt, ori să fii neserios şi de doi bani. [1] Când zic “nebun de legat” mă raportez la apatia ştiinţifică a relativităţii absolute dintr-o posmodernitate căreia, iată, i-am fost dăruiţi. [2] Iar când zic “neserios şi de doi bani” mă refer la faptul că nu convingi nici o muscă de ceea ce pretinzi că tu crezi, datorită unui comportament care îţi contrazice pretinsele-ţi valori.
Trebuie să fii nebun să crezi că există un Dumnezeu pe care nu L-ai văzut niciodată în viaţa ta. Să mai crezi şi că misteriosul Dumnezeu a creat lumea din nimic. Apoi, că i-a tunat prin cap să se întrupeze, vezi tu, intr-un chip asemeni ţie, că-i era drag să-şi viziteze creaturile muritoare şi răzvrătite pe de-asupra. Şi se naşte semit (!). Apoi, absurda pretenţie că a fost născut de o virgină. Doar gândeşte-te puţin! Apoi, linişte până la vârsta de 30 de ani şi apare deodată pe scena socio-spirituală şi agită masele, nefăcând nimic, decât bine, bine şi iar bine oamenilor, neîndreptându-se spre nici o carieră, să lase ceva palpabil în urma Lui., să fi scris vreo carte, măcar. La nici 4 ani de la apariţia Lui în public, viaţa îi este curmată sec, în timpul unei sărbători naţionale. Sărbătoarea îşi vede de cursul ei, dar El nu se linişteşte din făcut năzbâtii, şi iată că învie după nici trei zile şi bântuie străzile Ierusalimului, stârnind panică în chiar rândurile propriilor Lui foşti acoliţi.
Dar povestea nu se termină aici. După ce că nu-i place în mormânt, de data asta chiar întinde coarda: exagerează o demonstraţie de levitaţie în faţa ucenicilor Lui, până acolo că se ridică în văzul lor, de la nivelul solului, şi se înalţă, se înalţă, şi se tot înalţă, şi continuă să se înalţe, şi gluma se îngroaşă atunci când El dispare cu totul şi ucenicii Lui rămân la propriu cu ochii în soare. Să mai menţionăm şi promisiunea Lui ca va reveni, deja după mii de ani, tot la fel cum S-a şi ridicat?..
Să revenim puţin la discuţia noastră. Eşti penibil dacă zici că eşti creştin şi nu crezi toate astea până la ultimul detaliu (şi încă alte multe detalii te aşteaptă dacă te apuci să citeşti Biblia!), eşti o contradicţie de termeni (creştin = urmaş al lui Cristos).
Dar dacă crezi că Dumnezeu e Creatorul tău; că ai devenit rebel prin pornirile tale; că faptele tale bune nu te-au putut apropia de El prin religie, ci doar faptele Lui bune te-au repus în comuniune cu El; că a murit şi a înviat de fapt pentru tine; că S-a ridicat de pe pământ doar considerând că scopul Lui a fost atins; că va reveni pentru răsplătirea celor ce I-au crezut povestea şi pentru judecata celor ce nu I-au crezut-o; ei bine, dacă toate astea se leagă pentru tine şi au sens şi reprezintă convingerile tale, atunci tot n-ai scăpat: eşti condamnat să fii tratat ca nebun de contemporanii tăi.
Deci ori trăieşti după cum zici că crezi, ori crezi după cum văd că trăieşti. Dar va trebui să te hotărăşti pentru care motiv vei fi, oricum, considerat nebun.
