5 Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”.

Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”. Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.

Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”. Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul – repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.

Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

(Autor necunoscut)

Se duce aşa o luptă împotriva credinţei în Dumnezeu, în timp ce, culmea, deschiderea spre misticismul oriental e tot mai mare; în ideea că oamenii nu exclud divinul şi supranaturalul din vieţile lor. Şi nu e o luptă împotriva religiei creştine, ci tocmai aceasta, împreună cu religia evoluţionistă, ambele chipurile predate în şcoli spre o şi mai mare confuzie, nu au nimic de-a face cu o relaţionare personală cu Dumnezeu.

De cele mai multe ori creştinismul este văzut ca un cod de reguli sau principii, numai bune de păstrat pentru preoţi sau călugării din mănăstiri, oricum consideraţi de lume încuiaţi la propriu sau şi la figurat (în mod intenţionat v-am lăsat pe voi să puneţi o virgulă în ultima propoziţie).

Dacă credinţa într-un Dumnezeu personal ar fi la fel de bine înţeleasă precum normalitatea posesiei unei cărţi personale de identitate, atunci L-am scoate pe Dumnezeu din clădirea bisericii de unde L-am ferecat şi l-am lua cu noi în familie, la serviciu, la şcoală, sau între vecinii noştri, L-am manifesta în toate relaţiile noastre. Şi sfinţii nu ar mai fi pictaţi pe pereţi şi în icoane, după ce mor, ci ar fi produsul final al unor concetăţeni care ar mişuna, plini de Dumnezeu în relaţiile lor.

Tăcerea apăsătoare a întunericului din bolta unei clădiri de biserică, ochii ficşi lipsiţi de viaţă ai unui cristos care te priveşte morbid dintr-un cadru de argint, străjuit de sfinţi cu figuri inumane după concepţia stereotipă a vreunui pictor “bisericesc”, toate acestea ne-au ajutat să înţelegem că devii încuiat la minte dacă încerci să asimilezi o credinţă încuiată în strana bisericii.

Eşti creştin atâta timp cât calci pragul bisericii, iar când ieşi, afară eşti propriul tău dumnezeu, pentru că “nimeni nu-mi spune mie ce să fac şi cum să-mi trăiesc viaţa”. Ei bine, nu-i aşa. Redau mai jos doar un text al Bibliei, lăsându-vă pe voi să concluzionaţi cum ar arăta România trăită după astfel de principii; dacă am mai avea motive să acuzăm corupţia din ţară, dar fiind, bineînţeles, şi noi înşine, integri.

1 Să nu răspândiţi minciuni. Să nu te alături celui rău pentru a fi un martor mincinos. 2 Să nu te iei după mulţime, când aceasta săvârşeşte răul; când depui mărturie la judecată, să nu treci de partea celor mulţi ca să perverteşti dreptatea 3 şi nici să nu-l favorizezi pe cel sărac la judecată. 4 Dacă întâlneşti boul sau măgarul rătăcit al duşmanului tău, să i-l duci înapoi. 5 Dacă vezi măgarul celui ce te urăşte căzut sub povară, să nu-l laşi acolo, ci să-l ajuţi să o ia de pe el. 6 Să nu calci în picioare dreptatea săracului la judecată. 7 Păzeşte-te de sentinţe greşite şi nu-l ucide pe cel nevinovat sau pe cel drept, căci Eu oricum nu-l voi considera drept pe cel vinovat. 8 Să nu iei mită, pentru că mita orbeşte pe cei ce văd şi suceşte cuvintele celor drepţi. 9 Să nu-l asupreşti pe străin, căci voi înţelegeţi starea străinului, deoarece şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. 10 Timp de şase ani să semeni pământul şi să-i aduni rodul, 11 dar în al şaptelea an să-l laşi să se odihnească nesemănat, pentru ca săracul din poporul tău să poată mânca, iar ceea ce mai rămâne să fie mâncat de animalele sălbatice. Să faci la fel cu via şi cu măslinii. 12 Şase zile să lucrezi, iar în a şaptea zi să te odihneşti, pentru ca astfel şi boul, şi măgarul tău să se poată odihni, precum şi sclavul născut în casa ta, şi străinul. 13 Să păzeşti tot ceea ce ţi-am spus. Să nu invoci numele altor dumnezei: numele lor să nu fie auzite pe buzele tale.

© 2012 KiriPedia Suffusion theme by Sayontan Sinha