Daca nu ati auzit/citit (deja) despre Certificatul de Debotezare, cititi direct articolul articolul original, asa cum apare el “de la mama lui”, si apoi veti cugetarile mele aici expuse.
Apreciez ironic pe dragutii umanisti din UK care se mai gandesc si la altii, respectiv la noi, si nu tin inventia doar pentru ei. Totusi, dincolo magariile din spatele actiunii, apreciez (oarecum pe bune) pe unul care chiar considera ca un astfel de certificat l-ar ajuta, avandu-l afisat undeva mai mult decat la baie.
Ma gandesc la sinceritatea unui necredincios, care isi da seama ca a fost prostit de mic atunci cand parintii l-au intentionat scafandru in cristelnita, fara consimtamanul lui. Acuma, nu stiu daca pe bune chiar l-ar ajuta la ceva hartia aia, dar uneori avem nevoie sa materializam cumva dorinta noastra de a ne curati constiinta, si o hartie dintr-aia ar putea avea poate darul de a te impaca cu gandul ca, in sfarsit, ti s-a oferit o posibilitate de a te “scoate” public din manareala in care te-au bagat parintii. De la parinti ce sa ceri, ca si ei au fost candva subiectul actiunii altora la varsta inocentei.
Sincer, eu daca as fi fost botezat de mic, fara consimtamantul meu, as considera ca am fost abuzat spiritual si as simti nevoia unei descarcari, unei disculpari de o actiune ce mi-a fost impusa (ca sa nu pomenesc de darea in judecata, pentru as atrage prea multa “simpatie” din partea unora). Ca sa nu mai punem in discutie anumite urmari (poate reduse ca posibilitate, dar totusi) care ar putea exista astazi, la varsta maturitatii: nu-ti pica bine daca, cercetator stiintific umanist (:D) sau ateu de orice fel, colegii de breasla ar putea rade pe seama ta cand vine popa sa te aghezmuiasca sub pretextul ca esti de-al lui. Si atunci simti nevoia sa te dezici de orice aparente care ti-au fost impuse.
Durerea mea e ca dintr-un exces de zel, lumea in care traim a ajuns sa dea atata libertate de miscare si exprimare minoritatilor de orice fel, inclusiv in privinta tampeniei asteia cu debotezarea, insa restrictioneaza atat de dur libertatea de exprimare a unor crestini sinceri, care mor cu sutele si miile, platesc cu vietile lor (la propriu) simplul fapt ca exista. Ca exista in viata/anturajul/localitatea/statul altora care nu ii plac. Si intotdeauna, din gelozie, un prost e in stare sa omoare pe unul care se dovedeste mai putin prost decat el.
Pe scurt, as aprecia sinceritatea unui ateu care recunoaste public faptul ca e in stare sa-si sustina prin orice mijloace statutul constiintei lui. Si as aprecia, in egala masura, sa vad la cei care se pretind crestini, ca folosesc orice mijloc pentru a proclama cu indrazneala crezul lor, chiar cu riscul de a fi blamati (sau ironizati asa de “dulce” in stilul propriu lui Cristi :)).
Update: aviz celor speriati de 666, de Anticrist si toate cele – nu faceti acum pe eroii impotriva cipurilor biometrice, pentru ca atunci cand veti fi confruntati cu persecutia starnita impotriva celor pretinsi crestini, va avea loc “lepadarea de credinta” in masa si atunci se va vedea cine va ramane pe baricade sustinandu-si credinta cu pretul vietii. Cine s-a considerat crestin just for fun sau pentru ca l-au botezat parintii sau pentru a primi ajutoare de la biserica, va fi in stare sa dea mai mult de 10 lire pentru a-si dovedi renegarea credintei numai sa-si scape viata.