KiriPedia

Citeste si:
Impresii gresite, greseli impresionante (1) – minciuni pe care le credem
Impresii gresite, greseli impresionante (2) – nevoia de iertare si a unui nou inceput

[...]Din motivul acesta, multa vreme nu mi-am permis sa subliniez sau sa indoi pagini ca semn de carte in “dulcele stil clasic”, pe vremea cand nu se practica sa folosesti semne de carte.

Acum, mi-a mai venit mintea la cap, zic eu. M-am gandit: la cate carti am, si mai ales majoritatea inca neterminate, sunt slabe sanse sa citesc o carte de doua ori (de foarte foarte putine ori am facut asta). Deasemenea, de foarte putine ori cartile mele ajung imprumutate altora. Asadar, daca o carte are o viata atat de scurta, de ce nu as folosi-o macar la un potential maxim?

O carte citita e ca un pod pe care il traversezi si mergi inainte. Rareori se intampla sa mai treci pe acolo. Iar daca trebuie sa mai trec pe acolo, vreau sa citesc deja esentialul, ceea ce am subliniat de prima data. Castig si timp, dar mai ales ma asigur ca mai trec inca o data prin carte inainte de a ma opri pe la mijloc!

Daca veti imprumuta o carte de la mine, o veti descoperi foarte.. personalizata. Pentru ca am decis sa-mi folosesc viata cu tot ce cuprinde ea la potentialul maxim. Si daca n-as face asa, ar fi o greseala impresionanta.

Citeste si:
Impresii gresite, greseli impresionante (1) – minciuni pe care le credem

[...]Inca ceva. Dupa cele ce am spus adineauri, ar urma sa spun ca am inceput sa idolatrizez cartile. De aceea mare parte din cartile mele sunt incepute si neterminate, de aceea imi vine foarte usor sa gasesc argumente in a cumpara o carte noua (pe care pana la urma nu o cumpar gandindu-ma la cele incepute de acasa).

Uneori imi place sa deschid o carte noua la mijloc si sa imi bag nasul intre paginile ei sa adulmec cu nesat mirosul de nou, de tipografie. Unele carti nu merita efortul, dar de cele mai multe ori, incepand o carte noua ma simt de parca mi-as ierta multe din greselile din viata, parca mi-as acorda un nou inceput. Dorinta unei a doua sanse. Suna prostesc, dar asta se intampla atunci cand imi cade o carte noua in maini.

Suna bine sa spui despre tine ca esti un soarece de biblioteca. Dar ce vrei sa comunici prin asta, de fapt? Doar ca esti disperat dupa a o lua de la capat? Iti place sa incepi ceva nou? Sau vrei sa compensezi un complex de inferioritate fata de altcineva? Sau, daca nu iti faceai abonament la cartile de la “Adevarul”, iti mai placea asa de mult sa citesti?

Intotdeauna imi place sa incep o carte noua. In primul rand pentru ca e noua. Dar un motiv cu o foarte mare greutate, desi de cele mai multe ori nu-mi dau seama, este acela ca am inceput sa citesc de la o varsta frageda si am avut de multe ori ocazia sa pomenesc altora despre cat de mult am citit eu. Cu timpul, repetand mereu povestea asta, am ajuns sa o cred atat de mult, incat am devenit atat de convins de faptul ca eu chiar sunt.. un cititor inrait!

Cu aceasta convingere in minte, de foarte multe ori am intins mana inconstient sa iau o carte noua dintr-un raft sau sa scanez carti in librarie, carti pe care de foarte putine ori ajung sa le cumpar: ca n-am bani, ca n-am timp sa le citesc, sau mai stiu eu ce motive invoc. Dar atentie, feriti-va de mine: sunt un cititor inrait!

Acum, daca as vrea sa marturisesc faptul ca mie chiar imi place sa citesc, nu stiu cine ma mai crede. Dar ce e mai important e ca citesc totusi, iar daca citesc, nu o fac pentru a incerca sa conving pe cineva ce cititor inrait sunt eu. Asta urmeaza sa se cunoasca.. atunci cand deschid gura.

Stiu ca si voi va mai mintiti pe voi insiva, dar nu va torn. Va las sa marturisiti singuri.