Cred ca nu sunt primul care isi imagineaza ca, daca Dumnezeu ar putea fi gasit online pe internet, ar fi coplesit de buzz-uri, mass-uri, CV-uri, spam-uri si toate celelalte “-uri”-uri care bantuie in tot spatiul cibernetic. Cine nu s-ar baga in seama cu Dumnezeu? Si de-L urasti, tot L-ai tine in reader, pe ascuns, ca sa vezi cum misca in front. Sigur, unii, mai spurcati la gura, nu ar conteni in a-L injura, iar altii, mai putini sinceri, ca si in viata reala ar incerca sa-l mituiasca si sa obtina favoruri de la El. Si sigur ar avea cei mai multi comentatori, impartiti in doua categorii mari si late, cuprinzand la randul lor mii si mii de alte subcategorii, pana acolo incat fiecare dintre noi, tratandu-L in felul nostru specific, am reprezenta o categorie aparte.
Nu trebuie neaparat sa fii faţă bisericească pentru a gandi astfel despre Dumnezeu. Citesti printre randuri profilul multora din cei care navigheaza sau inoata ca disperatii pe internet, naufragiind pe tot felul de insulite care mai de care mai dubioase. Si iti dai seama pe unde au fost dupa limbajul colorat pe care l-au imprumutat, sau dupa faptul ca devin, din articol in articol, mai culti, mai cizelati, cu un spirit mai inalt…
Dar nu doar despre “cititorii Domnului” vreau sa vorbesc, ci si despre.. cine ar fi cei pe care i-ar citi Dumnezeu? Multi s-ar simti onorati ca Dumnezeu sa-i aiba in blogroll sau in reader, sau altii, foarte sec ar spune ca se simt dezavantajati sa apara in public asociati cu notiunea asta de dumnezeu: “Buei, tu chiar ai chiulit de la orele de biologie? Esti singurul care inca n-a aflat de Aunt Monkey?”
Trebuie neaparat sa schimb cumva subiectul, pentru ca unii deja si-au adus rosiile din frigider. Si ce altceva sa spun? Sa marturiesc faptul ca eu insumi sunt o “faţă bisericească”, pastorul unei biserici din Bucuresti? Aici unii vor risca sa-si smulga cablul de alimentare din priza. Nu toti ar avea atitudinea asta, dar ma distrez amintindu-mi de un comentator sictirit si vadit scarbit de “ceea ce a ajuns popimea asta” cand scria: “am intrat pe blogul dvs. doar pentru a vedea ce face un pastor in timpul liber…”. Asa, si? :)
Pai simplu, daca preotul este “pastorul sufletesc al oamenilor, aflat fiind in slujba Domnului”, atunci nu vi se pare normal ca acolo unde sunt oameni sa ma infiintez si eu?:) Prezenta unora ca mine in blogosfera ar putea da de gandit daca nu cumva Dumnezeu Insusi ar putea fi intr-un mod anume on-line pe internet (va rog, apelez la buna voastra intelegere; sper sa nu vi-l inchiputi chiar cu mouse-ul in mana..).
Si ma intorc in felul acesta de unde am pornit: “dar daca?…”. Dar daca Dumnezeu chiar exista, ba chiar nu lipseste nici de pe internet? Daca a fost in tot acest timp cel mai fidel follower al tau, si stie toata activitatea ta de pe internet, doar ca L-ai ignorat pentru ca El era de fapt pe… invisible?