As putea spune ca m-am nascut in biserica – intr-o familie foarte religioasa de fapt. Parintii m-au dus de mic la biserica si am capatat obiceiul de a merge de 3-4 ori pe saptamana. La fel am capatat si alte reflexe bune, zic eu, dar ne-bune atata timp cat eu nu le-am inteles rostul. Citeam Biblia de la gradinita, dar nu ma percuta mai mult decat romanele politiste care i-au luat locul incepand cu clasa a III-a. De rugat, ma rugam de vreo 3-4 ori zilnic, pe langa ce faceam la biserica. Dar totul era… ca si cum ai admira un rasarit de soare legat la ochi.
La varsta adolescentei am inceput sa-mi pun intrebari. Cine sunt? De unde vin? Incotro cu viata asta? De ce m-am nascut intr-o astfel de familie? Se intampla ceva rau daca incetez cu toate ritualurile? Exista Dumnezeu? Daca da, ce treaba am eu cu El? Ce asteptari ar avea El de la mine, si mai ales de ce?
Am cam incetat sa ma rog, despre Biblie am zis mai sus cu ce o inlocuiam, iar la biserica n-aveam incotro, trebuia sa merg cu familia, “ca asa era frumos”. Dar lucrurile astea nu doar ca nu ma ajutau, dar ma impotmoleau parca tot mai mult. Mai ales ma chinuiau mustrari de constiinta cand mai faceam cate o boacana pe-acasa sau cand imi luam profesorii peste picior in fata colegilor: “Corneliu, tu esti crestin!(?!) Tu mergi la biserica, nu esti ca altii, tu citesti Biblia de cand esti mic.. cum e posibil sa te comporti asa! As intelege la altii, dar tu?!..” – madria indusa de religiozitate, intelegeti voi. Lasasem formele si ritualurile in urma mea, dar nu am scapat de constienta ca exista un Dumnezeu de-asupra mea si ca intr-o zi voi da nas in nas cu El, si nu aveam nimic pe care sa ma bazez ca ar fi o intalnire avantajoasa pentru mine.
La o intalnire cu mai multi tineri de teapa mea l-am auzit odata pe unul povestindu-si viata. Am ramas perplex. Zicea ca “L-a intalnit Dumnezeu” si de atunci viata lui nu mai arata la fel. Viata lui de dinaintea “intalnirii” cu Dumnezeu semana atat de mult cu viata mea (!!!), dar partea de dupa era viata pe care mi-as fi dorit-o! Ochii lui straluceau de bucurie, liniste si pasiune in timp ce vorbea. Culmea e ca eu, care meritam o astfel de viata (gandeam eu) pentru cat de religios fusesem, nu o aveam, iar acest nataflet, cica a avut o intalnire de gradul III cu Dumnezeu si avea linistea dupa care tanjeam eu!
Nu am inteles atunci ce inseamna aceasta “intalnire cu Dumnezeu”, probabil si pentru ca o intelegeam din prisma tiparelor si ritualurilor pe care eu le faceam. Ma gandeam ca poate am lasat ceva nefacut, si poate tocmai partea cea mai importanta. Mai tarziu am inteles ca aceasta “intalnire” nu are de-a face cu nimic mistic sau ritualic, ci a fost doar o conexiune pe creier, m-au penetrat adevaruri pe care pana atunci le detineam doar la nivel informational.
Am inteles ca Dumnezeu se gandise la problema mea inainte ca eu sa-mi fi pus acele intrebari legate de sensul vietii, si chiar inainte ca eu sa fac ochi! Am inteles ca Isus a murit pe cruce nu ca muza de inspiratie pentru troitele de la sat si nici pentru “mantuirea neamului” – ci intr-un sens foarte personal, El vrea sa relationeze cu indivizi, nu cu turme: “Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat a dat pe Singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (un citat preferat din Biblie).
Citatul care m-a facut sa ma simt vizat direct si personal a fost acela cand, vorbind cu ucenicii Sai inainte de a muri/invia/ridica la cer, Isus le zice “In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri.. ma duc sa va pregatesc un loc, pentru ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi”. Nu s-a intamplat nimic spectaculos in viata mea, cel putin nu pe moment, dar ce am inteles a fost ca sunt special in ochii lui Dumnezeu, ca daca eu nu as ajunge acolo unde merge El sa-mi pregateasca un loc, ei bine, locul meu ar ramane gol, si n-am vrut sa se intample asta.
A fost ca si cum as fi primit nota 10 de incurajare la scoala. Un cec semnat in alb. Cineva mi-a dat credit. Stiind ca am spate, ca viitorul meu deja este asigurat, au disparut tensiunile din viata mea, criza, confuzia, nelinistea, teama, cosmarurile si toate incercarile mele de-al face pe Dumnezeu sa ma iubeasca – El deja ma iubea de dinainte.
Ce s-a intamplat cu viata mea? Ea si-a urmat cursul, cu activitatile de zi cu zi, au trecut mai mult de zece ani de atunci, dar nu mai sunt crispat, imi place sa traiesc cu pasiune. Si daca tot stiu unde merg dupa moarte, mi-ar placea sa iau pe cat mai multi cu mine, nu in Iad, cum zic personajele “păriculoase” din filme, ci acolo unde au un loc pregatit, care ii asteapta.
A, si ce s-a intamplat cu biserica, rugaciunea, cititul din Biblie? He he, buna intrebare :)))) Am renuntat la “inger ingerasul meu”, rugaciunea nu mai e doar o poezie, o uratura, o bolboroseala, ci a devenit o discutie linistita si intima cu “personajul Isus”. Cititul din Biblie? De acolo aflu intentiile lui Dumnezeu cu privire la mine, e “manualul de instructiuni” pentru viata mea, iar viata lui Isus descrisa acolo e un model pentru mine.
Cat priveste mersul la biserica, nu am renuntat la el, dar am facut ce zicea cineva – daca mergi la biserica si nu ai dupa ce sa iei notite, daca nu te atinge nimic din ce auzi acolo, mai bine schimba biserica. Nu-ti place? Mergi acolo unde-ti place si nu mai critica ce fac altii – poate ca ei doar fac multe chestii din rutina, fara sa le pese daca au gasit sensul a ceea ce fac sau nu. In ce ma priveste, merg acum la biserica nu pentru ca am capatat o deprindere, ci pentru ca ma intalnesc cu alti pacatosi ca mine, dar bucurosi ca-L putem lua pe Dumnezeu pe cuvant cand zice ca suntem “achitati” prin moartea lui Isus. Si pentru ca Isus este numitorul nostru comun, incercam sa-I dam Lui toata atentia noastra, fara a mai incerca sa-L impresionam sau sa ne castigam favoruri prin matanii, lumanari sau acatiste. Pur si simplu toate astea au disparut si doar ne bucuram de Persoana Lui.
PS. Articol scris ca raspuns la provocarile de pe spuse.ro in articolul asta si asta. Cand aveti timp, poate dati o raita si pe-acolo, ca-i de bine.
Se numeste “BIBLIA DE AMVON”, si nu stiu ce are special de e asa de vanduta, dar incerc sa-mi dau cu parerea.