KiriPedia

De ce se confunda asa usor “darul deosebirii duhurilor” cu “duhul de critica”? Unii afirma ca nu pot sa taca atunci cand sesizeaza intre oameni o neregula care trebuie evidentiata, criticata si condamnata, si, cu vadita stima de sine, afirma ca asta inseamna sa ai discernamant. Cum se face, insa, ca nu observa niciodata lucrurile bune?! Stiti povestea cu musca si albina care, iesind din ograda unui fermier, au inceput sa povesteasca fiecare ce au gasit in ograda bietului om; doar ca vizitasera locuri diferite.

“Noi nu inchidem ochii la pacat!” pretind unii care vor sa para spirituali, dar nici nu intind o mana de ajutor. Aici nu mai e vorba de discernamant, ci de caracter. Nu v-ati intrebat niciodata de ce nu gasesti nici un post de radio/canal de televiziune/cotidian care sa dea doar vesti bune? Pentru ca asta ar insemna ca nu are “discernamant” (!???).

E adevarat, in perioada antedecembrista, nu se auzea despre actiunile antisociale, pentru ca trebuia aparata imaginea socialismului. Asa ca, erau mediatizate doar stirile despre “pionieri” si “cutezatori”. Acum, insa, am cazut in extrema cealalta. Oamenii sunt avizi dupa stiri sinistre despre crime, violuri, jafuri si talharii, si Mel Gibson alimenteaza chiar setea dupa sange si violenta a “credinciosilor” cu un film pe masura, esuand jalnic in incercarea de a parea mai spiritual.

“Ia-ti LIBERTATEA sa citesti ce conteaza” este sloganul unui cotidian, care de fapt ii subjuga pe “masculii” ce vor sa-si clateasca ochii de la prima ora a diminetii cu imagini fara de care ziarul nu s-ar mai vinde, luandu-le de fapt, in felul acesta, LIBERTATEA unei minti curate.

Daca asa sta treaba, atunci m-am decis ca de astazi sa povestesc si eu altfel de lucruri pe care le intalnim sub soare, dar pe care parca nu le observa nimeni.

Iata, spre exemplu, un domn in metrou care, de-abia daca a calcat din greseala pantoful unui concetatean, ca imediat isi si cere scuze: “Pardon!”. In marea inghesuiala de pe scara unui autobuz, aud pe un domn in varsta spunand unui tanar: “Iarta-ma!” (!!!). Un tanar nu renunta pana cand nu gaseste un cos de gunoi in care sa arunce sticla al carei continut tocmai il savurase. Un altul, tocmai si-a scapat sticla pe jos, dar aplecandu-se sa reintre in posesia ei, afecteaza circulatia altei persoane, careia se simte dator sa isi ceara scuze. Altcineva nu nimereste cosul de gunoi atunci cand arunca hartia, asa ca nu pleaca mai departe, ci se intoarce, se apleaca si mai incearca si a doua si a treia oara, pana cand hartia ajunge la destinatie.

Sunt lucruri frumoase, care exista, sunt la fel de reale ca si “celelalte”, chiar daca, pe acestea parca nimeni nu le observa. Si imi place sa le remarc pentru ca incepe sa-mi creasca stima de sine ca sunt om si nu “…” altceva. Imi place sa vad demnitate umana, si asta ma face sa ma simt mai aproape de Cel ce a creat lumea in care sunt chirias o vreme. Da, privita din acest punct de vedere, de ce adica n-am putea recunoaste ca “La Vita e Bella”!