Punctul de plecare in scurta mea dezbatere este articolul lui Cristi despre religie si crima, cat si schimbul de comentarii intre el si Catalin. Pentru a nu avea un comentariu pe blogul lui mai lung decat propriul lui articol, public aici raspunsul meu privitor la dreptul de a lua viata altcuiva si.. religie.

Actul crimei face referire la un sistem de valori in care viata este o valoare iar o persoana vie, care are viata in ea insasi, ia o decizie cu privire la viata unei alte persoane vii. Poate suna putin tautologic ceea ce spun, dar cred ca ma veti putea urmari mai usor atunci cand fac diferenta intre viata in sine si faptul ca aceasta, viata, determina o persoana sa fie vie. Cu alte cuvinte, 1persoana + 1viata = 1persoana vie.

Cand cineva ia decizia de a ucide pe altcineva, practic acel “cineva” ia decizia sa-l separe pe acel “altcineva” de viata lui. Doua idei vreau sa extrag de aici.

1.In numele vietii, un “cineva” ia decizia sa ia viata altcuiva si asta e un paradox, e mai mult decat un conflict de termeni si idei. E clar ca viata e un dar, care poate fi folosit insa destul de prost daca ajunge sa ucida “viata”. Or, daca politica cuiva de viata (ateu fiind) sau religia cuiva (numit crestin; ca si religia e tot o politica de viata, nimic altceva), inseamna ca acea politica de viata, respectiv religie, nu a fost suficient de convingatoare pentru criminal incat sa-l faca sa creada pe bune in sistemul de valori al politicii sau religiei sale. Cu sau fara politica, oamenii au fost de fapt daruiti cu “viata” din partea unei Surse exterioare lor si nu din partea politicii/religiei lor. Asadar, ar trebui sa se astepte sa dea socoteala candva de darul vietii primit si de proasta administrare a acestuia… Esti ateu sau religios, vei da socoteala, si cred ca aici a vrut sa ajunga si Cristi.

2.E adevarat ca, tocmai prin intermediul vietii (datorita faptului ca esti viu) ajungi capabil sa poti lua viata altcuiva, dar nu e de vina faptul ca ai viata si nu e de vina Cel care ti-a dat viata. Ci problema consta in faptul ca atunci cand ucizi ti-ai asumat de fapt raspunderea pentru o decizie care nu te privea pe tine, si practic ai actionat in locul CELUI care ti-a dat viata si tie ca si criminal, dar si victimei. Or, prin asta demonsrezi ca, oricat de religios te consideri la un moment dat (supus unui dumnezeu sau unui set de valori), de fapt prin actiunile tale de clasezi deasupra, nu doar egal cu Dumnezeu. Un crestin criminal va raspunde inaintea lui Dumnezeu pentru incalcarea prevederilor Scripturii in care pretinde ca el crede, si se poate astepta la asta. Dar un ateu criminal va fi socat sa se intalneascau cu Mai-Marele sau, indiferent daca il numeste Dumnezeu sau nu, pentru ca nu crede in El si nici nu se va astepta sa dea nas in nas cu El.

Concluzia? Felicita-te pentru orice ocazie in care ai fi putut face crima si n-ai facut. Mai ramane sa rezolvi partea cu gandurile necontrolate, ganduri de manie echivalente cu crima propriu-zisa:

Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi! Oricine ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii.» Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii.

(Isus, in Evanghelia dupa Matei, 5.22-23)

Raspundeam recent unui comentariu la un articol mai vechi, si m-am gandit sa dezvolt aici unele ganduri legate de nuante in relationarea la Isus Cristos.

Am luat in vizor cele doua atitudini anuntate in titlu: vanzarea si lepadarea. Vreau sa subliniez doar o asemanare si apoi o deosebire, lasand apoi loc la reactii care mi-ar putea da noi perspective..

Asemanarea e ca oricare dintre cele doua atitudini scoate in relief o 5trasatura de caracter precum lasitatea, sau tradarea, o latura josnica si intunecata a potentialului uman. Te dezici de cineva care ti-a fost prieten si faci ce vrei cu el; calci in picioare o bunatate care te-a mangaiat candva, musti mana care te-a hranit.

Deosebirea pe care o vad intre cele doua e ca una e mai rea decat cealalta. Adica, daca admiti cu onestitate, in rusinea ta, ca tradandu-ti prietenul astepti o rasplata, fie ei si treizeci de arginti, nu e mai rau decat sa te lepezi de el, ca de ceva care ti-e inutil si care niciodata nu ti-a folosit la ceva.

5Va aduceti aminte de Iuda si Petru? Unul Îl vinde pe Isus si admite ca niste bani in plus nu strica, iar al doilea se jura de trei ori ca nici macar nu Îl cunoaste: “De ce as fi interesat sa-L fi cunoscut? Nu cred ca pot castiga ceva de pe urma Lui!”

Consider ca, comertul interprins de unii nu e mai prejos decat lepadarea celor care Il cunosc deja mai intim, mai indeaproape – lepadare in acele situatii de criza, situatii “inteligente” cand trebuie sa-ti scapi pielea. Totusi, din cei doi, tot cel ce L-a cunoscut mai indeaproape pe Isus (adica Petru, cel ce s-a lepadat de El) a avut o sansa de reabilitare. Numai Dumnezeu mai stie cat har a cheltuit cu noi, cu fiecare in parte…

Nu stiu daca ai admite ca L-ai vandut pe Isus pana acum, dar… obisnuiesti sa te lepezi des de El?

Daca cei mai multi dintre noi stiu sa localizeze imediat in Genesa, prima carte a Bibliei, locul unde Moise scrie ca “La inceput Dumnezeu a creat cerurile si pamantul”, unii poate stiti ca si evanghelistul Ioan are perspectiva lui: “La inceput a fost Cuvantul…”. Daca in atentia lui Moise este actiunea si accentul pus pe verbul “a face“, ei bine primul verb folosit de Ioan este verbul “a fi“.

Ioan ne proiecteaza cu mult inainte de actiunea de creere intreprinsa de Dumnezeu. Pai, si atunci sunt doua inceputuri?! Nimic mai evident! Moise ne initiaza in misterele creatiei lui Dumnezeu, in timp ce Ioan ne da un insight cu privire la “cine a fost mai intai, oul sau gaina”. Inainte ca Dumnezeu sa creeze lumea, a fost El, Cuvantul, care era Dumnezeu Insusi.

Insa Biblia mai cuprinde si alte texte care ne arunca lumina cu privire la expresia “la inceput”. Va dau acum doar exemplul Epistolei lui Pavel catre Efeseni. Se pare ca Pavel este cel mai neastamparat in curiozitatea lui, sfredelind in tainele lui Dumnezeu, in masura in care Dumnezeu ii deschide noi orizonturi…:  “In El [Cristos], Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara prihana inaintea Lui, dupa ce in dragostea Lui, ne-a randuit mai dinainte ca sa fim infiati prin Isus Cristos…”

Ca importanta, imediat dupa revelatia lui Ioan cu privire la Fiinta lui Dumnezeu, nu este creatia “lui Moise” in sine, ci planul de infiere a unor oameni care aveau sa fie creati imperfecti datorita capacitatii de a cadea in pacat, dar perfectibili prin infierea prin Isus Cristos. Practic, Pavel sulbiniaza importanta ordinii ca, inainte ca Dumneze sa se suflece la maini, El a prestabilit ca omul pe care il va crea sa fie “sfant si fara pata inaintea Lui”, iar lucrul acesta nu ar fi posibil decat daca in prealabil omul ar fi infiat prin Cristos.

Nu te poti da “jmecher” inaintea lui Dumnezeu, atat timp cat El nu te recunoaste intai ca si fiu. Pe de alta parte, daca esti intr-adevar copilul Lui, atunci viata ta va trebui ca de la sine sa reflecte realitatea ca deja esti fiul Lui (cu tot cu regretabilele tale erori). Dar in nici un caz sa te comporti ca si cum ai incerca sa-L corupi pe Dumnezeu: “Doamne, fa-ma si pe mine un copil al Tau, dar unul mai de mana a doua; stii… vreau sa imi mai pot permite si eu una alta…”. In nici un caz, Dumnezeu nu are “fii sub acoperire.”

Daca vei sa faci stiinta din cercetarile tale cu privire la tot ce exista, va trebui sa treci dincolo de inceputul actiunii, si sa vezi schita romanului inainte de a fi scris. Si acolo ai acces doar in masura in care esti captivat de Persoana celui ce a spus “Eu sunt Cel ce sunt“. Ce ramane atunci de facut?

Va plac mass-urile? Nici mie. Tocmai de aceea, fac diferenta: nu le voi publica pe cele pe care nu le citesc, dar cand gasesc ceva precum materialul de mai jos, il voi afisa ori pentru voi, ori pentru memoria mea intarziata uneori. Mi-ar placea sa am o cate o varianta pentru mai multe domenii din viata mea (daca student oricum nu mai sunt). Iata asadar ce-am prins la vanatoare:

Doamne cine va trece cu bine sesiunea?
Cine va putea veni bucuros inaintea Ta la sfarsitul ei?
Cel ce umbla in dreptate,
cel ce isi face partea pentru examene si nu copiaza la ele.
Acela nu se gandeste cum sa insele, el nu isi face copiutze
si daca are ocazia sa insele fara sa fie descoperit,
el refuza sa o accepte.
In inima lui este Domnul si cum sa fie placut inaintea Lui.
Pentru el Domnul este partea lui de mostenire si rasplata sa.
El nu vorbeste de rau pe altul,
nu primeste ca sa fie ajutat sa insele
si nu ajuta pe altul sa copieze.
In ochii lui cel ce copiaza la examene are putin credit,
dar lauda pe cei putini care se feresc de aceasta,
si cand promite ceva se tine de cuvant.

Bineinteles, e o adaptare dupa Psalmul 15 din Biblie. Cine a facut adaptarea, nu ma intrebati: autor necunoscut. Daca l-a trimis ca mass, asa-i trebuie, nu?

1 De aceea, eu, Pavel, întemniţat al lui Cristos Isus pentru voi, neamurile … 2 Aţi auzit, cu siguranţă, de responsabilitatea administrării harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată pentru voi, 3 şi despre taina1 care mi-a fost făcută cunoscută prin descoperire, aşa cum v-am scris pe scurt, 4 pentru ca, citind, să puteţi pricepe care este înţelegerea pe care o am eu cu privire la taina lui Cristos. 5 În celelalte generaţii, acest lucru n-a fost făcut cunoscut omenirii aşa cum le-a fost descoperit acum sfinţilor Lui apostoli şi profeţi, prin Duhul, 6 şi anume că neamurile sunt moştenitoare împreună cu noi, fac parte din acelaşi trup cu noi şi au parte de aceeaşi promisiune, în Cristos Isus, prin Evanghelie, 7 al cărei slujitor am devenit prin darul harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dat potrivit cu lucrarea puterii Sale.

Niciodata, ca astazi, nu i-am multumit lui Dumnezeu pentru Pavel, fratele meu drag Pavel, sfantul si apostolul Pavel. El a fost ales si desemnat de Dumnezeu intr-o lucrare de pionerat, de transbordare a Evangheliei dincoace, spre noi, cei dintre ne-evrei, pentru că si noi am avut parte de indurarea divina de a fi prestabiliti in planul alcatuit in Cristos. Slavă Domnului ca Si-a pus planul “pe roate” si Si-a ales oameni destoinici prin care voia Lui sa fie implinita!

Observatii:
1.Desi Pavel afirma ca are o anume cunostinta temeinica despre aceasta taina a lui Cristos, totusi ea a fost descoperita si “apostolilor si profetilor”.
2.Greutatea in acest context a termenilor “acelasi trup” si “aceeasi promisiune”!

17 El a venit şi v-a vestit pacea, vouă, celor care eraţi departe, şi a adus pace celor care erau aproape, 18 pentru ca, prin El, amândoi să avem acces, într-un singur Duh, la Tatăl. 19 Aşadar, acum nu mai sunteţi străini sau de alt neam, ci sunteţi cetăţeni împreună cu sfinţii şi membri ai casei lui Dumnezeu, 20 fiind zidiţi pe temelia pusă de apostoli şi de profeţi, piatra din capul unghiului fiind Cristos Isus. 21 În El, întreaga clădire, bine închegată, creşte până devine un templu sfânt în Domnul. 22 Şi, prin El, şi voi sunteţi zidiţi împreună pentru a deveni o locuinţă în care trăieşte Dumnezeu prin Duhul Său.

Intreaga noastra cunoastere si traire cu privire la Cristos este intemeiata de aproape 2000 de ani; altii au “trudit” pentru temelia pe care noi astazi suntem ziditi. Putem avea coerenta, continuitate, curaj, putere si avant sa mergem mai departe cuprinsi fiind intr-o aceeasi cladire cu toti din toate timpurile, cu toti care se sprijinesc pe aceeasi piatra din capul unghiului.

11 De aceea, amintiţi-vă că eraţi neamuri prin naştere, numiţi „necircumcişi“ de către cei numiţi „circumcişi“, – circumcizie făcută în carne de mâini omeneşti –, 12 că, în acel timp, eraţi fără Cristos, separaţi de poporul Israel, străini de legămintele promisiunii, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. 13 Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odată eraţi departe, aţi fost aduşi aproape, prin sângele lui Cristos. 14 Căci El este pacea noastră, Cel Care din doi a făcut unul, dărâmând, prin trupul Său, zidul care-i despărţea, adică duşmănia. 15 El a înlăturat Legea cu poruncile şi regulile ei, pentru a crea din cei doi, în El, un om nou, făcând astfel pace, 16 şi i-a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit duşmănia.

Daca noi, dintre ne-evrei fiind, am fost apropiati prin Cristos de evrei, care este legatura noastra cu ei acum? Raspunsul pe care il sugereaza textul aici este urmatorul: apropierea este definita in termenii inlaturarii oricarui zid de despartire, dusmanie, Legea cu poruncile si regulile ei – nu mai este nimic intre evrei si ne-evrei care sa ii desparta. Si inteleg ca tocmai intr-aici se indreapta si mersul lucrurilor: deja nu mai are rost sa vorbim de evrei si ne-evrei ca fiind doua categorii aparte, decat in ceea ce priveste provenienta. Dar acum, noi toti venim din departarea noastra de Dumnezeu si iata-ne acum uniti unii cu altii, si toti aflati in unitate cu Dumnezeu.

Noi toti suntem ai Dumnezeului nostru, si la fel pamantul pe care il locuim. Si pentru ca Dumnezeu este Tatal nostru si Creatorul nostru comun, El stapanind peste toti si toate, avem acum, instant, libertate si acces oriunde in domeniul Imparatiei Lui, si suntem datorita lui Cristos mostenitori ai intregii Imparatii a lui Dumnezeu!

Daca veti fi citit meditatiile de ieri, probabil cineva s-ar fi putut intreba: bine-bine, inteleg ca Dumnezeu este acela care vorbeste in cartea Isaia, si vrea sa fie ascultat. Israelitii sunt destinatarii directi, iar noi, cei din secolul XIX, ne gasim placerea in a asculta aceeasi voce care ne-a chemat la mantuire… Dar de ce trebuie sa fie cartea Isaia cea mai lunga profetie si chiar cea mai mare carte din intreaga Biblie ?!

O explicatie ar putea veni si din cat de pornit este Dumnezeu impotriva idolatriei [motiv pentru care ii si pedepseste pe evrei prin exil]. Dumnezeu nu suporta sa fie inlocuit, si nici macar comparat cu alti pretinsi dumnezei! Si care este criteriul de evaluare pe care il propune Dumnezeu pentru a ne ajuta sa il distingem de alti dumnezei? Faptul ca El este Singurul care poate prezice un eveniment, ceea ce dumnezeii falsi nu pot sa faca; iar Dumnezeu nu doar ca prezice [profeteste] ceea ce se va intampla, dar de fapt El Insusi se ingrijeste ca ceea ce a promis sa duca la indeplinire. Nu este acesta un lucru minunat?

Desi gasim aceasta idee presarata peste tot in cartea Isaia, probabil cea mai directa provocare pe care o lanseaza Dumnezeu idolilor o gasim in 41.21-23: “Aparati-va pricina, zice Domnul, aratati-va dovezile cele mai tari, zice Imparatul lui Iacov. Sa le arate si sa ne spuna ce are sa se intample; care sunt proorociile pe care le-ati facut vreodata? Spuneti, ca sa luam seama la ele, si sa le vedem implinirea; sau, vestiti-ne viitorul. Spuneti-ne ce se va intampla mai tarziu, ca sa stim ca sunteti dumnezei, faceti macar ceva bun sau rau [!!!] ca sa vedem si sa privim cu totii”. Cat de gelos a ajuns Dumnezeu in exprimarea Lui daca a aruncat manusa in acest fel!!

Alte texte asemanatoare din Isaia: 41.26-27; 25.1; 43.12; 45.21; 14.24 (ati mai gasit voi si altele?)

Aplicatie: ce inseamna Scriptura, si Isaia in mod specific, pentru noi?

1.Intotdeauna cand nu Ii dai intaietate lui Dumnezeu, El devine gelos! Daca tii la viata ta si la binele tau, pazeste-te! :)
2.Daca Dumnezeu a lasat cartea Isaia sa fie scrisa, e pentru ca Se pregateste in acelasi timp sa lucreze. Fii pe faza!
3.Daca Dumnezeu ne-a lasat Scriptura scrisa pentru ca citind-o, ea sa ne fie marturie cu privire la faptul ca Dumnezeu este un Dumnezeu Viu si Adevarat, pentru ca nu va lasa nimic nefacut din ceea ce a promis! Inchina-I-te Lui cu toata reverenta!
4.Dumnezeu ne-a lasat cartea Isaia scrisa, ca argument pentru actiunile Lui, El vrea sa ne demonstreze ca se va tine de cuvant. Daca nici nu te intereseaza sa o citesti si sa meditezi la ea, probabil il tratezi pe Dumnezeu cu plictis si aroganta…

Lui Dumnezeu Ii place nu doar sa lucreze, ci El tine mortis sa ne si spuna dinainte ce va face, pentru ca noi sa putem compara promisiunile Lui cu ceea ce implineste si apoi sa ne minunam de precizia Lui si sa Ii dam slava!

Cartea “Isaia” este o carte profetica, cuprinde mai multe profetii, dar nu sunt “profetiile lui Isaia” asa cum de multe ori le numim noi impropriu. Aceste profetii sunt ale Domnului, Ii apartin Lui, sunt facute de El, iar profetul Isaia este doar o unealta, gura care va da glas inimii revarsate a Domnului, a “Sfantului lui Israel “.

Profetiile Ii apartin Domnului in intregime, iar nu celui ce scrie profetia (Isaia, Ieremia etc.) Probabil mai mult de 90-95% din continutul cartii sunt cuvintele directe ale lui Dumnezeu, care vorbeste. Lui Dumnezeu “i-a venit cheful” sa vorbeasca si nimeni nu Il va opri de la aceasta. Foarte putine sunt cuvintele lui Isaia in afara de cuvintele pe care le reproduce direct din partea lui Dumnezeu: comentarii, experiente personale sau anumite parti narative.

Dumnezeu are ceva de comunicat poporului Sau si este frustrat ca acesta nu il asculta. Mai degraba este preocupat cu prea multele jertfe. La un moment dat, Dumnezeu comenteaza starea poporului: “Ai vazut multe, dar nu ai luat seama la ele; ai deschis urechile, dar nu ai auzit” (cap. 42.20), iar mai tarziu, in cap. 44.1: “Asculta acum, Iacove, robul Meu, Israele”, pe care te-am ales. Asa vorbeste Domnul…” [precum si in 48.1; 49.1 etc.] pentru ca apoi, in cap. 50.2 Dumnezeu chiar sa isi arate pe fata iritarea cu privire la faptul ca El vorbeste si nimeni nu Il baga in seama, nimeni nu ia aminte…

Aceasta este una din temele majore ale cartii “Isaia”. Dumnezeu vorbeste, si vrea sa fie ascultat. Ca aplicatie, cateva ganduri la care sa meditam:

Cum tratam cartea “Isaia” – ca pe un sir lung de profetii care nu ne privesc pe noi personal? Vi se pare plictisitor acest Isaia, care incepe sa scrie o carte lunga si nu-i mai gaseste sfarsitul? Sau, dincolo de vocea lui reusim sa auzim glasul Domnului prin gura Lui? Daca e vocea Prietenului tau cel mai bun, cat de drag iti este sa o asculti? Cu ce placere citesti cartea “Isaia”? E acelasi Dumnezeu despre care iti place sa spui ca te-a mantuit prin har, si ne place sa vorbim mult despre har, si despre credinta, si despre justificare, si despre pecetluirea cu Duhul Sfant… dar pana la urma si in Isaia vorbeste acelasi Dumnezeu! Acelasi Prieten al tau!

Ba chiar, am putea spune ca in Isaia gasim reproduse in mod direct (“Asa vorbeste Domnul…” ! ) mai multe cuvinte decat gasim in toate cartile Noului Testament la un loc! Bineinteles, intreaga Scriptura este insuflata de Dumnezeu, dar nu intotdeauna Dumnezeu putem citi nemijlocit cuvintele lui Dumnezeu! Cand citesti “Isaia” e ca si cum ai da drumul la radio si il poti auzi in direct pe Dumnezeu!!!

Cum tratezi cartea “Isaia”? Cum Il tratezi pe Dumnezeu personal, care vorbeste in ea?…

Privesti zilnic in oglinda, si acesta e un lucru bun, e chiar indicat. Poate ca te privesti chiar de mai multe ori pe zi, si lucrul asta e bun, daca nu cumva chiar exagerezi… Totusi, de ce privesti atat de des in oglinda, cand stii bine ca vei vedea mereu acelasi chip, si niciodata pe al altuia? Ca om, esti supus transformarilor, si chiar daca de obicei acestea sunt aproape nesemnificative pe chipul tau, simti nevoia sa fii la curent cu “ce mai e nou” la tine insuti.

Hai sa-ti spun acum un lucru care sper sa nu te surprinda prea mult. Nu doar tu te inspectezi atat de des… este cineva care o face de mult mai multe ori decat tine si chiar cu mult mai profund, si nu vorbesc aici de SRI sau CIA! Oridecateori citesti Psalmul 139, nu poti sa nu zabovesti putin asupra lui pentru ca, poate mai mult decat in alte parti din Scriptura, afli cateva lucruri din partea lui Dumnezeu despre tine insuti. Tu esti descris acolo. Despre tine e vorba!

Citind cu atentie acest text al Scripturii, nu poti sa nu te miri cum de poate fi Dumnezeu atat de indiscret. Te cerceteaza indeaproape intr-un mod atat de suparator, incat e neobosit de ceea ce face chiar si atunci cand tu te asezi putin sa-ti tragi sufletul in truda ta pe pamant. Stie fiecare loc pe care il cutreieri si, de parca I s-ar parea asa de nostim, iti scotoceste prin camara gandurilor intr-atat de mult incat e-n stare chiar sa-ti ia fiecare vorba din gura – El cunoaste toate cuvintele pe care tu vrei sa le rostesti! Stie de fiecare data ce vrei sa spui inainte chiar ca tu sa deschizi gura. Nu e obositor lucrul acesta? Atunci, la ce bun sa mai deschizi gura?

Afli ca esti cuprins de El din toate partile ca intr-o camasa de forta si daca vrei sa evadezi nu gasesti un loc pe fata pamantului in care sa poti scapa de prezenta ce te urmareste intr-un mod atat de insistent: nici in cer, nici in mormant, nici la marginea marii si nici in intuneric macar! Si asta nu e nimic. Ce e cel mai tare acum urmeaza: pe cand tu inca nici macar nu aveai ochii formati, El deja te scana si stia acneea care iti va aparea pe fata la varsta adolescentei! Da, ai inteles bine, nici in pantecul mamei tale nu ai scapat de Dumnezeu, pentru ca si acolo El isi gasea placerea sa te vada cum iei forma ca o mogaldeata de om! Inadmisibil!!!

De fapt, cred ca de aici vine si interesul Lui in a nu te scapa din ochi nici o clipa, si te rog sa te pregatesti pentru ce vei afla acum: secretul este ca Dumnezeu nu doar asista curios la modul in care tu te pregateai pentru viata extrauterina, ci… tocmai El era acela care te modela! Si El e Singurul care detine Manualul tau de Instructiuni!!! Intelegi acum de ce nu poti scapa nici macar o clipa de El? Si de ce te cunoaste mai bine decat te vezi tu in oglinda?

Acum, nu iti mai ramane decat una din doua posiblitati: ori sa continui sa fugi ca bezmeticul de o prezenta ciudata de care nu vei putea scapa niciodata pentru ca te va urmari chiar dincolo de viata acesta, ori sa te lasi pagubas si… mai degraba soliciti Manualul de Instructiuni. Daca tot pretinde ca te cunoaste atat de bine pentru ca te-a modelat cu mana Lui, si daca are un plan perfect pentru viata ta, intelept ar fi sa nu-ti mai consumi viata incercand sa speculezi orice modalitate de a-L evita. Intr-o zi te vei intalni cu El, fata in fata. Pentru ca ai fost luat din El.

La ce bun sa traiesti o viata de continua rebeliune, cand poti trai o viata abundenta?… Dumnezeu niciodata nu are un plan B, pentru ca nu are nevoie – Planul lui pentru tine este perfect. Traieste viata pentru care ai fost creat si bucura-te de ea!

© 2012 KiriPedia Suffusion theme by Sayontan Sinha