Căldură dogoritoare sub arșița soarelui, praful ridicat de copitele cailor ți se lipește de față într-o combinație nefericită cu transpirația ce ți se prelinge de pe tâmple. Strângi puternic sabia în mână aplecat în șa. Îți faci drum printre pedeștrii care își măsoară puterile om la om. Care mai de care aleargă care încotro, pământul se cutremură de tropotele cailor iar deasupra ta cerul este împânzit de săgețile eliberate din tensiunea corzilor de către arcași. Urechea ta nu mai percepe zbârnâitul lor, ci doar îl deduci din învălmășeala luptei. Abia dacă mai deosebești nechezatul cailor de strigătele cu care luptători loviți de moarte își eliberează sufletele spre o lume a umbrelor..

Stai în cumpănă dacă e momentul potrivit să te mai amuzi de câte lucruri se pot întâmpla într-o fracțiune de secundă atunci când calul se încovoaie și se prăbușește sub tine, aruncându-te în nisipul năclăit de sânge. Nisipul ți-a intrat peste tot. Nu e chiar cea mai plăcută experiență din cariera ta de războinic. Nici nu ai timp să te gândești la toate. O toropeală plăcută te copleșește, ți-ar plăcea să te întinzi undeva la umbră.. și umbra vine chiar la timp! Între tine și soare se interpune un munte de om. Îl cunoști de undeva. Ai tăiat mulți dintr-ăștia.

De fapt ți-ai început cariera cu unul din ei. Jneap, o piatră în frunte, țintită bine cu praștia, a făcut ca armura lui de sute de kilograme să nu mai aibă nici un rost. I-ai tăiat capul cu propria lui sabie. Mulți alții au căzut apoi. Cine i-o fi făcut să fie atâția?! Înalți de trei metri, cu o figură pocită și aproape inumană, aleargă spre victimă suflând un aer fierbinte pe nări, în timp ce cară cu ei o sulită cât tulpina unui copac mai tânăr. Nimănui nu-i place ideea de a muri tras în țeapă astfel. Dar tu știi cum să le vii de hac, și de fapt de-a lungul vieții cam oameni de teapa ta ai și atras pe lângă tine. Nici un împărat nu s-a mai mândrit cu o suită de astfel de viteji. “Ucigători de uriași”! Ei? Cum sună? Sună bine, normal.

Dar nu sună bine ce vrea să facă tăunul acesta acum cu tine. Are ochii roșii ca de sânge, din groteasca-i figură distingi doar sprâncenele întruntate prea urât pentru momentul tău de slăbiciune. Din gâtlejul lui răgușit iese un urlet animalic pe care ți-ar plăcea să-l reproduci amuzându-te în fața nevestelor și copiilor care te vor întâmpina glorios la întoarcerea ta de la război. Dar începi să te îndoiești că ai mai putea prinde momentul ăsta. Picioarele lui groase și noduroase fac să tresalte zalele pe el amenințător în timp ce se apropie mâncând pământul. Și deodată nu mai găsești nimic amuzant în toată povestea asta, chiar nu-i plăcut deloc.  Brusc îți dai seama că îl urăști. Cauți cu oroare sabia, dar nu dai decât de sandala zburată din piciorul vreunuia lăsat desculț pe lumea cealaltă.

Instantaneu, nici pentru tine nu mai contează acum că tu ești regele. Nemernicul ăsta nu-ți știe de frică. Dimpotrivă, aproape cu siguranță te cunoaște după porecla ta de “ucigător de uriași”. Ah, de nu s-ar fi întâmplat toate astea. Sau de-ai fi omorât mai mulți până acum, măcar. Acesta cum de-a scăpat?! Numărătorile astea. Niciodată nu ai fost bun la matematică. Poate că ăsta e ultimul dintre frații lui, venit să se răzbune. L-a trimis mama lui, e venit în căutarea ta. Sau poate e venit din lumea întunericului pentru a mai plăti o ultimă poliță! Ochii ți se împăinjenesc, și ciudat, îți dai seama că ești mort înainte de a primi lovitura fatală…

Cine va veni la înmormântarea ta? Dar îți vor mai găsi oare trupul? Ah, bătrânul tău tată, nu vrei să știi cum va primi vestea.. Neveste multe, și chiar și mai mulți copii.. Chiar așa, care vor fi prietenii tăi care să te plângă? Aș, dar de unde. Probabil vor lăcrima cu toții unii de rușinea altora, că a murit regele, dar se vor bucura fiecare că nu sunt în locul tău.

Dar, ah, ciudat mod mai are și căpcăunul ăsta de a omorî oameni. Se aruncă cu toată greutatea asupra ta, împroscându-te cu sânge, întrerupându-ți ultimul fir al gândurilor. Ah, nu, de ce nu are un rege dreptul să-și aleagă modul în care vrea să-și dea ultima suflare? Nu era mai bine pe un pat cu așternuturi curate? Și acum ce, nu mai are de gând să se ridice de pe tine?! De ce nu l-ai ascultat pe tatăl tău, să mănânci tot din farfurie, să te faci și tu mai mare?.. Dar corpul inert al uriașului este prăvălit la o parte și o mână prietenească îți este întinsă pentru a te ridica de la pământ. Nu mai poți de bucurie și brusc îți vine inspirația pentru un nou psalm de laudă către Dumnezeul tău.

E Abișai, fiul Țeruiei, cel care te ridică de la pământ. El a omorât uriașul pentru tine. Venea din urma ta și a văzut la timp prăpădul care ar fi urmat să ți se întâmple. El a venit și l-a omorât pe uriaș înainte ca acesta să te pună pe frigăruie. Abișai e unul dintr-aceia pe care i-ai strâns pe lângă tine, cu același hobby ca și tine. Și lui îi place să omoare uriași. Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești, corect? Deja oștenii tăi s-au strâns în jurul tău și fac scut cu trupurile lor pentru ca tu să poți fi retras în totală siguranță de pe câmpul de luptă. Slavă Domnului, așa ceva nu ar trebui să se mai întâmple vreodată.. și de aceeași părere sunt și generalii tăi. De acum înainte ai interdicție pe viață de a mai ieși pe câmpul de luptă. Înțelepciunea și strategia ta militară sunt suficiente și din palatul tău regal, de acasă. Noi vom lupta pentru tine.

2 Samuel 21.15-17: Filistenii au pornit iarăş cu război împotriva lui Israel. David s’a pogorît cu slujitorii lui, şi a luptat împotriva Filistenilor. David era obosit. Şi Işbi-Benob, unul din copiii lui Rafa, a voit să omoare pe David; avea o suliţă în greutate de trei sute de sicli de aramă, şi era încins cu o sabie nouă. Abişai, fiul Ţeruiei, a venit în ajutorul lui David, a lovit pe Filistean, şi l-a omorît. Atunci oamenii lui David, i-au jurat, zicînd: ,,Să nu mai ieşi cu noi la luptă, ca să nu stingi lumina lui Israel”.

Introspectiv:

Ce ai investit, şi în ce oameni ai investit până acum?
Cine și-ar da mâna dreaptă pentru tine? Cine și-ar pune viața în pericol pentru tine?
Dar tu, pentru cine ai fi gata să-ți dai viața? Cine este norocosul față de care ai o astfel de loialitate?
Este loialitatea una din trăsăturile tale de caracter?

Distanţa de la pământ la Cer nu este o problemă de altitudine, ci de atitudine.
O credinţă mică te poate duce în Cer, dar una mare poate să aducă Cerul la tine.
Viaţa este un marş de la inocenţă, prin ispită, fie spre virtute, fie spre viciu
Ar fi foarte bine dacă fiecare ar trăi aşa cum ar vrea să moară.
Reputaţia este pentru o vreme, caracterul pentru eternitate.
În clipa morţii lăsăm în urmă tot ce avem, dar luăm cu noi tot ceea ce suntem.

(Pentru detalii vezi sursa)

Intotdeauna cand citesc cartea lui Iov imi amintesc cateva adevaruri extraordinare despre Dumnezeu, oameni, dreptate si cauzalitate.

1. Oamenii sunt afectati de cauzalitate (ai gresit, deci vei suferi / ai luat decizia cutare, vei suporta consecintele ca atare, bune sau rele). Insa nu-i putem atribui si lui Dumnezeu aceasta. El e Creator, e Cauza-Necauzata. Noua ni se intampla multe lucruri datorita a ceva sau datorita cuiva. Dar Dumnezeu nu poate fi modificat de circumstante sau persoane. El este acelasi ieri, azi si in veci.

2. Oamenii pot gresi facand acuzatii cauzale (suferi, deci cu siguranta esti vinovat). Astea se numesc presupozitii, si pe baza lor ne emitem prejudecati (deliberam acuzatii inainte de a cunoaste toate premizele) – ceea ce e gresit, evident. Oricat de greu ar suferi cineva, nu inseamna intotdeauna ca exista o cauza “conform manualului”. Lasa-L pe Dumnezeu sa decida ce vrea de la viata acelui om. Fii intelept si nu judeca tu pe nimeni.

3. Oricat de drept ai fi, nu ai dreptul sa-ti ceri meritele inaintea Celui care te-a facut. Dumnezeu se poate simti liber sa-ti raspunda sau nu. Daca iti raspunde o face pentru ca El considera ca poate si trebuie sa o faca; daca nu-ti raspunde, nu inseamna ca, bineinteles, ai dreptate, dar ca i-ai inchis tu gura lui Dumnezeu si nu mai are ce sa spuna.

4. Si asta e partea cea mai grea: cand oamenii te acuza, desi tu stii ca ai dreptate, lasa-i sa vorbeasca. Nu cauta sa le inchizi gura. Ei gresesc emitand prejudecati, dar Altcineva ii va judeca pentru treaba asta. Da-le conjuncturi atenuate: logica lor e buna, si tu ai gandi la fel in locul lor, ar tacea daca nici tu nu ti-ai mai cere dreptatea cu atata vehementa, atat ii duce capul etc.

Adevarata suferinta nu e atunci cand esti ranit fizic sau pierzi pe cineva drag sau ceva material. Ci atunci cand nu intelegi de ce, nu intelegi motivul, nu stii cum sa integrezi evenimentul respectiv in ordinea logica a lucrurilor. Si vrem sa integram explicatia fiecarui lucru in logica noastra pentru a nu simti ca ne pierdem mintile, mai exact datorita tendintei de a detine controlul. Dar Creatorul… inca nu a pierdut nimic din control. Te poti baza pe asta. Sau nu; dar trebuie sa-ti asumi consecintele, pentru ca esti afectat de cauzalitate ;)

5

Am fost creati cu rationament, logica, deductibilitate. Pe langa avantajele aduse de acest fapt, totodata acest lucru ne poate ingreuna si acomodarea pe pamant. Dar cu siguranta cauzalitatea are un raspuns si o solutie, si cel mai bine isi gasteste rezolvarea inaintea lui Dumnezeu, care este obiectiv si neafectat de cauzalitate.

Trebuie să admitem: să pretinzi că eşti creştin înseamnă ori să fii nebun de legat, ori mincinos incurabil. Adică, ori să crezi totul până la capăt, ori să fii neserios şi de doi bani. [1] Când zic “nebun de legat” mă raportez la apatia ştiinţifică a relativităţii absolute dintr-o posmodernitate căreia, iată, i-am fost dăruiţi. [2] Iar când zic “neserios şi de doi bani” mă refer la faptul că nu convingi nici o muscă de ceea ce pretinzi că tu crezi, datorită unui comportament care îţi contrazice pretinsele-ţi valori.

Trebuie să fii nebun să crezi că există un Dumnezeu pe care nu L-ai văzut niciodată în viaţa ta. Să mai crezi şi că misteriosul Dumnezeu a creat lumea din nimic. Apoi, că i-a tunat prin cap să se întrupeze, vezi tu, intr-un chip asemeni ţie, că-i era drag să-şi viziteze creaturile muritoare şi răzvrătite pe de-asupra. Şi se naşte semit (!). Apoi, absurda pretenţie că a fost născut de o virgină. Doar gândeşte-te puţin! Apoi, linişte până la vârsta de 30 de ani şi apare deodată pe scena socio-spirituală şi agită masele, nefăcând nimic,  decât bine, bine şi iar bine oamenilor, neîndreptându-se spre nici o carieră, să lase ceva palpabil în urma Lui., să fi scris vreo carte, măcar. La nici 4 ani de la apariţia Lui în public, viaţa îi este curmată sec, în timpul unei sărbători naţionale. Sărbătoarea îşi vede de cursul ei, dar El nu se linişteşte din făcut năzbâtii, şi iată că învie după nici trei zile şi bântuie străzile Ierusalimului, stârnind panică în chiar rândurile propriilor Lui foşti acoliţi.

Dar povestea nu se termină aici. După ce că nu-i place în mormânt, de data asta chiar întinde coarda: exagerează o demonstraţie de levitaţie în faţa ucenicilor Lui, până acolo că se ridică în văzul lor, de la nivelul solului, şi se înalţă, se înalţă, şi se tot înalţă, şi continuă să se înalţe, şi gluma se îngroaşă atunci când El dispare cu totul şi ucenicii Lui rămân la propriu cu ochii în soare. Să mai menţionăm şi promisiunea Lui ca va reveni, deja după mii de ani, tot la fel cum S-a şi ridicat?..

Să revenim puţin la discuţia noastră. Eşti penibil dacă zici că eşti creştin şi nu crezi toate astea până la ultimul detaliu (şi încă alte multe detalii te aşteaptă dacă te apuci să citeşti Biblia!), eşti o contradicţie de termeni (creştin = urmaş al lui Cristos).

Dar dacă crezi că Dumnezeu e Creatorul tău; că ai devenit rebel prin pornirile tale; că faptele tale bune nu te-au putut apropia de El prin religie, ci doar faptele Lui bune  te-au repus în comuniune cu El; că a murit şi a înviat de fapt pentru tine; că S-a ridicat de pe pământ doar considerând că scopul Lui a fost atins; că va reveni pentru răsplătirea celor ce I-au crezut povestea şi pentru judecata celor ce nu I-au crezut-o; ei bine, dacă toate astea se leagă pentru tine şi au sens şi reprezintă convingerile tale, atunci tot n-ai scăpat: eşti condamnat să fii tratat ca nebun de contemporanii tăi.

Deci ori trăieşti după cum zici că crezi, ori crezi după cum văd că trăieşti. Dar va trebui să te hotărăşti pentru care motiv vei fi, oricum, considerat nebun.

5Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!

De “adevărat” ăsta vreau să ne legăm puţin. Dar doar pe scurt, ca să nu plictisim pe nimeni.

Dacă tu chiar crezi că Hristos a înviat, asta presupune că ştii de moartea lui prealabilă, şi-o crezi şi pe aceasta.

Dacă tu chiar crezi că Hristos a murit, asta presupune că eşti convins de naşterea şi viaţa lui pe acelaşi pământ pe care trăim şi noi, doar că în alte vremuri. Asta arată că ştii niţică istorie, şi ştii că există mai multe dovezi despre viaţa lui decât despre bătălia de la Waterloo.

Dacă eşti convins de istoricitatea lui, că a trăit printre noi dar a fost ucis în floarea vârstei, asta trebuie să te facă destul de curios să afli ce a făcut de n-a ajuns să trăiască fericit până la adânci bătrâneţi. Tocmai el, pretinsul Dumnezeu atotputernic.

Biblia susţine şi detaliază în multe locuri motivele morţii Sale; că Dumnezeu a creat lumea, dar oamenii au devenit răzvrătiţi până în măduva oaselor şi ar fi meritat să fie “dezansamblaţi”. Dar pentru că Dumnezeu a iubit prea mult creaţia mâinilor Sale (totuşi!), l-a trimis pe Fiul Său pentru o moarte substitutivă, pentru că doar El deţinea “asul din mânecă”: învierea - capabilitatea de a trece prin moarte fără a cunoaşte putrezirea.

Vestea bună e că Hristos a murit pentru toţi. Vestea rea e că nu toţi cred. Vestea bună e că, cei care cred, sunt transformaţi ca născuţi din nou cu o nouă perspectivă asupra vieţii. Vestea rea e că nu toţi ştiu asta. Vestea bună e că tu tocmai ai aflat-o. Vestea rea e că poate nu i-ai dat importanţă până acum, considerând-o o legendă. Vestea bună.. ei bine, asta ţine de tine.

Ştim acum la ce se referă acel  “Adevărat a înviat”? La o convingere, nu e doar o formă de politeţe în a răspunde la salut.

16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
17 Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
18 Cel ce crede în El nu este judecat; însă cel ce nu crede a şi fost judecat, pentru că nu a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

(Biblia, Evanghelia după Ioan, cap.3)

5

Veste tristă pentru domnul Cristi Pascu. Una din trupele favorite se transformă în doar o amintire, pentru că de-acum membrii formaţiei au ales să meargă fiecare pe propriul drum. După aproape zece ani şi sute de concerte susţinute peste tot în ţară, “vitaminele c” nu vor mai putea fi disponibile decât în format electronic.

5Peter Rong este unul din membrii Grupului-Timotei, un grup de pastori tineri din Bucuresti, care ne mai intalnim din cand in cand pentru partasie, rugaciune, schimb de experienta in slujire etc. In ianuarie l-am invitat impreuna cu biserica pe care o pastoreste, Spiritual Revival, la Biserica Cuvantul Adevarului pentru a avea impreuna un timp de inchinare si comuniune, pentru a strange mai mult relatiile dintre noi ca biserici. Cred ca deja ati vazut filmuletele pe care le postasem pe youtube. Biserica noastra abia asteapta sa mergem odata sa le intoarcem vizita, pentru ca au fost impresionati.

Daca accesati acest link, veti gasi cateva informatii despre Peter Rong, un articol care a aparut in ziarul Adevarul de Seara. E un om deosebit, chiar daca smerenia si modestia lui il fac sa fie tacut si nebagat in seama de cei care nu il cunosc. Insa daca ai apucat sa dai mana cu el, nu se poate sa nu iti vorbeasca despre Dumnezeu. Dar nu despre Dumnezeu ca teorie abstracta vehiculata in Romania, ci despre Dumnezeu ca Cel mai bun Prieten.

De când am abonament de 400 de minute nu ştiu să fi trecut pe costuri suplimentare, şi aşa ar fi şi normal. Însă nu mi-a venit să cred, luna trecută, când am văzut că am epuizat toate minutele din abonament şi am intrat la costuri suplimentare.

Să vezi ce uimire, nervi şi nerăbdare de a mă lua de furnizorii serviciului de telefonie mobilă. Am auzit eu că mai obişnuiesc să umfle facturile clienţilor, dar nu mie, da? Am preferat să fierb în suc propriu gândind cum să le-o coc mai bine atunci când o să am factura în faţă, negru pe alb!

A venit şi momentul adevărului. Când priveşte soţia factura, îmi sugerează şi ea că ar trebui să o las mai moale cu discuţiile la telefon: numai într-o zi efectuasem nu mai puţin de 42 de apeluri telefonice, adică 98 de minute. Un sfert din minutele alocate lunar, consumate într-o singură zi ? ! ? ! !

Ce bine că după momentul adevărului a urmat şi momentul înţelepciunii: tot soţia mă calmează atunci când observă că ziua cu pricina nu era alta decât… ziua de naştere a Betinei !!! M-am pus pe un râs..

Aşadar, astăzi sărbătorim o lună de când densitatea populaţiei din locuinţa noastră a crescut vertiginos, familia noastră înregistrând o eficientă creştere numerică de 33%! Şi cum sărbătorim? Prin achitarea facturii..

De curiozitate, dacă vreţi să ştiţi, din cele 98 de minute consumate, 62 au fost doar cu Simona. Stând pe hol şi neavând voie să intru, ca atunci când am asistat la naşterea lui Miriam, vă închipuiţi cum fierbeam de nerăbdare pe holurile maternităţii. Plus alte drumuri pentru cumpărăturile necesare Simonei, comenzi telefonice care trebuiau onorate în timp util.

Nu am sunat multă lume pentru vestea cea mare, am considerat că e timp suficient şi pentru asta. M-am concentrat atunci doar la strictul necesar: am sunat-o pe mama mea, pentru că e mama mea, dar şi pentru că stătea acasă cu Miriam şi voiam să ştiu dacă e totul în regulă. Apoi, am mai sunat la mama Simonei, normal că voia să ştie cum decurg lucrurile. Am mai sunat la tatăl meu, aşa, ca un schimb de experienţă cu cel care la rândul lui mi-e tată. Am mai vorbit la telefon cu Ana Voiculescu, care este implicată în lucrarea cu femeile din biserica pe care o păstoresc, şi de asemenea am mai vorbit cu Tabita, sora mea, care ne-a ajutat cu alte servicii. Mulţumim!

Astea au fost doar apelurile telefonice efectuate de ziua Betinei, însă au fost mulţi alături de noi care ne-au împărtăşit bucuria în fel şi chip. Mulţumim tuturor, iar acum, lăsaţi-mă să plătesc factura online şi mai stăm de vorbă. Bineînţeles, voi răspunde în curând curiozităţii neostoite din partea multor prieteni: “Şi? Miriam cum a reacţionat la vederea bebeluşului?” Gata, la revedere, că deja mă ţineţi de vorbă :)

Descrie în câteva cuvinte biserica din imagine, aşa cum o percepi tu.

5

© 2012 KiriPedia Suffusion theme by Sayontan Sinha