One year in 40 seconds from Eirik Solheim on Vimeo.
1. Nu-mi place sa fiu inselat. Spune-mi ca nu ai, ca nu vrei, ca nu poti, ca nu acum. Te-as putea ajuta cu cea mai mare placere cu cat imi sta in putinta, daca ceri ajutor. Dar nu ma trage la cantar. Te voi suferi foarte greu pentru asta.
2. Nu-mi place sa intri peste mine in timp ce vorbesc. Sa mai spui si “scuze!” dar sa nu dai inapoi, ci sa ma lasi mine cu ochii la stele si tu sa-ti continui pledoaria, asa, peste mine. Asteapta pana termin ideea, iar daca nu te tine memoria, noteaza-ti ideea sa nu ti-o uiti, si ti-o voi asculta cu placere.
3. Nu-mi plac carciumele, si mai ales garile vechi imbibate de un miros intepator de bere si urina. Motiv pentru care (cel mai probabil) consumul de bere niciodata nu mi-a stimulat cresterea stimei de sine. Nu reusesc sa asociez berea, “bautura poporului”, cu nimic demn de mine.
4. Nu simt nevoia sa se precizeze sursa atunci cand sunt citat, dar in nici un caz sa te vad ca iti umfli pieptul cu emfaza, vrand sa pari ca pocnesti de desteptaciune. Esti mic daca faci asta.
5. Nu-mi place sa fiu privit compatimitor daca nu am auzit de nu stiu ce personaj care te impresioneaza pe tine; mai ales daca e de la TV. Cel mai probabil nici personajul respectiv nu a auzit de mine, deci suntem chit. Am o valoare proprie si ma simt special pentru asta. Sunt si in viata mea oameni cu greutate care au avut un impact major in dezvoltarea mea, dar nu-ti scot ochii pentru ca nu-i cunosti.
6. Nu-mi plac stirile, telenovelele, talk-show-urile si multe alte aberatii de la TV. Sunt foarte selectiv cu privire la stirile pe care le citesc, de obicei de pe net.
7. Nu mananc niciodata cozonac fara apa la indemana; simt ca nu aluneca.
8. Nu-mi plac scaparile de sub control. Betia, injuraturile si muzica data la maxim au tendinta sa ma tina departe de unii indivizi.
9. Nu-mi place sa oferi cadouri/dulciuri direct copiilor mei. Mi le inmanezi, iti multumesc, si eu le dau mai departe cand stiu ca e nevoie. Daca imi fac mofturi si nu mai mananca apoi la masa din cauza ta, ti-i aduc la usa sa te descurci, si nu vrei asta. (Mai e si o alta chestie. Cainii dresati cu profesionalism nu mananca de la straini, iar copiii mei sunt mai mult decat atat. Nu o lua personal, dar vreau ca relatia cu copiii mei sa fie una speciala)
10. Nu-mi place ca a trebuit sa scriu in felul acesta despre mine. Dar cu onestitate, astea sunt unele din limitele mele. Te rog iarta-ma, si ajuta-ma sa trec peste ele. Daca poti :D
11. Nu joc jocuri de noroc.
12. Nu fumez.
13. Nu sunt matinal.
14. Nu injur.
15. Nu ma hotarasc usor. Sunt (poate) excesiv de analitic si precaut. Nu fa misto de mine pe chestia asta.
16. Nu-mi place sa fac ceva fara sa-mi cunosc motivatia.
17. Nu-mi bat nevasta (chiar ea mi-a furnizat informatia asta peste umar :D).
18. Nu port lantisor la gat. Nici lant de 5 kg.
19. Nu citesc horoscopul.
20. Nu imi place lipsa de punctualitate.
21. Nu-mi place sa te sun eu pentru a afla ca nu mai vii la o intalnire sau ca intarzii.
22. Nu-mi place sa las radio sa mearga aiurea.
23. Nu-mi plac cersetorii insistenti.
24. Nu-mi plac vanzatorii ambulanti de la semafor.
25. Nu-mi plac spamurile din cutiile postale. Ma simt foarte agresat.
26. Nu-mi place sa fiu constrans sa fac ceva.
28. Nu-mi place sa mi se puna in gura cuvinte care nu-mi apartin.
29. Nu-mi plac arogantii de pe twitter care nu raspund la mesaje.
30. Nu-mi vine sa cred ca am gasit atatea chestii care nu-mi plac. M-as fi considerat mai putin pretentios de la viata! Multumesc pentru exercitiu, Cristi, a fost util. Mi-ar placea sa cunosc si “neajunsurile” lui Emanuel Murariu, Ionut Andrisan, Florin Andrei, si mi-ar placea sa cunosc si oameni noi.
Pe tema “30 de lucruri pe care nu le fac” au mai scris si alti doi prieteni, Alina Constantinescu si Mihai Stanescu.
Apr 162010
Jumătate din noaptea trecută am petrecut-o cu ochii la stele. Vorba vine. Decât dacă ne referim la cele două fetiţe ale noastre, două stele care au ţinut morţiş să ne arate ce frumos strălucesc ele în toiul nopţii, atunci când lumea mai şi doarme.
Pe Betina o înţeleg. La cele trei luni ale ei, are dreptul să-şi ceară drepturile. Însă nu ţin neapărat să fiu de acord cu alarmele false venite din partea lui Miriam. Nu avea nevoie să fi absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice pentru a-şi da seama că surioara ei mai mică are parte de un tratament preferenţial: că Betina, adică, e luată de două-trei ori pe noapte în camera părinţilor tocmai pentru ca scâncetele ei să nu o trezească pe sora mai mare; că are parte de huţa-huţa în braţe la tata până mama pregăteşte laptele praf; că se întoarce de acolo cu burtica plină în toiul nopţii; că pe lângă ea, surioara mai mare, părinţii trec fără să o bage în seamă administrându-i doar banalul “nani-nani”. Hm, aşa ceva nu e de trecut cu vederea.
Aşadar, în urma unor calcule bine chibzuite, a luat şi Miriam decizia cu alarmele false, că doar-doar o primi şi ea atenţie. Se ridica în genunchi, îşi scotea suzeta ca pe un dop din gură şi pornea sirena într-un mod destul de convingător. O fi visat ceva urât, poate îi mai creşte vreun dinte, poate îi e prea cald şi nu mai poate să doarmă… stai pe google şi caută explicaţii… schimb de experienţe cu alţi părinţi…
La început a căpătat şi ea o porţie de lapte… apoi doar “măi-măi” şi “nani-nani” la loc… până când ne-am prins de şmecherie. Mai greu, dar asta e. Şi am trecut şi la “na-na” şi “keep your mouth shut”, că nu se mai putea cu alimentarea geloziei. Doamna doctor de familie ne-a vândut pontul, sper ca Miriam să nu-i ţină ranchiună pentru asta…
Mă rog, şi ca să scurtăm povestea, se face dimineaţă. Soţia mi-o ia înainte intrând în camera copiilor şi o aud: “La mulţi ani, Miriam! Azi face doi anişori fata lu’ mama? Da? Bravo!..” Şi în sfârşit, mă trezesc şi eu la realitate. Într-adevăr, au trecut doi ani…
La mulţi ani, scumpetea lu’ tata!
Mar 152010
Veste tristă pentru domnul Cristi Pascu. Una din trupele favorite se transformă în doar o amintire, pentru că de-acum membrii formaţiei au ales să meargă fiecare pe propriul drum. După aproape zece ani şi sute de concerte susţinute peste tot în ţară, “vitaminele c” nu vor mai putea fi disponibile decât în format electronic.
Jan 252010
Alegerea numelui pentru cea de-a doua fetiţă a noastră are în spate o întreagă poveste. Poate părea una banală pentru unii, dar e drăguţă pentru noi şi pentru prietenii noştri care au vrut să o afle. Redau pe scurt povestea cu pricina.
Dacă în alegerea numelui pentru prima noastră fiică am depus o căutare frenetică, pentru cea de-a doua deja ştiam ce şanse avem de a pierde mult timp pe site-urile cu nume pentru bebeluşi. Deşi la un moment dat aveam deja o opţiune, simţeam că nu ne vom opri aici în căutările noastre.
Chiar în noaptea de dinaintea internării în maternitate, discutând cu soţia, ne-am întors la una din opţiunile iniţiale în privinţa numelui. Atunci am ştiut, în sfârşit, că numele ei va fi Betina.
Dincolo de frumuseţea şi melodicitatea numelui, îmi dorisem dintotdeauna o fetiţă pe care să o pot alinta Betty. Numele acesta îmi aducea aminte de Elisabeth Elliot, soţia lui Jim Elliot. Nu doar că Jim a fost modelul meu de dedicare în slujire ca misionar, dar am învăţat multe din seriozitatea şi frumuseţea relaţiei lor în aşteptarea căsătoriei.
Jim moare ucis de tribul Auca în încercarea lui de a le duce Vestea Bună. Reuşita lui a fost una postmortem, sau poate chiar prin moartea şi sacrificiul lui. Elisabeth continuă lucrarea lui, iar mai târziu publică primul volum prin care descrie umanitatea şi viaţa plină de pasiune a lui Jim în ascultare de Dumnezeu şi în formarea lui ca misionar: “Shadow of the Allmighty”.
Urmează alte câteva cărţi, printre care şi “Pasiune şi puritate“, o carte care te răscoleşte prin standardul înalt pe care şi l-au impus în aşteptarea lor de nu mai puţin de cinci ani până la căsătorie. O aşteptare reciproc acceptată şi prelungită datorită priorităţii pe care au acordat-o slujirii speciale la care au înţeles că sunt chemaţi. Acolo, pe paginile cărţii, găseşti pasiune şi puritate atât în principiile prezentate, cât şi în destăinuirea unor fragmente din corespondenţa lor, în care autoarea se semnează simplu: Betty.
===
*Betina noastră s-a născut într-o zi de joi la ora 13, având 3,240 kg si 49 cm, pe data de 21 ianuarie 2010. A obţinut nota 10 la naştere, iar mămica ei.. o operaţie cezariană.
Jan 032010
Un tânăr s-a dus la un bătrân înţelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Înţeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine şi simt că nu mai am forţă să fac ceva bun. Ajută-mă, învaţă-mă cum să fac să fiu mai bun? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:
- Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta, acum am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea…
TE ROG citeşte continuarea :) E foarte adevărată..!
Jan 022010
Anul acesta am hotarat impreuna cu biserica pe care o pastoresc sa facem un maraton prin toata Biblia. Recunosc ca nu am reusit sa trec prin toate capitolele pe care trebuia sa le parcurg deja, pentru ca primul capitol m-a atras ca intotdeauna cu lucruri extraordinare pe care nu le remarcasem anterior.
Dar poate voi scrie altadata despre asta. Acum vreau doar sa va las in fata unui video de 40 de minute pe care mi l-a recomandat si mie cineva astazi. As crede ca cine vede filmuletul asta pana la capat si il lasa rece, are o…
… are o problema :)
Avem un Dumnezeu extraordinar! Trebuie neaparat ca a lasat o impresie si asupra voastra.
Jul 212009
Se spune ca cel mai mare cadou pe care il poti oferi copiilor tai, e sa le iubesti mama. Acest lucru le confera siguranta, incredere in sine, o crestere si o dezvoltare emotionala normala si sanatoasa.
Si atunci, de ce, Miriam, fetita noastra de doar un an si trei luni, devine geloasa cand ma vede ca ii imbratisez mama, si vine de se baga in sufletul nostru?
***
La o prima citire, stiu ca si pentru aceia dintre voi care ma cunoasteti personal, titlul ar fi putut reprezenta o dilema. Oricum, Miriam nu face altceva decat sa se dezvolte normal ca femeie, invatand sa se raporteze la (deocamdata) singurul barbat din viata ei, care conteaza: cel mai tare, mare si frumos (sâc!).
Ş-am fost prezent la propria-mi cumatrie… :) Foarte prezent! Atât de prezent, încât îmi pot aduce aminte cu exactitate persoane care au fost prezente la eveniment! Mi-aduc aminte ca biserica era plina. La iesire am primit flori, am fost felicitat, prietenii erau stranşi in jurul meu şi eu eram atat de fericit ca dorinta mi se implinise.
Da, îmi aduc aminte cu exactitate, a fost propria mea decizie. Şi parintii? Erau şi ei pe-acolo, dar n-au avut nimic impotriva. De fapt, de aia nici nu m-au botezat de mic, zic ei, in speranta ca la varsta cand voi putea intelege semnificatia botezului, voi putea decide pentru mine insumi daca sa-l fac sau nu.
Si l-am facut. Ce am inteles eu din botez e ca a fost poruncit de Isus Cristos pentru toti cei care vor sa fie practicanti, nu doar propovaduitori ai invataturilor Sale. Cu toate ca fusesem dus de mic la biserica cel putin de doua sau de trei ori (!!!) pe saptamana, incepusem sa citesc din Biblie inainte de a intra la scoala, ma rugam la masa, la culcare, cand plecam la scoala s.a.m.d., cu toate astea niciodata nu am stiut sensul la toate ritualurile astea, si cum era de asteptat, am obosit sa le mai fac.
Imi place mult exemplul cu hangarul, ma amuza. Cica, daca te nasti din intamplare intr-un hangar, nu inseamna neaparat si ca esti avion deja, chiar daca unii vor sa para si ei o coada de avion, un zmeu pe lume asta. Tot asa, desi nascut intr-o familie destul de religioasa, parca ma simteam strain de ea!
Viata a mers inainte, asteptam majoratul, erau atatea decizii de luat, trebuia sa-mi fac propria-mi viata, care sa aiba gust pentru mine, nu pentru parintii mei, chiar daca ii respecam foarte mult. Am incasat si papara pentru nazdravaniile „efectuate”, ca un neastamparat ce eram, dar tineam la parintii mei. Totusi, incepusem sa ma inchid in lumea mea, sa-mi vad de „trebi”.
Eram frumos, destept si modest. La scoala imi mergea bine, nu aveam nici un motiv de ingrijorare. Doar ma pregateam sa-mi iau atestatul in contabilitate la Colegiul Economic „Anghel Rugina”! Totusi, ceea ce nimeni nu stia, era faptul ca in interiorul meu eram ros de nesiguranta. Eram la varsta cand oricine isi pune intrebarea de unde a venit, incotro se indreapta, ce sens are orbecaiala asta pe pamant. O adevarata ingrijorare facea parte ontologic din fiinta mea. Nu ma mai miram de atatia care se sinucid, negasindu-si sensul existentei!
Ma urmarea gandul ca ma voi intalni candva cu acea Cauza care m-a produs. Despre Dumnezeu cunosteam multe, dar doar informational. Imi place sa fac comparatia cu Obama. Stiu multe lucruri despre el, si chiar as putea avea acces la si mai multe informatii, dar niciodata nu am putut spune ca il cunosc in realitate, sa beau o cafea cu el, sa fim prieteni. Asa era si Dumnezeul din capul meu, o poveste, un mit, o legenda, informatii sfinte si pioase. Pana cand drumul Lui s-a incrucisat cu al meu.
A fost momentul in care informatiile din capul meu made sense. A fost ca si cum te-ai lovi cu palma pe frunte. Adevarul era acolo, dar niciodata nu il lasasem sa imi spuna ceva, dar acum, facusem legatura. Dumnezeu a creat omenirea pentru Sine, si ii placea asa de mult sa o admire, pana cand nu a mai meritat. La cat de rai si pacatosi am ajuns, a fost nevoie de o solutie din exterior, pentru ca in noi nu mai era speranta.
In mine nu era speranta. Isus a murit pentru toti oamenii, dar celor care cred si iau personal aceasta dovada de dragoste, avea sa li se „activeze” iertarea de un trecut sarit de pe ‘orbita’. Odata cu iertarea trecutului, a venit si reabilitarea ‘gravitatiei’ in jurul Celui care m-a intentionat pentru Sine. Am inteles motivul pentru care nu gaseam explicatie pentru existenta mea!
Ma consider un om normal, cu plusuri si defecte, cu hobby-uri si speranta in viata. Nu sunt un fanatic religios, ba datorita trecutului meu, urasc religia cu o ura desavarsita, pentru ca le da oamenilor iluzia unei impliniri interioare, iluzie care starneste mila dar si dispretul multora cu capul pe umeri. Urasc superstitiile si traditiile care ii inrobesc pe oameni. Pe mine intelegerea Scripturii m-a eliberat si m-a lasat sa ma bucur de viata, nu sa-mi bat joc de ea.
Nu accept sa-mi spuna altii cum sa-mi traiesc viata, decat daca e in concordanta cu Adevarul care m-a eliberat. Nu mai vreau reguli, legi si canoane. Ma bucur de o viata cu Dumnezeu, si nu mai vreau liste ierarhice, sunt sătul de sfintii care te mananca pana la Dumnezeu. Doar pe El in vreau, si-atat. Enough!
„Aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El Insusi ingrijeste de voi” (1 Petru 5.7) – a fost versetul preferat al adolescentei mele. As incuraja pe oricine sa procedeze in felul asta. Care e diferenta dintre Dumnezeu si religie? Religia are interese ascunse. Dumnezeu nu vrea castigul tau, ca n-are ce face cu el. Tu esti al Lui cu totul – cum crezi ca L-ai putea prosti pe Dumnezeu cu ce ai tu?!
In preoti si politicieni nu cred. Daca exista cineva, in tot Universul asta si peste marginile lui, vrednic de toata increderea mea, Acela este doar Dumnezeu!
Uh, destul cu scrisul, se vede ca mi-am dat drumul, dar merita. Doar azi implinesc 10 ani de viata noua! Zece ani de la propria-mi cumatrie. La care am fost cat se poate de prezent!
Nici in robotei, nici in totala libertate de miscare. Nu cred in liberul arbitru, ci intr-un “arbitru limitat”. Chiar daca as vrea sa zbor, ca oricare dintre voi si eu gravitez: tra-la-la, tra-la-la, de pamant sunt tintuit, nu ma-mbat cu apa chioara.
Si trenul poate alege daca sa mearga inainte sau inapoi, daca sa stea pe loc doar fluierand in gara (ca-n codru) sau sa fie util. Sa mearga gol sau incarcat cu pasageri sau marfa. Doar pe şine. Cand si-a depasit conditia crezand ca poate zbura ca avionul, am putea numi asta “deraiere”, dar in nici un caz “vointa libera”. Cand iti incalci propriile legi, stabilite de altcineva mai mare decat tine, care te-a proiectat, ti se infunda; in nici un caz nu descoperi libertatea, sau noi coordonate transcedentale. Dar asta nu inseamna ca trenul e doar un robotel: priviti aici cata libertate de miscare are!!
Miriam, fetita noastra, are obiceiul de a rupe bucatele din mocheta din balcon si de a le baga in gura. Are vointa, dar nu are voie sa faca asta. Asa ca, fara sa ma consult cu ea, sa-i cer permisiunea sau sa elaboram legi acceptate democratic, oricat s-ar zbate, lupt cu ea pana ii scot din gura corpurile straine. Legea dragostei parintesti nu se supune liberului ei arbitru, ci i-l limiteaza.
Poate imi veti spune ca actionez asa doar pentru ca e mica si inconstienta de actiunile ei. Dar la orice varsta te-ai afla, care e raportul informatiilor pe care le detii fata de cele pe care nu le poti accesa? Ba dimpotriva, cu cat cunosti si poti sa faci mai multe, cu atat iti dai seama de imensitatea lucrurilor pe care nu le stii sau nu le poti face!
Si ca sa inchei cu un alt exemplu practic, Miriam s-a inecat odata cu ‘una bucata fulg de porumb’. Incepuse sa se inroseasca la fata. Voi in locul meu ce-ati fi facut? I-ati fi respectat dreptul de suporta consecintele liberei ei vointe?