Biserica Sfantul Ioan, peste strada de liceu. Nu, n-o sa va arat poze cu biserici si manastiri; gasiti in alta parte. Vreau doar sa depan cu voi cateva amintiri din liceu… Clasa a XII-a, nu prea veneau profesorii la ore, caldura mare, frecam menta individual sau in turme.
Odata am iesit toata clasa si, traversand strada, ne-am indreptat ca un pluton intr-acolo. Doar ca ei toti au intrat in barul de alaturi (“biblioteca” era titulatura aflata mai la indemana, daca vreun profesor era curios) iar eu m-am oprit sa intru in biserica.
Linistea si racoarea de acolo m-au “ajutat” sa cred ca L-am gasit pe Dumnezeu mai aproape. La un moment dat, a venit un coleg dupa mine, ii starnisem curiozitatea. M-a vazut cu o asa faţă gravă, sfântă.. mai ceva decat sfintii desenati pe pereti. Am decis inconstient sa ma consider mai bun, mai sfant, mai curat, mai… mandru!, superior acelor pacatosi care, din cele doua, au ales calea larga si pacatoasa a lumii, iar eu am mers sa ma intalnesc cu Dumnezeu!
Acestea amintiri si multe altele m-au “invatat” sa cred ca linistea si racoarea, sau aerul de munte al unei excursii “crestine” sau briza de dimineata a marii dintr-o tabara tot “crestina” m-au adus mai aproape de Dumnezeu. Am ramas cu mintea stramba in felul asta, convins in adancul fiintei mele ca acum, in aglomeratie si galagie, Dumnezeu n-ar fi asa aproape de mine, si trebuie sa fac eforturi mari pentru a-L invoca, pentru a-L aduce mai aproape. De fapt, m-am surprins tanjind doar dupa linistea si racoarea din cladirea goala a unei biserici, sau dupa aerul rarefiat al muntilor, pentru a avea sentimenul implinirii sufletesti!
Ma ingrozesc acum constientizand ca L-am inlocuit pe Dumnezeu cu locuri, sentimente mistice, ecuatii matematice, versete favorite din Biblie idolatrizate, cantece si piese preferate, “to do list”-uri cu liniuta de la capat, si tot felul de alte targeturi care mi-au dat impresia ca ma intalnesc cu Dumnezeu, cand de fapt eu ma intalneam cu idolii mei. In semn de regret si sincera dorinta de indreptare, citez din nou poezia lui Vasile Voiculescu:
Ne batem capul să te cercetăm
Strânşi în soboruri ca la şezătoare
Parc-ai fi, Doamne, doar o ghicitoare,
În loc să-ngenunchem, să ne rugăm.
Cătăm poteci în stânci fără de trepte,
Ne căţărăm s-ajungem pân’ la Tine,
Când Tu te afli în ţinuturi line
Pe drumurile limpezi, mari şi drepte.
Daca aveti copii, faceti tot posibilul sa vi-i cresteti. Cu tot respectul pentru bunici, ca parinti la randul lor pentru noi, ei au avut copii de crescut la timpul lor.
Azi am fost in parc cu Miriam. Momente “de aur”, pe care nu le voi putea uita usor, amintiri la care ma voi intoarce cu drag peste cativa ani cand Miriam poate le va fi uitat.. :D
Am constientizat o extraordinara stare de fapt. Parculetul era plin de copii de diferite varste sub 6-7 ani. Micutii erau in lumea lor, imprietenindu-se, despartindu-se, asociindu-se cu altii, schimband locul de joaca cu un altul si asa mai departe.
Parintii stateau pe margine si supravegheau totul cu atentie. Fiecare cu ochii pe copchilu‘ lui, ca pe butelie. Am simtit ca am ceva in comun cu toti oamenii astia. Nu eram implicati direct in lumea micutilor, dar ei se puteau juca in liniste stiind ca cineva e cu ei acolo
Dar nu am avut nimic in comun cu o tanti cu doi copii. Se vedea clar de la o posta ca nu erau copiii ei. Poate nici nu a avut vreodata copii. Romanca sadea, dar cu fitze de grecoaica, din cat m-am prins si din vorbele care zburau prin copaci. Figuri. Ochelari de soare mari cat China si port-tigaret umplut cu Carpati.
Racnea la bietii copii cum nu facea nici un parinte pe-acolo. Isi pierduse demult respectul fata de cei doi. Fetita arunca cu nisip in ea, iar pe baietel, cand a reusit sa il prinda, i-a tras un sut in MS-DOS de am urat clipa in care Miriam a fost de fata sa vada un asa act de violenta.
O bruta printre copii inocenti si clar, cu parinti iresponsabili. Bona sau bunica nu va poate inlocui pentru nimic in lume. Cresteti-va singuri copiii.
Update 5 august 2009: Ok, calm down, I know! Exista si exceptii, astazi am intalnit una. Si era o strabunica! :))
Se spune ca cel mai mare cadou pe care il poti oferi copiilor tai, e sa le iubesti mama. Acest lucru le confera siguranta, incredere in sine, o crestere si o dezvoltare emotionala normala si sanatoasa.
Si atunci, de ce, Miriam, fetita noastra de doar un an si trei luni, devine geloasa cand ma vede ca ii imbratisez mama, si vine de se baga in sufletul nostru?
***
La o prima citire, stiu ca si pentru aceia dintre voi care ma cunoasteti personal, titlul ar fi putut reprezenta o dilema. Oricum, Miriam nu face altceva decat sa se dezvolte normal ca femeie, invatand sa se raporteze la (deocamdata) singurul barbat din viata ei, care conteaza: cel mai tare, mare si frumos (sâc!).
Imi place ideea de borna kilometrica. Sunt un om al evaluarilor, introspectiilor, sunt analitic, uneori prea exigent; de multe ori nu reusesc sa scap de mine insumi.
Imi place sa privesc in urma. Asta imi da uneori mai multa incredere pentru prezent si mai multa speranta pentru viitor. Cred in a doua sansa. Si cate borne reusesc sa vad in urma mea, tot atatea sanse mi-am daruit. Probabil daca ma simt proaspat, e pentru ca am reusit sa-mi ingrop si sa-mi limitez trecutul sub o borna kilometrica. Curajul de a merge mai departe.
Bornele arata pe unde am trecut. Pietrele de hotar, pana unde am ajuns. Dar fara-ndoiala, nu pot nega ca de cele mai multe ori, doar lacrimile mi-au apartinut. Pietrele de aducere aminte mi-au fost insa daruite de oameni care au fost langa mine la momentul potrivit.
Cand obosesc sau sunt confuz, ma intorc la ultima borna sa ma odihnesc, sau sa incerc un nou start. E bine sa fie acolo pentru mine. In ce ma priveste, observ ca de multe ori am buzunarul plin de pietre, pietre de prastie. 
Ori sa lovesc in altii, ori cautand sa tintesc inca de pe acum, pentru mai multa siguranta, locul in care voi vrea sa-mi mai plantez o noua piatra de hotar.
Insa pietrele de prastie ar putea avea si o alta intrebuintare. In loc sa loveasca, ar putea fi folosite pentru a zidi, pentru a construi. Poate chiar o borna, pentru altcineva. As putea fi reperul, sau locul de odihna al altcuiva; decat sa-l haituiesc, mai bine sa-l hranesc. Si, da, pentru a-i ridica altcuiva o borna, s-ar putea sa fie nevoie de toate pietrele mele de prastie!
Ş-am fost prezent la propria-mi cumatrie… :) Foarte prezent! Atât de prezent, încât îmi pot aduce aminte cu exactitate persoane care au fost prezente la eveniment! Mi-aduc aminte ca biserica era plina. La iesire am primit flori, am fost felicitat, prietenii erau stranşi in jurul meu şi eu eram atat de fericit ca dorinta mi se implinise.
Da, îmi aduc aminte cu exactitate, a fost propria mea decizie. Şi parintii? Erau şi ei pe-acolo, dar n-au avut nimic impotriva. De fapt, de aia nici nu m-au botezat de mic, zic ei, in speranta ca la varsta cand voi putea intelege semnificatia botezului, voi putea decide pentru mine insumi daca sa-l fac sau nu.
Si l-am facut. Ce am inteles eu din botez e ca a fost poruncit de Isus Cristos pentru toti cei care vor sa fie practicanti, nu doar propovaduitori ai invataturilor Sale. Cu toate ca fusesem dus de mic la biserica cel putin de doua sau de trei ori (!!!) pe saptamana, incepusem sa citesc din Biblie inainte de a intra la scoala, ma rugam la masa, la culcare, cand plecam la scoala s.a.m.d., cu toate astea niciodata nu am stiut sensul la toate ritualurile astea, si cum era de asteptat, am obosit sa le mai fac.
Imi place mult exemplul cu hangarul, ma amuza. Cica, daca te nasti din intamplare intr-un hangar, nu inseamna neaparat si ca esti avion deja, chiar daca unii vor sa para si ei o coada de avion, un zmeu pe lume asta. Tot asa, desi nascut intr-o familie destul de religioasa, parca ma simteam strain de ea!
Viata a mers inainte, asteptam majoratul, erau atatea decizii de luat, trebuia sa-mi fac propria-mi viata, care sa aiba gust pentru mine, nu pentru parintii mei, chiar daca ii respecam foarte mult. Am incasat si papara pentru nazdravaniile „efectuate”, ca un neastamparat ce eram, dar tineam la parintii mei. Totusi, incepusem sa ma inchid in lumea mea, sa-mi vad de „trebi”.
Eram frumos, destept si modest. La scoala imi mergea bine, nu aveam nici un motiv de ingrijorare. Doar ma pregateam sa-mi iau atestatul in contabilitate la Colegiul Economic „Anghel Rugina”! Totusi, ceea ce nimeni nu stia, era faptul ca in interiorul meu eram ros de nesiguranta. Eram la varsta cand oricine isi pune intrebarea de unde a venit, incotro se indreapta, ce sens are orbecaiala asta pe pamant. O adevarata ingrijorare facea parte ontologic din fiinta mea. Nu ma mai miram de atatia care se sinucid, negasindu-si sensul existentei!
Ma urmarea gandul ca ma voi intalni candva cu acea Cauza care m-a produs. Despre Dumnezeu cunosteam multe, dar doar informational. Imi place sa fac comparatia cu Obama. Stiu multe lucruri despre el, si chiar as putea avea acces la si mai multe informatii, dar niciodata nu am putut spune ca il cunosc in realitate, sa beau o cafea cu el, sa fim prieteni. Asa era si Dumnezeul din capul meu, o poveste, un mit, o legenda, informatii sfinte si pioase. Pana cand drumul Lui s-a incrucisat cu al meu.
A fost momentul in care informatiile din capul meu made sense. A fost ca si cum te-ai lovi cu palma pe frunte. Adevarul era acolo, dar niciodata nu il lasasem sa imi spuna ceva, dar acum, facusem legatura. Dumnezeu a creat omenirea pentru Sine, si ii placea asa de mult sa o admire, pana cand nu a mai meritat. La cat de rai si pacatosi am ajuns, a fost nevoie de o solutie din exterior, pentru ca in noi nu mai era speranta.
In mine nu era speranta. Isus a murit pentru toti oamenii, dar celor care cred si iau personal aceasta dovada de dragoste, avea sa li se „activeze” iertarea de un trecut sarit de pe ‘orbita’. Odata cu iertarea trecutului, a venit si reabilitarea ‘gravitatiei’ in jurul Celui care m-a intentionat pentru Sine. Am inteles motivul pentru care nu gaseam explicatie pentru existenta mea!
Ma consider un om normal, cu plusuri si defecte, cu hobby-uri si speranta in viata. Nu sunt un fanatic religios, ba datorita trecutului meu, urasc religia cu o ura desavarsita, pentru ca le da oamenilor iluzia unei impliniri interioare, iluzie care starneste mila dar si dispretul multora cu capul pe umeri. Urasc superstitiile si traditiile care ii inrobesc pe oameni. Pe mine intelegerea Scripturii m-a eliberat si m-a lasat sa ma bucur de viata, nu sa-mi bat joc de ea.
Nu accept sa-mi spuna altii cum sa-mi traiesc viata, decat daca e in concordanta cu Adevarul care m-a eliberat. Nu mai vreau reguli, legi si canoane. Ma bucur de o viata cu Dumnezeu, si nu mai vreau liste ierarhice, sunt sătul de sfintii care te mananca pana la Dumnezeu. Doar pe El in vreau, si-atat. Enough!
„Aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci El Insusi ingrijeste de voi” (1 Petru 5.7) – a fost versetul preferat al adolescentei mele. As incuraja pe oricine sa procedeze in felul asta. Care e diferenta dintre Dumnezeu si religie? Religia are interese ascunse. Dumnezeu nu vrea castigul tau, ca n-are ce face cu el. Tu esti al Lui cu totul – cum crezi ca L-ai putea prosti pe Dumnezeu cu ce ai tu?!
In preoti si politicieni nu cred. Daca exista cineva, in tot Universul asta si peste marginile lui, vrednic de toata increderea mea, Acela este doar Dumnezeu!
Uh, destul cu scrisul, se vede ca mi-am dat drumul, dar merita. Doar azi implinesc 10 ani de viata noua! Zece ani de la propria-mi cumatrie. La care am fost cat se poate de prezent!
Gasesti aici tot felul de Biblii. Imbracate in piele, cu sau fara fermoar, cu scobituri de index pentru lenesi, mai mici sau mai mari, mai scumpe si mai ieftine. Mi-a atras atentia si o Biblie la pretul de… 0,00 lei. Bineinteles, o astfel de Biblie nu se mai afla in stoc de mult. Oare vom prinde urmatoarea oferta?
Se numeste “BIBLIA DE AMVON”, si nu stiu ce are special de e asa de vanduta, dar incerc sa-mi dau cu parerea.
1.Probabil doar pentru ca e cea mai ieftina.
2.Sau poate pentru ca toata lumea vrea sa aiba in casa o “Biblie de amvon”. La ce sa-ti trebuiasca o Biblie ‘de amvon’ nu stiu, dar stiu ca atunci cand toata lumea are, trebuie sa ai si tu, nu?
3.Probabil ‘amvonarii’ reprezinta clientii cei mai fideli. Amvonul din biserica lor trebuie sa fie dotata cu o astfel de Biblie. Cu “Biblie de amvon”.
4.Poate pentru ca e de amvon, o fi mai sfanta. Poate ca e dotata cu ‘autorun’ – se citeste si se aplica singura, la ea insasi. Nu mai trebuie ca tu sa-ti aduci aminte de ea – odata cumparata, esti cu update-ul la zi. Esti ok.
5.Ah, dar stai. Biblia alaturata din catalog e cea mai scumpa. Ce contrast! Si se mai cheama si “Biblia de studiu pentru o viata deplina, coperta piele, cu fermoar”! Asta ar fi cea mai tare, cea mai dotata, merita citita si studiata, iti poate schimba viata cum nu ai visat – te poate conduce catre o viata deplina! Dar e prea scumpa.. si te-ar putea atrage in studiu, ai putea deveni dependent de ea. Hm, nu. Mai bine o Biblie de amvon.
Am primit si eu recent o Biblie pentru lenesi si poate snobi. Are vreo 3 kilograme, numa’ buna de lasat acasa. E o traducere revizuita, cu inlocuirea arhaismelor si a altor exprimari caracteristice perioadei interbelice. Are si harti, si concordanta, si tot felul de alte “widgeturi”. Pe langa alte versiuni pe care le aveam deja, in multe limbi si traduceri diferite.
Nu stiu ce Biblie folositi voi, nu stiu daca o cititi si daca va pasa de ce scrie pe-acolo. Poate e doar o carte pentru voi, poate i-ati descoperit secretul care v-a schimbat viata. Dar ma roade un gand, si e o neliniste continua… oare aveti voi si o Biblie pentru amvon? Sau voi sunteti chiar cei care ati lichidat stocul?!
Pe bune, ce inseamna Biblia pentru tine? (Ai putea incerca un limbaj cat de cat accesibil oricui, te rog?)
Nici in robotei, nici in totala libertate de miscare. Nu cred in liberul arbitru, ci intr-un “arbitru limitat”. Chiar daca as vrea sa zbor, ca oricare dintre voi si eu gravitez: tra-la-la, tra-la-la, de pamant sunt tintuit, nu ma-mbat cu apa chioara.
Si trenul poate alege daca sa mearga inainte sau inapoi, daca sa stea pe loc doar fluierand in gara (ca-n codru) sau sa fie util. Sa mearga gol sau incarcat cu pasageri sau marfa. Doar pe şine. Cand si-a depasit conditia crezand ca poate zbura ca avionul, am putea numi asta “deraiere”, dar in nici un caz “vointa libera”. Cand iti incalci propriile legi, stabilite de altcineva mai mare decat tine, care te-a proiectat, ti se infunda; in nici un caz nu descoperi libertatea, sau noi coordonate transcedentale. Dar asta nu inseamna ca trenul e doar un robotel: priviti aici cata libertate de miscare are!!
Miriam, fetita noastra, are obiceiul de a rupe bucatele din mocheta din balcon si de a le baga in gura. Are vointa, dar nu are voie sa faca asta. Asa ca, fara sa ma consult cu ea, sa-i cer permisiunea sau sa elaboram legi acceptate democratic, oricat s-ar zbate, lupt cu ea pana ii scot din gura corpurile straine. Legea dragostei parintesti nu se supune liberului ei arbitru, ci i-l limiteaza.
Poate imi veti spune ca actionez asa doar pentru ca e mica si inconstienta de actiunile ei. Dar la orice varsta te-ai afla, care e raportul informatiilor pe care le detii fata de cele pe care nu le poti accesa? Ba dimpotriva, cu cat cunosti si poti sa faci mai multe, cu atat iti dai seama de imensitatea lucrurilor pe care nu le stii sau nu le poti face!
Si ca sa inchei cu un alt exemplu practic, Miriam s-a inecat odata cu ‘una bucata fulg de porumb’. Incepuse sa se inroseasca la fata. Voi in locul meu ce-ati fi facut? I-ati fi respectat dreptul de suporta consecintele liberei ei vointe?