Distanţa de la pământ la Cer nu este o problemă de altitudine, ci de atitudine.
O credinţă mică te poate duce în Cer, dar una mare poate să aducă Cerul la tine.
Viaţa este un marş de la inocenţă, prin ispită, fie spre virtute, fie spre viciu
Ar fi foarte bine dacă fiecare ar trăi aşa cum ar vrea să moară.
Reputaţia este pentru o vreme, caracterul pentru eternitate.
În clipa morţii lăsăm în urmă tot ce avem, dar luăm cu noi tot ceea ce suntem.
(Pentru detalii vezi sursa)
Bag de seamă că atunci când eu sau soţia încercăm să strângem jucăriile de prin casă sub privirea vreuneia dintre fetiţe, imediat va veni “cineva” să le răstoarne înapoi. Şi nu pot spune că am văzut asta întâmplandu-se de 10 ori, sau de 50 de ori. Ci întotdeauna e aşa (cu excepţia situaţiilor când Miriam trebuie să meargă la nani şi ştie că trebuie să îşi strângă singură jucăriile).
Cu timpul am început să percep acest comportament ca o modalitate de “marcare” a teritoriului. Emit o ipoteză aici, şi în timp, după ce o voi studia şi îmi voi întări convingerile, poate o voi declara axiomă. De ce au copiii întotdeauna o problemă cu a-şi strânge jucăriile? De ce sunt părinţii îngroziţi de cum arată camerele adolescenţilor lor? Mai ales când adolescenţii respectivi sunt singuri la părinţi, sau cel puţin au o cameră proprie!
Vieţile adulţilor arată prea îngrijite. Mai exact, prea rigide. Totul trebuie să fie la locul lor, totul trebuie să iasă perfect. Un individ plictisit de viaţă îşi găseste într-un final ceva de lucru. Mă rog, nu-i place ceea ce face, dar îi trebuiesc bani. Se face că munceşte, iar seful se face că-l plăteşte. Însă atunci când începe să-şi găsească plăcere în slujba pe care o face, povesteşte amicilor, entuziasmat, cât e de fascinat de ceea ce face. Iar prietenii care până atunci au apreciat că e un tip muncitor, deodată îl sfătuiesc să-şi caute ceva serios de lucru, să nu mai taie frunze la câini.
Şi asta pentru că adulţii nu concep ca munca să fie ceva plăcut. Trebuie să transpiri. Trebuie să arăţi ca tipul de la colţul străzii care toată ziua îţi sparge timpanele cu pickhummer-ul. Chiar dacă o oră fumează, două ore lucrează şi 4 ore şade pe o bordură aşteptând să-i vină din nou rândul în echipa de 8 oameni cu care lucrează la un şanţ de 3 metri. Dar arată murdar, transpirat, obosit, într-un cuvânt, arată ca un muncitor.
Copiii sunt îngroziţi de viaţa plictisitoare pe care o duc adulţii. Sunt într-o continuă competiţie de impresionare a celorlalţi cu privire la cât e de grea munca lor. Şi că nu sunt plătiţi pe măsură. Şi că n-au timp de fleacuri. Ca alţii. “Munca nu-i joacă, băiete!” Copiii percep modalitatea asta de abordare a vieţii şi o resping marcându-şi teritoriul cu jucării. Dacă le strângi în cutie, le vor risipi imediat nu fără a-şi exprima în prealabil indignarea că le-ai strâns jucăriile. Ceea ce adulţii numesc dezordine în jurul lor, reprezintă de fapt un mediu sigur în care îşi savurează în liniste copilăria.
În ultimul timp, am încetat să mai strâng tot timpul jucăriile de prin casă. Tu cu ce te ocupi? Îţi place ceea ce faci?
Probabil, va urma.
One year in 40 seconds from Eirik Solheim on Vimeo.
1. Nu-mi place sa fiu inselat. Spune-mi ca nu ai, ca nu vrei, ca nu poti, ca nu acum. Te-as putea ajuta cu cea mai mare placere cu cat imi sta in putinta, daca ceri ajutor. Dar nu ma trage la cantar. Te voi suferi foarte greu pentru asta.
2. Nu-mi place sa intri peste mine in timp ce vorbesc. Sa mai spui si “scuze!” dar sa nu dai inapoi, ci sa ma lasi mine cu ochii la stele si tu sa-ti continui pledoaria, asa, peste mine. Asteapta pana termin ideea, iar daca nu te tine memoria, noteaza-ti ideea sa nu ti-o uiti, si ti-o voi asculta cu placere.
3. Nu-mi plac carciumele, si mai ales garile vechi imbibate de un miros intepator de bere si urina. Motiv pentru care (cel mai probabil) consumul de bere niciodata nu mi-a stimulat cresterea stimei de sine. Nu reusesc sa asociez berea, “bautura poporului”, cu nimic demn de mine.
4. Nu simt nevoia sa se precizeze sursa atunci cand sunt citat, dar in nici un caz sa te vad ca iti umfli pieptul cu emfaza, vrand sa pari ca pocnesti de desteptaciune. Esti mic daca faci asta.
5. Nu-mi place sa fiu privit compatimitor daca nu am auzit de nu stiu ce personaj care te impresioneaza pe tine; mai ales daca e de la TV. Cel mai probabil nici personajul respectiv nu a auzit de mine, deci suntem chit. Am o valoare proprie si ma simt special pentru asta. Sunt si in viata mea oameni cu greutate care au avut un impact major in dezvoltarea mea, dar nu-ti scot ochii pentru ca nu-i cunosti.
6. Nu-mi plac stirile, telenovelele, talk-show-urile si multe alte aberatii de la TV. Sunt foarte selectiv cu privire la stirile pe care le citesc, de obicei de pe net.
7. Nu mananc niciodata cozonac fara apa la indemana; simt ca nu aluneca.
8. Nu-mi plac scaparile de sub control. Betia, injuraturile si muzica data la maxim au tendinta sa ma tina departe de unii indivizi.
9. Nu-mi place sa oferi cadouri/dulciuri direct copiilor mei. Mi le inmanezi, iti multumesc, si eu le dau mai departe cand stiu ca e nevoie. Daca imi fac mofturi si nu mai mananca apoi la masa din cauza ta, ti-i aduc la usa sa te descurci, si nu vrei asta. (Mai e si o alta chestie. Cainii dresati cu profesionalism nu mananca de la straini, iar copiii mei sunt mai mult decat atat. Nu o lua personal, dar vreau ca relatia cu copiii mei sa fie una speciala)
10. Nu-mi place ca a trebuit sa scriu in felul acesta despre mine. Dar cu onestitate, astea sunt unele din limitele mele. Te rog iarta-ma, si ajuta-ma sa trec peste ele. Daca poti :D
11. Nu joc jocuri de noroc.
12. Nu fumez.
13. Nu sunt matinal.
14. Nu injur.
15. Nu ma hotarasc usor. Sunt (poate) excesiv de analitic si precaut. Nu fa misto de mine pe chestia asta.
16. Nu-mi place sa fac ceva fara sa-mi cunosc motivatia.
17. Nu-mi bat nevasta (chiar ea mi-a furnizat informatia asta peste umar :D).
18. Nu port lantisor la gat. Nici lant de 5 kg.
19. Nu citesc horoscopul.
20. Nu imi place lipsa de punctualitate.
21. Nu-mi place sa te sun eu pentru a afla ca nu mai vii la o intalnire sau ca intarzii.
22. Nu-mi place sa las radio sa mearga aiurea.
23. Nu-mi plac cersetorii insistenti.
24. Nu-mi plac vanzatorii ambulanti de la semafor.
25. Nu-mi plac spamurile din cutiile postale. Ma simt foarte agresat.
26. Nu-mi place sa fiu constrans sa fac ceva.
28. Nu-mi place sa mi se puna in gura cuvinte care nu-mi apartin.
29. Nu-mi plac arogantii de pe twitter care nu raspund la mesaje.
30. Nu-mi vine sa cred ca am gasit atatea chestii care nu-mi plac. M-as fi considerat mai putin pretentios de la viata! Multumesc pentru exercitiu, Cristi, a fost util. Mi-ar placea sa cunosc si “neajunsurile” lui Emanuel Murariu, Ionut Andrisan, Florin Andrei, si mi-ar placea sa cunosc si oameni noi.
Pe tema “30 de lucruri pe care nu le fac” au mai scris si alti doi prieteni, Alina Constantinescu si Mihai Stanescu.
Un tip elegant iese dintr-un magazin select împingînd un coş plin cu şampanie, caviar, mezeluri fine etc.
Cînd să le bage în portbagajul BMW-ului, observă un individ slab, prăpădit, care umbla de colo-colo rupînd ierburi de la marginea drumului.
- Dar ce faci, domnule, acolo?
- Adun iarbă ca să mănînc. Trebuie să duc şi la copii, că nu mai avem nimic.
- Cum aşa?! Păi atunci, uite cartea mea de vizită şi vino să mîncaţi la mine acasă!
- E frumos din partea dumneavoastră, domnule, dar am 8 copii, plus nevasta.
- Şi mai bine! Veniţi cu toată familia!
- Sunteţi foarte generos! Numai că, din copii, unii sunt deja căsătoriţi, au şi ei copii.
- N-are-a face, să vină toţi! La mine acasă iarba e uite-aşa de înaltă, dacă sunteţi mulţi, în 3 ore terminaţi!.
Într-un sat, un preot merge la slujbă. Lângă biserică, vede un măgar mort într-un accident de maşină şi sună imediat la poliţie.
- Sunt preotul satului. Am găsit un măgar mort.
- Şi ce, zice poliţistul ironic, vreţi să-l îngropaţi cu popă?
- Nu, zice preotul, eu doar am anunţat familia.
= = =
Un vânător cedează cicalelilor nevesti-si şi o ia la vânătoare. Acolo îi explică cum se ţine puşca, cum se ţinteşte, cum se apasă pe trăgaci. Îi mai spune, de asemeni, că atunci când a împuşcat un animal să se grăbească la el , ca nu cumva un alt vânator să-şi însuşească trofeul.
După puţin timp aude dinspre nevastă-sa o împuscătură şi vociferari. Porneşte într-acolo şi o vede pe nevastă-sa certânduse zdravăn cu un alt vânător asupra unui leş de animal.
Apropiindu-se, îl aude pe vânător strigând:
- Bine duduie, bine, e-n ordine, ne-am înţeles, cerbul e al dumitale. Dar lasă-mă cel puţin să scot şaua de pe el.
= = =
In strada era o babuta ce vindea seminte la 5000 lei portia. Un tanar ce trecea des pe acolo ii lasa tot timpul 5000 din mila, dar nu-si lua niciodata cosul cu seminte.
Intr-o dimineata, batrana il opreste, vrand sa-i spuna ceva, dar tanarul o intreaba primul:
-Vrei sa ma intrebi de ce nu iau semintele?
-Nuu, nuu. vreau sa-ti spun ca s-a scumpit, e 10.000 acum, maica!
Jumătate din noaptea trecută am petrecut-o cu ochii la stele. Vorba vine. Decât dacă ne referim la cele două fetiţe ale noastre, două stele care au ţinut morţiş să ne arate ce frumos strălucesc ele în toiul nopţii, atunci când lumea mai şi doarme.
Pe Betina o înţeleg. La cele trei luni ale ei, are dreptul să-şi ceară drepturile. Însă nu ţin neapărat să fiu de acord cu alarmele false venite din partea lui Miriam. Nu avea nevoie să fi absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice pentru a-şi da seama că surioara ei mai mică are parte de un tratament preferenţial: că Betina, adică, e luată de două-trei ori pe noapte în camera părinţilor tocmai pentru ca scâncetele ei să nu o trezească pe sora mai mare; că are parte de huţa-huţa în braţe la tata până mama pregăteşte laptele praf; că se întoarce de acolo cu burtica plină în toiul nopţii; că pe lângă ea, surioara mai mare, părinţii trec fără să o bage în seamă administrându-i doar banalul “nani-nani”. Hm, aşa ceva nu e de trecut cu vederea.
Aşadar, în urma unor calcule bine chibzuite, a luat şi Miriam decizia cu alarmele false, că doar-doar o primi şi ea atenţie. Se ridica în genunchi, îşi scotea suzeta ca pe un dop din gură şi pornea sirena într-un mod destul de convingător. O fi visat ceva urât, poate îi mai creşte vreun dinte, poate îi e prea cald şi nu mai poate să doarmă… stai pe google şi caută explicaţii… schimb de experienţe cu alţi părinţi…
La început a căpătat şi ea o porţie de lapte… apoi doar “măi-măi” şi “nani-nani” la loc… până când ne-am prins de şmecherie. Mai greu, dar asta e. Şi am trecut şi la “na-na” şi “keep your mouth shut”, că nu se mai putea cu alimentarea geloziei. Doamna doctor de familie ne-a vândut pontul, sper ca Miriam să nu-i ţină ranchiună pentru asta…
Mă rog, şi ca să scurtăm povestea, se face dimineaţă. Soţia mi-o ia înainte intrând în camera copiilor şi o aud: “La mulţi ani, Miriam! Azi face doi anişori fata lu’ mama? Da? Bravo!..” Şi în sfârşit, mă trezesc şi eu la realitate. Într-adevăr, au trecut doi ani…
La mulţi ani, scumpetea lu’ tata!
Veste tristă pentru domnul Cristi Pascu. Una din trupele favorite se transformă în doar o amintire, pentru că de-acum membrii formaţiei au ales să meargă fiecare pe propriul drum. După aproape zece ani şi sute de concerte susţinute peste tot în ţară, “vitaminele c” nu vor mai putea fi disponibile decât în format electronic.
De când am abonament de 400 de minute nu ştiu să fi trecut pe costuri suplimentare, şi aşa ar fi şi normal. Însă nu mi-a venit să cred, luna trecută, când am văzut că am epuizat toate minutele din abonament şi am intrat la costuri suplimentare.
Să vezi ce uimire, nervi şi nerăbdare de a mă lua de furnizorii serviciului de telefonie mobilă. Am auzit eu că mai obişnuiesc să umfle facturile clienţilor, dar nu mie, da? Am preferat să fierb în suc propriu gândind cum să le-o coc mai bine atunci când o să am factura în faţă, negru pe alb!
A venit şi momentul adevărului. Când priveşte soţia factura, îmi sugerează şi ea că ar trebui să o las mai moale cu discuţiile la telefon: numai într-o zi efectuasem nu mai puţin de 42 de apeluri telefonice, adică 98 de minute. Un sfert din minutele alocate lunar, consumate într-o singură zi ? ! ? ! !
Ce bine că după momentul adevărului a urmat şi momentul înţelepciunii: tot soţia mă calmează atunci când observă că ziua cu pricina nu era alta decât… ziua de naştere a Betinei !!! M-am pus pe un râs..
Aşadar, astăzi sărbătorim o lună de când densitatea populaţiei din locuinţa noastră a crescut vertiginos, familia noastră înregistrând o eficientă creştere numerică de 33%! Şi cum sărbătorim? Prin achitarea facturii..
De curiozitate, dacă vreţi să ştiţi, din cele 98 de minute consumate, 62 au fost doar cu Simona. Stând pe hol şi neavând voie să intru, ca atunci când am asistat la naşterea lui Miriam, vă închipuiţi cum fierbeam de nerăbdare pe holurile maternităţii. Plus alte drumuri pentru cumpărăturile necesare Simonei, comenzi telefonice care trebuiau onorate în timp util.
Nu am sunat multă lume pentru vestea cea mare, am considerat că e timp suficient şi pentru asta. M-am concentrat atunci doar la strictul necesar: am sunat-o pe mama mea, pentru că e mama mea, dar şi pentru că stătea acasă cu Miriam şi voiam să ştiu dacă e totul în regulă. Apoi, am mai sunat la mama Simonei, normal că voia să ştie cum decurg lucrurile. Am mai sunat la tatăl meu, aşa, ca un schimb de experienţă cu cel care la rândul lui mi-e tată. Am mai vorbit la telefon cu Ana Voiculescu, care este implicată în lucrarea cu femeile din biserica pe care o păstoresc, şi de asemenea am mai vorbit cu Tabita, sora mea, care ne-a ajutat cu alte servicii. Mulţumim!
Astea au fost doar apelurile telefonice efectuate de ziua Betinei, însă au fost mulţi alături de noi care ne-au împărtăşit bucuria în fel şi chip. Mulţumim tuturor, iar acum, lăsaţi-mă să plătesc factura online şi mai stăm de vorbă. Bineînţeles, voi răspunde în curând curiozităţii neostoite din partea multor prieteni: “Şi? Miriam cum a reacţionat la vederea bebeluşului?” Gata, la revedere, că deja mă ţineţi de vorbă :)
Mi-a plăcut aşa de mult această “cuget”-are, încât o public să o am la îndemânăblog când voi fi tentat să uit de ea:
Fericirea nu este nici virtute si nici placere, nici lucrul asta , nici alalalt, doar simpla stare de maturitate. Sintem fericiti cind, ne maturizam…
Happiness is neither virtue nor pleasure nor this thing nor that but simply growth. We are happy when we are growing.
(William Butler Yeats)
Şi-ncă una, în loc de update:
Mintea nu este un vas care sa fie umplut ci un foc care trebuie aprins.
The mind is not a vessel to be filled but a fire to be kindled.
(Plutarch)
Mai e loc de una:
Mesajul este clar: planuieste cu atitudine, pregateste-te cu aptitudine, participa cu servitudine, primeste cu gratitudine si asta va fi suficent ca sa te separe de …multitudine.
The message is clear: plan with attitude, prepare with aptitude, participate with servitude, receive with gratitude, and this should be enough to separate you from the multitudes.
(Krish Dhanam)
via (Rodica Botan)
Astea mi se par cele mai tari :)