5Primul blog l-am avut in 2003 pe rhp.ro. Nu se inventase pe atunci termenul de blogosfera, dar rhp.ro a fost oarecum taticul lui wordpress, daca pot spune asa. Nu trebuia sa stii multa programare, decat sa completezi campuri presetate, sa schimbi template-uri, sa modifici culorile, sa adaugi pagini, sa folosesti link-uri s.a.m.d. si bineinteles, sa introduci text. Multi il foloseau pentru a-si promova afacerile, altii echipa favorita de fotbal, altii jurnale, iar altii doar pentru socializare gen hi5, partea aia cu inimioare si praf de stele s.a.m.d. Eu prezentam un proiect in care eram co-lider din perioada studentiei, “Speranta pentru Mileniul 3″.

Mai tarziu rhp.ro a fost cumparat de neogen.ro si, din mai multe “bloguri” pe care le aveam acolo, mi l-au pierdut pe cel mai important. Am incercat ceva pe clopotel.ro, dar acolo am descoperit sensul cuvantului borring. Am scris apoi cateva articole pe blogul furnizat de yahoo, primele articole din “literatura culta”, unele se afla undeva la inceputul actualului blog.

Dupa ce am plecat de pe yahoo si cu adresa de e-mail si cu blogul, am stat putin in aer pana am descoperit wordpress.com, insa initial nu mi-a placut datorita versiunii greoaie de atunci. In 2007 am descoperit platforma blogger care mi-a placut si datorita usurintei de folosire, dar si datorita afilierii cu contul pe care il aveam pe gmail. Acolo m-am jucat cu ceva template-uri si am scris aproape un an si ceva pana cand…

In februarie 2009 fratele meu Samuel a cumparat domeniul chiriluta.ro, pe care, printre altele, s-a oferit sa imi gazduiasca si mie blogul pe platforma de atunci de wordpress 2.5. Asadar, implinesc luna aceasta doi ani de consecventa in blogging, din care sapte luni pe adresa actuala. Cu 104 articole la activ si 556 de comentarii, nu ma pot lauda cu o medie mai mare de 5,35 comentarii pe articol, insa am inregistrat o crestere substantiala din februarie, daca tinem cont de ritmul de pe blogspot. Am incurajat intrarea in blogosfera a trei frati, o sotie si o fiica, pe langa alte persoane din afara familiei.  Dar astea sunt doar date tehnice. De maine mai vorbim si despre altele.

5Anul acesta in septembrie suflu in tortul cu doua lumanari. “Bine-am venti in blogosfera!” – “Multumesc, bine m-am gasit!” – “Cum merge treaba?” Va spui acum cum merge sau cum sta treaba.

Sa incepem cu inceputul. La inceput, Dumnezeu a creat cerurile si pamantul. Apoi, am avut primul contact cu calculatorul in ’97 cand, in liceu fiind, am solicitat ca si clasa, un curs optional de informatica, pentru ca eram la contabilitate si ii invidiam pe cei de la info. Am avut tendinte de a invata programare in Pascal de la un prieten, dar el deja trecuse pe C++ recent si nu puteam tine pasul cu el. Asa ca partea funny ce mi-a mai ramas a fost sa caut paths in MS-DOS pentru jocuri gen Golden Axe. In laborator noi nu aveam acces la windows, daramite sa mai pui mana pe un mouse. Asta era doar pentru cei initiati.

Prima adresa de e-mail am avut-o, si inca o mai am de amintire, pe email.ro. Dar nu am stiut sa imi fac singur, ci mi-a facut-o fratele meu si apoi mi-a dat parola pentru a o accesa. Sa v-o spun si voua? Tot el apoi mi-a facut primul cont pe yahoo.com. Mai tarziu mi-am facut singur o alta adresa de “om mare”, iar mai tarziu inca una de om “si mai mare” pana la cea actuala pe care nu o mai folosesc des decat sa primesc spamurile nefiltrate de yahoo. Acum sunt pe gmail pentru ca ma consider “om serios”.

Anyway, de-a lungul timpului am avut si conturi pe kappa.ro, k.ro, home.ro, hotmail.com, usanet.ro si probabil si altele pe care nu le mai stiu, conturi dezactivate demult. Primul joc ce m-a atras pe net pe vremea aceea a fost www.miliardar.ro, dar s-a dus si el de rapa. In faza asta am ramas o vreme, mergand cu discheta la internet in oras, pana cand, pentru putina vreme, am avut internet prin telefon. Ehe, cu mult timp inaite sa apara blogosfera a fost scrtzosfera. TrrrScrtzzz PiuPicBeepScrtzzz…

Daca aveti copii, faceti tot posibilul sa vi-i cresteti. Cu tot respectul pentru bunici, ca parinti la randul lor pentru noi, ei au avut copii de crescut la timpul lor.

Azi am fost in parc cu Miriam. Momente “de aur”, pe care nu le voi putea uita usor, amintiri la care ma voi intoarce cu drag peste cativa ani cand Miriam poate le va fi uitat.. :D

Am constientizat o extraordinara stare de fapt. Parculetul era plin de copii de diferite varste sub 6-7 ani. Micutii erau in lumea lor, imprietenindu-se, despartindu-se, asociindu-se cu altii, schimband locul de joaca cu un altul si asa mai departe.

Parintii stateau pe margine si supravegheau totul cu atentie. Fiecare cu ochii pe copchilu‘ lui, ca pe butelie. Am simtit ca am ceva in comun cu toti oamenii astia. Nu eram implicati direct in lumea micutilor, dar ei se puteau juca in liniste stiind ca cineva e cu ei acolo

Dar nu am avut nimic in comun cu o tanti cu doi copii. Se vedea clar de la o posta ca nu erau copiii ei. Poate nici nu a avut vreodata copii. Romanca sadea, dar cu fitze de grecoaica, din cat m-am prins si din vorbele care zburau prin copaci. Figuri. Ochelari de soare mari cat China si port-tigaret umplut cu Carpati.

Racnea la bietii copii cum nu facea nici un parinte pe-acolo. Isi pierduse demult respectul fata de cei doi. Fetita arunca cu nisip in ea, iar pe baietel, cand a reusit sa il prinda, i-a tras un sut in MS-DOS de am urat clipa in care Miriam a fost de fata sa vada un asa act de violenta.

O bruta printre copii inocenti si clar, cu parinti iresponsabili. Bona sau bunica nu va poate inlocui pentru nimic in lume. Cresteti-va singuri copiii.

Update 5 august 2009: Ok, calm down, I know! Exista si exceptii, astazi am intalnit una. Si era o strabunica! :))

Se spune ca cel mai mare cadou pe care il poti oferi copiilor tai, e sa le iubesti mama. Acest lucru le confera siguranta, incredere in sine, o crestere si o dezvoltare emotionala normala si sanatoasa.

Si atunci, de ce, Miriam, fetita noastra de doar un an si trei luni, devine geloasa cand ma vede ca ii imbratisez mama, si vine de se baga in sufletul nostru?

***

La o prima citire, stiu ca si pentru aceia dintre voi care ma cunoasteti personal, titlul ar fi putut reprezenta o dilema. Oricum, Miriam  nu face altceva decat sa se dezvolte normal ca femeie, invatand sa se raporteze la (deocamdata) singurul barbat din viata ei, care conteaza: cel mai tare, mare si frumos (sâc!).

N-a fost asa dintotdeauna. E ultima-i metamorfoza, nefericita din nefericire. Nu ca am fi mai buni. Mi-aduc aminte de vorba unuia: “Traim intr-o tara cu 22 milioane de bolunzi. Bine doar ca ne apuca pe rand, iar nu pe toti odata”.

Am vazut-o aruncandu-si tocurile ferestrelor… pe geam. Nu-i sunt vecin dintotdeauna, dar am auzit ca a dat foc la ce nu i-a mai trebuit prin casa… in mijlocul casei. Acum usa ei e precum bolovanul la gura pesterei: il iei in spate si il pui deoparte pentru a intra sau iesi.

Cand “bolovanul” e dat la o parte, poti vedea garsoniera goala, mobilata doar cu o saltea pe care ‘şăde’ frumos aranjata o patura, ca la hotel, mereu in aceeasi pozitie, de nici nu zici ca doarme-n patul ala.

Nu si-a mai platit darile la intretinere de prin ’92. De atunci a reusit performanta unei datorii de aproape 10.000 ron, din care aproape jumatate sunt penalizari de neplata ‘la timp’ – si a trecut mai mult de un deceniu…

De ceva vreme, asociatia i-a pus piciorul in prag. Doar la figurat posibil, pentru ca in toata garsoniera ei nu gasesti ‘picior de prag’. Ma joc cu vorbele.. asa cum ea se joaca, cu nervii celor din conducerea asociatiei. Au castigat procesul si in curand va fi evacuata pentru a-si castiga banii din vanzarea garsonierei pe un pret de nimic.

In spatele blocului mai stau doi boschetari, fosti proprietari in blocul vecin. Unde-si va gasi nebuna culcus? A mai lasat Piedone un maidanez fara culcus de cand i-a invadat teritoriul, transformandu-l in parc, iar acum cainele nu se mai da plecat, si da tarcoale neavand cui sa reclame ca i-a fost furat presul de sub picioare. Dar sufletul nebunei, pe unde va mai bantui pana-si va gasi odihna cea de veci?

Am ignorat-o pana acum, in felul in care traversa strada pe diagonala, parca anume ocolind zebra. Si e putin spus ignorata, la supararea ce mi-a pricinuit-o vorbind urat si rastindu-se la sotia mea, care i-a prins frica. Dar ultima veste m-a facut sa-mi fie mai mila de ea decat de mine. Prin sentinta judecatoreasca, ii este pusa la propreala si o buna parte din pensie, din banii de mancare, din banii ei..

E adevarat ca nu i-a dat la timp la intretinere, si-acum ii sunt luati. Unii nu se pun cu nebunii. Iar cei care se pun, le smulg si painea de la gura. M-a incercat un sentiment atat de dureros, vazand cum sistemul o urmareste si se tine de ea ca umbra, pana-si va redobandi banii inghetati in datorii, chiar daca asta inseamna nu doar aruncatul in strada, ci si painea luata de la gura.

Nu pot eu sa condamn pe nimeni, si nu-i, oricum, o treaba prea placuta. Doar plang si eu pe cei ce nu mai sunt intregi la minte, si nici sa-si planga viata nu mai au putere si minte sa o faca.

5Mezinul familiei, ultimul care a mai ramas sa dea bacul; in rest, toti am trecut pe-acolo. Din ce se compune galeria familiei? Doi parinti, patru surori si trei frati (cu el patru, deci opt in total), plus doi cumnati si trei cumnate, si inca un nepot si o nepotica. In total, 17 oameni care fac harmalaie, bat in sticle si zdranganesc tigai cu ce le iese in cale. Un fel de-a zice.

Luni a dat examen la limba romana, proba orala, si a luat o nota mai mare decat mine, si ma mandresc cu el. Ii place informatica pura, si cauta o facultate pe profil, ori in Iasi, ori in Bucuresti. Sper sa-mi vina pe-aici, pe-aproape.

Stiu ca ii placea desenul, nu mai stiu cum e la clape, dar la chitara am impresia ca m-a intrecut demult. Ii place sa programeze, sa gandeasca. Nu ii place matematica, dar e foarte analitic, introspectiv, si asta il ajuta sa fie mai circumspect si o ţâră mai matur decat ceilalti de-o seama cu el.

Astazi, miercuri, da proba la engleza. Asteptam rezultatul mai mult decat rezultatul la campionatele mondiale. Cine tine cu mine, tine si cu el. Va invit la galerie! Let’s make some noise! Succes, Iosife, fiu’ lu’ Chiriluta!

5

5Nu stiam ca pe 14 iunie in fiecare an avem sarbatoare. Cred ca prea multi si-au insirat numele prin calendare pentru a nu-i uita, sarbatorindu-i. Cred ca merita cate o floare de nu-ma-uita, dar mai ales nu imi iert ca nu stiam de Ziua Mondiala a Donatorului de Sange.

Poate ca voi stiati deja. Eu m-am cultivat citind pe alterema’s blog. “Il cinstim pe Cel ce si-a dat sangele de bunavoie pentru noi!” spunea Emi, si m-am lasat ‘miscat’ de implicatia acestei fraze in viata mea.

Mi-aduc aminte de ultima data cand am donat sange. Traiam un sentiment greu de descris in cuvinte, dar inteligibil pentru cei care au facut-o deja sau o vor face. Priveam cum lichidul vital din venele mele umple punga aia, si ma gandeam la cine va ajunge, daca se va gandi la mine, daca va aprecia ca i-am dat din viata mea.

Acum nu mai sunt eligibil pentru a dona sange, si-mi pare rau sa ma simt limitat, incapabil. Si la un moment dat, nici unul dintre noi nu va mai fi, acum in viata sau dupa moarte. Dar in nici un caz nu ne putem da viata pentru cineva care se pierde si ramane pierdut, cu sufletul ratacitor, in cautarea a ceea ce ar fi trebuit sa fie.

“N-ai sange in tine daca nu faci cutare lucru”, obisnuim sa mai auzim pe unii spunand. Iti trebuie ‘sange’ pentru a fi in stare sa faci ceva anume, sa atingi anumite valente, sa-ti poti depasi situatia. Eu n-aveam sange, dar am primit…

“Si sangele lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curateste de orice pacat” (1Ioan 1.7). Nu sunt sigur daca toti ma intelegeti cand spun ca Îl iubesc si Îl respect foarte mult pentru ceea ce a facut pentru mine, dar sper. Mi-a dat ‘sange’, sa pot fi ceea ce nu as fi putut fi de la mine insumi.

Respect Ziua Mondiala a Donatorului de Sange.

Intr-o zi, a plecat pur si simplu si nimeni n-a stiut nimic. Asa se duc oamenii simpli, intr-o tacere prea odihnitoare pentru auzul nostru plin de aglomeraţia canibală a capitalei; a plecat fara ţurle şi ţambale, si nimeni n-a stiut decat dupa esarfa neagra de la usa.

Nu a canditat la europarlamentare, pentru ca nu ar fi avut bani sa mearga pana la Bruxelles. Oricum, în ultima jumatate de an a stat mai mult in casa, o incuiau copiii ca sa nu-si rupa gatul. Inainte mai iesea din casa, locuind la parterul blocului, şi isi târa cu greu picioarele pana la balustrada de afara, de unde nu mai putea coborî.

5Nici locul de parcare nu mi l-a luat vreodata. Aveam cu totii loc de ea, nu incurca pe nimeni. Doar proprii copii se simteau incomodati, trebuind sa-i poarte grija. Au incuiat-o in casa si i-au pus termopane.

“Ce mai faceţi, doamna Feraru, aţi mai ieşit la o gură de aer?”, o intrebam cand veneam din oras, la care ea imi zambea trist si îmi punea instant placa despre fiica ei care nu voia sa plateasca la intretinere, si trebuia sa umble tot in pensia ei amarata pentru a nu aduna datorii mari la intretinere. Ma intreba daca ar veni politia sa o forteze pe fata ei sa contribuie la cheltuieli.

O fi fost o femeie frumoasă la viaţa ei, dacă nici la bătrâneţe nu şi-a pierdut chipul blajin, frumos şi trist. In ultimul timp statea la geam, si cand ma vedea venind, iesea mai mult in cadrul ferestrei, pentru a primi atentie. Tanjea dupa o vorba buna, chiar daca niciodata nu isi mai amintea numele meu nici dupa 10 secunde de conversatie, sau imi dadea alte nume. Cand nu mai avea inspiratie la ghicit, se lăsa păgubaşă şi dădea simplu din umeri, zâmbind ca un copil: “Da’ eu mai ştiu?!..”

Lasati, doamna Feraru, ca nici noi nu stim ce se intampla pe lumea asta. Asa murim cu toti, ca prostii. Macar de-am recunoaste ca, de fapt, nu stim nimic.

© 2012 KiriPedia Suffusion theme by Sayontan Sinha