Stai în cumpănă dacă e momentul potrivit să te mai amuzi de câte lucruri se pot întâmpla într-o fracțiune de secundă atunci când calul se încovoaie și se prăbușește sub tine, aruncându-te în nisipul năclăit de sânge. Nisipul ți-a intrat peste tot. Nu e chiar cea mai plăcută experiență din cariera ta de războinic. Nici nu ai timp să te gândești la toate. O toropeală plăcută te copleșește, ți-ar plăcea să te întinzi undeva la umbră.. și umbra vine chiar la timp! Între tine și soare se interpune un munte de om. Îl cunoști de undeva. Ai tăiat mulți dintr-ăștia.

De fapt ți-ai început cariera cu unul din ei. Jneap, o piatră în frunte, țintită bine cu praștia, a făcut ca armura lui de sute de kilograme să nu mai aibă nici un rost. I-ai tăiat capul cu propria lui sabie. Mulți alții au căzut apoi. Cine i-o fi făcut să fie atâția?! Înalți de trei metri, cu o figură pocită și aproape inumană, aleargă spre victimă suflând un aer fierbinte pe nări, în timp ce cară cu ei o sulită cât tulpina unui copac mai tânăr. Nimănui nu-i place ideea de a muri tras în țeapă astfel. Dar tu știi cum să le vii de hac, și de fapt de-a lungul vieții cam oameni de teapa ta ai și atras pe lângă tine. Nici un împărat nu s-a mai mândrit cu o suită de astfel de viteji. “Ucigători de uriași”! Ei? Cum sună? Sună bine, normal.

Dar nu sună bine ce vrea să facă tăunul acesta acum cu tine. Are ochii roșii ca de sânge, din groteasca-i figură distingi doar sprâncenele întruntate prea urât pentru momentul tău de slăbiciune. Din gâtlejul lui răgușit iese un urlet animalic pe care ți-ar plăcea să-l reproduci amuzându-te în fața nevestelor și copiilor care te vor întâmpina glorios la întoarcerea ta de la război. Dar începi să te îndoiești că ai mai putea prinde momentul ăsta. Picioarele lui groase și noduroase fac să tresalte zalele pe el amenințător în timp ce se apropie mâncând pământul. Și deodată nu mai găsești nimic amuzant în toată povestea asta, chiar nu-i plăcut deloc.  Brusc îți dai seama că îl urăști. Cauți cu oroare sabia, dar nu dai decât de sandala zburată din piciorul vreunuia lăsat desculț pe lumea cealaltă.

Instantaneu, nici pentru tine nu mai contează acum că tu ești regele. Nemernicul ăsta nu-ți știe de frică. Dimpotrivă, aproape cu siguranță te cunoaște după porecla ta de “ucigător de uriași”. Ah, de nu s-ar fi întâmplat toate astea. Sau de-ai fi omorât mai mulți până acum, măcar. Acesta cum de-a scăpat?! Numărătorile astea. Niciodată nu ai fost bun la matematică. Poate că ăsta e ultimul dintre frații lui, venit să se răzbune. L-a trimis mama lui, e venit în căutarea ta. Sau poate e venit din lumea întunericului pentru a mai plăti o ultimă poliță! Ochii ți se împăinjenesc, și ciudat, îți dai seama că ești mort înainte de a primi lovitura fatală…

Cine va veni la înmormântarea ta? Dar îți vor mai găsi oare trupul? Ah, bătrânul tău tată, nu vrei să știi cum va primi vestea.. Neveste multe, și chiar și mai mulți copii.. Chiar așa, care vor fi prietenii tăi care să te plângă? Aș, dar de unde. Probabil vor lăcrima cu toții unii de rușinea altora, că a murit regele, dar se vor bucura fiecare că nu sunt în locul tău.

Dar, ah, ciudat mod mai are și căpcăunul ăsta de a omorî oameni. Se aruncă cu toată greutatea asupra ta, împroscându-te cu sânge, întrerupându-ți ultimul fir al gândurilor. Ah, nu, de ce nu are un rege dreptul să-și aleagă modul în care vrea să-și dea ultima suflare? Nu era mai bine pe un pat cu așternuturi curate? Și acum ce, nu mai are de gând să se ridice de pe tine?! De ce nu l-ai ascultat pe tatăl tău, să mănânci tot din farfurie, să te faci și tu mai mare?.. Dar corpul inert al uriașului este prăvălit la o parte și o mână prietenească îți este întinsă pentru a te ridica de la pământ. Nu mai poți de bucurie și brusc îți vine inspirația pentru un nou psalm de laudă către Dumnezeul tău.

E Abișai, fiul Țeruiei, cel care te ridică de la pământ. El a omorât uriașul pentru tine. Venea din urma ta și a văzut la timp prăpădul care ar fi urmat să ți se întâmple. El a venit și l-a omorât pe uriaș înainte ca acesta să te pună pe frigăruie. Abișai e unul dintr-aceia pe care i-ai strâns pe lângă tine, cu același hobby ca și tine. Și lui îi place să omoare uriași. Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești, corect? Deja oștenii tăi s-au strâns în jurul tău și fac scut cu trupurile lor pentru ca tu să poți fi retras în totală siguranță de pe câmpul de luptă. Slavă Domnului, așa ceva nu ar trebui să se mai întâmple vreodată.. și de aceeași părere sunt și generalii tăi. De acum înainte ai interdicție pe viață de a mai ieși pe câmpul de luptă. Înțelepciunea și strategia ta militară sunt suficiente și din palatul tău regal, de acasă. Noi vom lupta pentru tine.

2 Samuel 21.15-17: Filistenii au pornit iarăş cu război împotriva lui Israel. David s’a pogorît cu slujitorii lui, şi a luptat împotriva Filistenilor. David era obosit. Şi Işbi-Benob, unul din copiii lui Rafa, a voit să omoare pe David; avea o suliţă în greutate de trei sute de sicli de aramă, şi era încins cu o sabie nouă. Abişai, fiul Ţeruiei, a venit în ajutorul lui David, a lovit pe Filistean, şi l-a omorît. Atunci oamenii lui David, i-au jurat, zicînd: ,,Să nu mai ieşi cu noi la luptă, ca să nu stingi lumina lui Israel”.

Introspectiv:

Ce ai investit, şi în ce oameni ai investit până acum?
Cine și-ar da mâna dreaptă pentru tine? Cine și-ar pune viața în pericol pentru tine?
Dar tu, pentru cine ai fi gata să-ți dai viața? Cine este norocosul față de care ai o astfel de loialitate?
Este loialitatea una din trăsăturile tale de caracter?

Cu timpul am început să percep acest comportament ca o modalitate de “marcare” a teritoriului. Emit o ipoteză aici, şi în timp, după ce o voi studia şi îmi voi întări convingerile, poate o voi declara axiomă. De ce au copiii întotdeauna o problemă cu a-şi strânge jucăriile? De ce sunt părinţii îngroziţi de cum arată camerele adolescenţilor lor? Mai ales când adolescenţii respectivi sunt singuri la părinţi, sau cel puţin au o cameră proprie!

Vieţile adulţilor arată prea îngrijite. Mai exact, prea rigide. Totul trebuie să fie la locul lor, totul trebuie să iasă perfect. Un individ plictisit de viaţă îşi găseste într-un final ceva de lucru. Mă rog, nu-i place ceea ce face, dar îi trebuiesc bani. Se face că munceşte, iar seful se face că-l plăteşte. Însă atunci când începe să-şi găsească plăcere în slujba pe care o face, povesteşte amicilor, entuziasmat, cât e de fascinat de ceea ce face. Iar prietenii care până atunci au apreciat că e un tip muncitor, deodată îl sfătuiesc să-şi caute ceva serios de lucru, să nu mai taie frunze la câini.

Şi asta pentru că adulţii nu concep ca munca să fie ceva plăcut. Trebuie să transpiri. Trebuie să arăţi ca tipul de la colţul străzii care toată ziua îţi sparge timpanele cu pickhummer-ul. Chiar dacă o oră fumează, două ore lucrează şi 4 ore şade pe o bordură aşteptând să-i vină din nou rândul în echipa de 8 oameni cu care lucrează la un şanţ de 3 metri. Dar arată murdar, transpirat, obosit, într-un cuvânt, arată ca un muncitor.

Copiii sunt îngroziţi de viaţa plictisitoare pe care o duc adulţii. Sunt într-o continuă competiţie de impresionare a celorlalţi cu privire la cât e de grea munca lor. Şi că nu sunt plătiţi pe măsură. Şi că n-au timp de fleacuri. Ca alţii. “Munca nu-i joacă, băiete!” Copiii percep modalitatea asta de abordare a vieţii şi o resping marcându-şi teritoriul cu jucării. Dacă le strângi în cutie, le vor risipi imediat nu fără a-şi exprima în prealabil indignarea că le-ai strâns jucăriile. Ceea ce adulţii numesc dezordine în jurul lor, reprezintă de fapt un mediu sigur în care îşi savurează în liniste copilăria.

În ultimul timp, am încetat să mai strâng tot timpul jucăriile de prin casă. Tu cu ce te ocupi? Îţi place ceea ce faci?

Probabil, va urma.

One year in 40 seconds from Eirik Solheim on Vimeo.

Într-un sat, un preot merge la slujbă. Lângă biserică, vede un măgar mort într-un accident de maşină şi sună imediat la poliţie.
- Sunt preotul satului. Am găsit un măgar mort.
- Şi ce, zice poliţistul ironic, vreţi să-l îngropaţi cu popă?
- Nu, zice preotul, eu doar am anunţat familia.

= = =

Un vânător cedează cicalelilor nevesti-si şi o ia la vânătoare. Acolo îi explică cum se ţine puşca, cum se ţinteşte, cum se apasă pe trăgaci. Îi mai spune, de asemeni, că atunci când a împuşcat un animal să se grăbească la el , ca nu cumva un alt vânator să-şi însuşească trofeul.
După puţin timp aude dinspre nevastă-sa o împuscătură şi vociferari. Porneşte într-acolo şi o vede pe nevastă-sa certânduse zdravăn cu un alt vânător asupra unui leş de animal.
Apropiindu-se, îl aude pe vânător strigând:
- Bine duduie, bine, e-n ordine, ne-am înţeles, cerbul e al dumitale. Dar lasă-mă cel puţin să scot şaua de pe el.

= = =

In strada era o babuta ce vindea seminte la 5000 lei portia. Un tanar ce trecea des pe acolo ii lasa tot timpul 5000 din mila, dar nu-si lua niciodata cosul cu seminte.
Intr-o dimineata, batrana il opreste, vrand sa-i spuna ceva, dar tanarul o intreaba primul:
-Vrei sa ma intrebi de ce nu iau semintele?
-Nuu, nuu. vreau sa-ti spun ca s-a scumpit, e 10.000 acum, maica!

Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”. Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.

Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”. Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul – repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.

Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

(Autor necunoscut)

Mai mult însă mă interesează care sunt acei factori care te determină să îţi asumi riscul de a ieşi din zona de confort, de frică, de delăsare sau cum vreţi să o numiţi. Cum îşi poate cineva învinge teama de eşec, teama de a fi rănit, sau poate teama de tot ce înseamnă nou, lipsa de experienţă sau orice alte motive care ne-ar putea convinge că “nu merită”.

Încerc aici o enumerare a acestor factori “încurajatori” şi o scurtă descriere a lor, aşa cum i-am descoperit eu:

1. Acumularea motivaţiilor. Înainte de a ieşi la atac, trebuie să fii tu însuţi convins că merită. Altfel, nimeni în lumea asta nu-şi va asuma riscuri pentru nişte închipuiri. Spune-mi care îţi este motivaţia, şi aş putea să-ţi spun ce şanse de reuşită ai.

2. Satisfacţia de a încerca ceva nou. Când eşti sătul de cât ai bătut pasul pe loc, te “inervezi” şi nu-ţi mai stă nimeni în cale. Tocmai ai atins o limită a frustrării, a nemulţumirii. Te-ai săturat să tremuri de frică sau de foame, sau de statutul social sau de imaginea proastă pe care o ai despre tine. Ajungi la o astfel de epuizare încât îţi vine mintea la cap şi-ţi zici: “M-am săturat, nu-mi mai place aici! Mâine dimineaţă ridicăm tabăra!”. Să vezi atunci ce plăcere descoperi în a încerca ceva nou :)

3. Încurajarea din partea altora. Când ceea ce vezi tu din interior îţi mai este confirmat obiectiv şi de către alţii dintr-o altă perspectivă, ai putea experimenta sentimentul că mergi la sigur! Aşadar, împărtăşeşte cu alţii pasiunea ta.

4. Garanţia expertului. Ai parte de un bonus atunci când cineva care a mai trecut pe uliţa pe care treci tu acum îţi arată rezultate palpabile. Când drumul de dinaintea ta e deja bătătorit (şi mai totdeauna este aşa), aproape că e floare la ureche.. şi mai e şi-un Dumnezeu deasupra!

5. Asumarea riscurilor. Nu, nimeni nu s-a născut expert, ci toţi am mers întâi în patru labe de-a baua. Ba chiar, cu toţii am fost purtaţi cândva în braţe de altcineva. Dar ce-i care şi-au asumat riscurile nu doar că sunt acum bipezi, dar poate chiar poartă pe alţii pe braţe. Aşadar, toate pânzele sus!

6. Răsplată care să merite. Se aseamănă cu primul punct, şi totuşi e o diferenţă. Teama de a pierde te poate constrânge să faci acte “nebuneşti” uneori. Însă când ştii ce câştigi, conştientizezi doza de curaj de care ai nevoie pentru a şi rămâne în viaţă să te bucuri de rezultate, nu doar să fii bucuros că mori atingându-ţi idealul.

Să văd ce-mi mai vine în minte… Mi-a scăpat ceva?

Veste tristă pentru domnul Cristi Pascu. Una din trupele favorite se transformă în doar o amintire, pentru că de-acum membrii formaţiei au ales să meargă fiecare pe propriul drum. După aproape zece ani şi sute de concerte susţinute peste tot în ţară, “vitaminele c” nu vor mai putea fi disponibile decât în format electronic.

Fericirea nu este nici virtute si nici placere, nici lucrul asta , nici alalalt, doar simpla stare de maturitate. Sintem fericiti cind, ne maturizam…

Happiness is neither virtue nor pleasure nor this thing nor that but simply growth. We are happy when we are growing.
(William Butler Yeats)

Şi-ncă una, în loc de update:

Mintea nu este un vas care sa fie umplut ci un foc care trebuie aprins.

The mind is not a vessel to be filled but a fire to be kindled.
(Plutarch)

Mai e loc de una:

Mesajul este clar: planuieste cu atitudine, pregateste-te cu aptitudine, participa cu servitudine, primeste cu gratitudine si asta va fi suficent ca sa te separe de …multitudine.

The message is clear: plan with attitude, prepare with aptitude, participate with servitude, receive with gratitude, and this should be enough to separate you from the multitudes.
(Krish Dhanam)

via (Rodica Botan)

Ok, să încercăm varianta extinsă: un compatriot, cetăţean al României, cu domiciliul stabil în localitatea Focşani, seria şi numărul de buletin bla bla, deţine brevet pentru o invenţie personală, pentru care speră într-o sponsorizare din străinătate. Şi ce a inventat omul? Un Obiect Zburător Neidentificat.

Dar dacă trenul nu poate maşina ilustră cu pădure fiindcă aversă noi patruped?