Bag de seamă că atunci când eu sau soţia încercăm să strângem jucăriile de prin casă sub privirea vreuneia dintre fetiţe, imediat va veni “cineva” să le răstoarne înapoi. Şi nu pot spune că am văzut asta întâmplandu-se de 10 ori, sau de 50 de ori. Ci întotdeauna e aşa (cu excepţia situaţiilor când Miriam trebuie să meargă la nani şi ştie că trebuie să îşi strângă singură jucăriile).
Cu timpul am început să percep acest comportament ca o modalitate de “marcare” a teritoriului. Emit o ipoteză aici, şi în timp, după ce o voi studia şi îmi voi întări convingerile, poate o voi declara axiomă. De ce au copiii întotdeauna o problemă cu a-şi strânge jucăriile? De ce sunt părinţii îngroziţi de cum arată camerele adolescenţilor lor? Mai ales când adolescenţii respectivi sunt singuri la părinţi, sau cel puţin au o cameră proprie!
Vieţile adulţilor arată prea îngrijite. Mai exact, prea rigide. Totul trebuie să fie la locul lor, totul trebuie să iasă perfect. Un individ plictisit de viaţă îşi găseste într-un final ceva de lucru. Mă rog, nu-i place ceea ce face, dar îi trebuiesc bani. Se face că munceşte, iar seful se face că-l plăteşte. Însă atunci când începe să-şi găsească plăcere în slujba pe care o face, povesteşte amicilor, entuziasmat, cât e de fascinat de ceea ce face. Iar prietenii care până atunci au apreciat că e un tip muncitor, deodată îl sfătuiesc să-şi caute ceva serios de lucru, să nu mai taie frunze la câini.
Şi asta pentru că adulţii nu concep ca munca să fie ceva plăcut. Trebuie să transpiri. Trebuie să arăţi ca tipul de la colţul străzii care toată ziua îţi sparge timpanele cu pickhummer-ul. Chiar dacă o oră fumează, două ore lucrează şi 4 ore şade pe o bordură aşteptând să-i vină din nou rândul în echipa de 8 oameni cu care lucrează la un şanţ de 3 metri. Dar arată murdar, transpirat, obosit, într-un cuvânt, arată ca un muncitor.
Copiii sunt îngroziţi de viaţa plictisitoare pe care o duc adulţii. Sunt într-o continuă competiţie de impresionare a celorlalţi cu privire la cât e de grea munca lor. Şi că nu sunt plătiţi pe măsură. Şi că n-au timp de fleacuri. Ca alţii. “Munca nu-i joacă, băiete!” Copiii percep modalitatea asta de abordare a vieţii şi o resping marcându-şi teritoriul cu jucării. Dacă le strângi în cutie, le vor risipi imediat nu fără a-şi exprima în prealabil indignarea că le-ai strâns jucăriile. Ceea ce adulţii numesc dezordine în jurul lor, reprezintă de fapt un mediu sigur în care îşi savurează în liniste copilăria.
În ultimul timp, am încetat să mai strâng tot timpul jucăriile de prin casă. Tu cu ce te ocupi? Îţi place ceea ce faci?
Probabil, va urma.
Buba era cand mama descoperea in toate ghivecele de flori numa’ baladai mari cat casa, care saraceau pamantul de resursele minerale necesare florilor. Plantatorul trebuia sa asiste cu tristete si adanca mahnire cum vrejurile lui de fasole erau “prăşite” si aruncate la gunoi. In timp, s-a ajuns la o mare criza economica si financiara, de care poate ati auzit ca e in toata lumea.