5Bag de seamă că atunci când eu sau soţia încercăm să strângem jucăriile de prin casă sub privirea vreuneia dintre fetiţe, imediat va veni “cineva” să le răstoarne înapoi. Şi nu pot spune că am văzut asta întâmplandu-se de 10 ori, sau de 50 de ori. Ci întotdeauna e aşa (cu excepţia situaţiilor când Miriam trebuie să meargă la nani şi ştie că trebuie să îşi strângă singură jucăriile).

Cu timpul am început să percep acest comportament ca o modalitate de “marcare” a teritoriului. Emit o ipoteză aici, şi în timp, după ce o voi studia şi îmi voi întări convingerile, poate o voi declara axiomă. De ce au copiii întotdeauna o problemă cu a-şi strânge jucăriile? De ce sunt părinţii îngroziţi de cum arată camerele adolescenţilor lor? Mai ales când adolescenţii respectivi sunt singuri la părinţi, sau cel puţin au o cameră proprie!

Vieţile adulţilor arată prea îngrijite. Mai exact, prea rigide. Totul trebuie să fie la locul lor, totul trebuie să iasă perfect. Un individ plictisit de viaţă îşi găseste într-un final ceva de lucru. Mă rog, nu-i place ceea ce face, dar îi trebuiesc bani. Se face că munceşte, iar seful se face că-l plăteşte. Însă atunci când începe să-şi găsească plăcere în slujba pe care o face, povesteşte amicilor, entuziasmat, cât e de fascinat de ceea ce face. Iar prietenii care până atunci au apreciat că e un tip muncitor, deodată îl sfătuiesc să-şi caute ceva serios de lucru, să nu mai taie frunze la câini.

Şi asta pentru că adulţii nu concep ca munca să fie ceva plăcut. Trebuie să transpiri. Trebuie să arăţi ca tipul de la colţul străzii care toată ziua îţi sparge timpanele cu pickhummer-ul. Chiar dacă o oră fumează, două ore lucrează şi 4 ore şade pe o bordură aşteptând să-i vină din nou rândul în echipa de 8 oameni cu care lucrează la un şanţ de 3 metri. Dar arată murdar, transpirat, obosit, într-un cuvânt, arată ca un muncitor.

Copiii sunt îngroziţi de viaţa plictisitoare pe care o duc adulţii. Sunt într-o continuă competiţie de impresionare a celorlalţi cu privire la cât e de grea munca lor. Şi că nu sunt plătiţi pe măsură. Şi că n-au timp de fleacuri. Ca alţii. “Munca nu-i joacă, băiete!” Copiii percep modalitatea asta de abordare a vieţii şi o resping marcându-şi teritoriul cu jucării. Dacă le strângi în cutie, le vor risipi imediat nu fără a-şi exprima în prealabil indignarea că le-ai strâns jucăriile. Ceea ce adulţii numesc dezordine în jurul lor, reprezintă de fapt un mediu sigur în care îşi savurează în liniste copilăria.

În ultimul timp, am încetat să mai strâng tot timpul jucăriile de prin casă. Tu cu ce te ocupi? Îţi place ceea ce faci?

Probabil, va urma.

5După nouă săptămâni succesive de antrenament în programul de o sută de flotări, am fost determinat să iau o pauză nedorită. Două răceli aproape succesive nu doar că m-au uimit pentru că mă ştiam mai rezistent, dar mi-au “asigurat” alte şase săptămâni de pauză care mi-au diminuat dexteritatea.

Cu toate acestea, în ciuda oricărui inconvenient, sunt hotărât să nu mă las. Am dat din nou un test să văd până unde mi-a scăzut capacitatea, şi voi continua de acolo. Bineinţeles, nu mai sunt exact unde eram sau aş fi vrut să rămân, dar nici începător nu mai sunt.

Unii mi-au sugerat că programul nu e cel mai indicat. Nici la siluetă nu ajută cine ştie cât. S-ar putea să mă ajute măcar să-mi păstrez condiţia, dar nu am cine ştie ce speranţe, ţinând cont de portofel şi alimentele de pe piaţă. Ceea ce am urmărit e dorinţa de a merge până la capăt, de a-mi întări voinţa în ceea ce mi-am propus, să perseverez până ajung la o sută de flotări. Ştiu că pot, şi o să-mi demonstrez asta.

(aşadar, continuare:)

Test 5 (19 ian): 20 flotări

Saptamana 10 (week 3, col 1)
28ian: 10+12+7+7+20 [9+11];
30ian: 10+12+8+8+20 [12+8];
1feb: 11+13+9+9+22 [13+9];

Saptamana 11 (week 4, col 1)
3feb: 12+14+11+10+20 [16+4];
5feb: 14+16+12+12+28 [18+10];
8feb: 16+18+13+13+22 [20+2];

Test 6 (11 feb): 30 flotări

Săptămâna 12 (week 4, col 1)
13feb: 12+14+11+10+25 [16+9];
15feb: 14+16+12+12+30 [18+12];
20feb: 16+18+13+13+25 [20+5];

Mi se pare o idee foarte draguta sa ai o gradina de legume, cum are Regina Marii Britanii sau Prima Doamna a Americii, dar nu doar pentru supravietuirea unor specii sau pentru provizii de bucatarie, ci pur si simplu pentru hobby. Mi se pare una dintre cele mai destresante preocupari.

Asta mi-a adus aminte nu doar de “Jack si vrejul de fasole”, dar si de placerea pe care mi-au starnit-o orele de botanica din clasa a V-a, cand am prins gustul de a planta prin casa tot felul de seminte: grau, fasole, porumb, iarba, floarea-soarelui si altele. Ca si copii, prinseseram fixul de a pune seminte de fasole intre doua bucati de vata imbibate cu apa, intr-un vas, pentru a le urmari cum cresc.

5Buba era cand mama descoperea in toate ghivecele de flori numa’ baladai mari cat casa, care saraceau pamantul de resursele minerale necesare florilor. Plantatorul trebuia sa asiste cu tristete si adanca mahnire cum vrejurile lui de fasole erau “prăşite” si aruncate la gunoi. In timp, s-a ajuns la o mare criza economica si financiara, de care poate ati auzit ca e in toata lumea.

Acum suntem copii mari, avem copii mici la randul nostru, dar cand mergem acasa, taticu’ ne ia pe bloc sa ne arate plantatiile lui de capsuni, patrunjel, ardei sau rosii, in cutii de margarina. Si uite-asa se mira mama unde ii dispar cutiile de margarina de prin casa, si cum de vine tata cu sacose mari de rosii si cu saci plini de ardei, mari cat China.

Dimineață tristă și posacă. Îți vine ori să te baricadezi în casă, ori, dacă ai cutezanța să ieși afară, să o rupi la fugă și să te ascunzi undeva. Ferestrele încețoșate dinspre bulevard îmi redau o priveliște atât de ștearsă și de şantieristică, încât mă cuprinde un fior bacovian…

Şi tocmai într-o astfel de zi, din întâmplare chiar 13 decembrie, aud pe trei voci, ba chiar pe patru, doi copii scârțâind la ușă, dintre care unul mai mult urlă: “Deschide ușa, creștine, c-am venit și noi la tine…”

Ma întreb, care “și noi”, că doar sunt primii pe anul asta, și îți sugerează ideea ca ușa trebuie deschisa.. hm.. sau mai bine nu. Nu, merci. Pretind ei ca “de dieparte au zânit”, dar nu-mi prea vine să îi cred, că.. au ajuns cam devreme. Mai exact, cu doua săptămâni înainte de Crăciun..

© 2012 KiriPedia Suffusion theme by Sayontan Sinha