Încerc să înţeleg ce îi diferenţiază pe unii de alţii în privinţa curajului. Aş intenţiona să dezbat mai mult şi în privinţa definirii termenului în situaţiile practice de zi cu zi, însă mă limitez deocamdată doar la a mă învârti în jurul ideii de dipoziţie în asumarea unor riscuri pentru atingerea unui scop propus.
Mai mult însă mă interesează care sunt acei factori care te determină să îţi asumi riscul de a ieşi din zona de confort, de frică, de delăsare sau cum vreţi să o numiţi. Cum îşi poate cineva învinge teama de eşec, teama de a fi rănit, sau poate teama de tot ce înseamnă nou, lipsa de experienţă sau orice alte motive care ne-ar putea convinge că “nu merită”.
Încerc aici o enumerare a acestor factori “încurajatori” şi o scurtă descriere a lor, aşa cum i-am descoperit eu:
1. Acumularea motivaţiilor. Înainte de a ieşi la atac, trebuie să fii tu însuţi convins că merită. Altfel, nimeni în lumea asta nu-şi va asuma riscuri pentru nişte închipuiri. Spune-mi care îţi este motivaţia, şi aş putea să-ţi spun ce şanse de reuşită ai.
2. Satisfacţia de a încerca ceva nou. Când eşti sătul de cât ai bătut pasul pe loc, te “inervezi” şi nu-ţi mai stă nimeni în cale. Tocmai ai atins o limită a frustrării, a nemulţumirii. Te-ai săturat să tremuri de frică sau de foame, sau de statutul social sau de imaginea proastă pe care o ai despre tine. Ajungi la o astfel de epuizare încât îţi vine mintea la cap şi-ţi zici: “M-am săturat, nu-mi mai place aici! Mâine dimineaţă ridicăm tabăra!”. Să vezi atunci ce plăcere descoperi în a încerca ceva nou :)
3. Încurajarea din partea altora. Când ceea ce vezi tu din interior îţi mai este confirmat obiectiv şi de către alţii dintr-o altă perspectivă, ai putea experimenta sentimentul că mergi la sigur! Aşadar, împărtăşeşte cu alţii pasiunea ta.
4. Garanţia expertului. Ai parte de un bonus atunci când cineva care a mai trecut pe uliţa pe care treci tu acum îţi arată rezultate palpabile. Când drumul de dinaintea ta e deja bătătorit (şi mai totdeauna este aşa), aproape că e floare la ureche.. şi mai e şi-un Dumnezeu deasupra!
5. Asumarea riscurilor. Nu, nimeni nu s-a născut expert, ci toţi am mers întâi în patru labe de-a baua. Ba chiar, cu toţii am fost purtaţi cândva în braţe de altcineva. Dar ce-i care şi-au asumat riscurile nu doar că sunt acum bipezi, dar poate chiar poartă pe alţii pe braţe. Aşadar, toate pânzele sus!
6. Răsplată care să merite. Se aseamănă cu primul punct, şi totuşi e o diferenţă. Teama de a pierde te poate constrânge să faci acte “nebuneşti” uneori. Însă când ştii ce câştigi, conştientizezi doza de curaj de care ai nevoie pentru a şi rămâne în viaţă să te bucuri de rezultate, nu doar să fii bucuros că mori atingându-ţi idealul.
Să văd ce-mi mai vine în minte… Mi-a scăpat ceva?
Subscriu total la fecare din cele 6 puncte!
[...] pe care nu ni le asumăm. Bineînţeles, din diferite motive; motive care ne aparţin şi nu e nimeni vinovat pentru asta. Şi atunci, problema nu se pune dacă să iau o anumită decizie sau nu, ci dacă sunt gata să-mi [...]
ar mai fi şi inconştienţa – de multe ori fac lucruri “curajoase” tocmai pentru că nu mă gândesc la consecinţe ;))
good point. asta se numeste nechibzuinta, si ma inspira pentru un alt articol :)