As putea spune ca m-am nascut in biserica – intr-o familie foarte religioasa de fapt. Parintii m-au dus de mic la biserica si am capatat obiceiul de a merge de 3-4 ori pe saptamana. La fel am capatat si alte reflexe bune, zic eu, dar ne-bune atata timp cat eu nu le-am inteles rostul. Citeam Biblia de la gradinita, dar nu ma percuta mai mult decat romanele politiste care i-au luat locul incepand cu clasa a III-a. De rugat, ma rugam de vreo 3-4 ori zilnic, pe langa ce faceam la biserica. Dar totul era… ca si cum ai admira un rasarit de soare legat la ochi.
La varsta adolescentei am inceput sa-mi pun intrebari. Cine sunt? De unde vin? Incotro cu viata asta? De ce m-am nascut intr-o astfel de familie? Se intampla ceva rau daca incetez cu toate ritualurile? Exista Dumnezeu? Daca da, ce treaba am eu cu El? Ce asteptari ar avea El de la mine, si mai ales de ce?
Am cam incetat sa ma rog, despre Biblie am zis mai sus cu ce o inlocuiam, iar la biserica n-aveam incotro, trebuia sa merg cu familia, “ca asa era frumos”. Dar lucrurile astea nu doar ca nu ma ajutau, dar ma impotmoleau parca tot mai mult. Mai ales ma chinuiau mustrari de constiinta cand mai faceam cate o boacana pe-acasa sau cand imi luam profesorii peste picior in fata colegilor: “Corneliu, tu esti crestin!(?!) Tu mergi la biserica, nu esti ca altii, tu citesti Biblia de cand esti mic.. cum e posibil sa te comporti asa! As intelege la altii, dar tu?!..” – madria indusa de religiozitate, intelegeti voi. Lasasem formele si ritualurile in urma mea, dar nu am scapat de constienta ca exista un Dumnezeu de-asupra mea si ca intr-o zi voi da nas in nas cu El, si nu aveam nimic pe care sa ma bazez ca ar fi o intalnire avantajoasa pentru mine.
La o intalnire cu mai multi tineri de teapa mea l-am auzit odata pe unul povestindu-si viata. Am ramas perplex. Zicea ca “L-a intalnit Dumnezeu” si de atunci viata lui nu mai arata la fel. Viata lui de dinaintea “intalnirii” cu Dumnezeu semana atat de mult cu viata mea (!!!), dar partea de dupa era viata pe care mi-as fi dorit-o! Ochii lui straluceau de bucurie, liniste si pasiune in timp ce vorbea. Culmea e ca eu, care meritam o astfel de viata (gandeam eu) pentru cat de religios fusesem, nu o aveam, iar acest nataflet, cica a avut o intalnire de gradul III cu Dumnezeu si avea linistea dupa care tanjeam eu!
Nu am inteles atunci ce inseamna aceasta “intalnire cu Dumnezeu”, probabil si pentru ca o intelegeam din prisma tiparelor si ritualurilor pe care eu le faceam. Ma gandeam ca poate am lasat ceva nefacut, si poate tocmai partea cea mai importanta. Mai tarziu am inteles ca aceasta “intalnire” nu are de-a face cu nimic mistic sau ritualic, ci a fost doar o conexiune pe creier, m-au penetrat adevaruri pe care pana atunci le detineam doar la nivel informational.
Am inteles ca Dumnezeu se gandise la problema mea inainte ca eu sa-mi fi pus acele intrebari legate de sensul vietii, si chiar inainte ca eu sa fac ochi! Am inteles ca Isus a murit pe cruce nu ca muza de inspiratie pentru troitele de la sat si nici pentru “mantuirea neamului” – ci intr-un sens foarte personal, El vrea sa relationeze cu indivizi, nu cu turme: “Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat a dat pe Singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (un citat preferat din Biblie).
Citatul care m-a facut sa ma simt vizat direct si personal a fost acela cand, vorbind cu ucenicii Sai inainte de a muri/invia/ridica la cer, Isus le zice “In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri.. ma duc sa va pregatesc un loc, pentru ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi”. Nu s-a intamplat nimic spectaculos in viata mea, cel putin nu pe moment, dar ce am inteles a fost ca sunt special in ochii lui Dumnezeu, ca daca eu nu as ajunge acolo unde merge El sa-mi pregateasca un loc, ei bine, locul meu ar ramane gol, si n-am vrut sa se intample asta.
A fost ca si cum as fi primit nota 10 de incurajare la scoala. Un cec semnat in alb. Cineva mi-a dat credit. Stiind ca am spate, ca viitorul meu deja este asigurat, au disparut tensiunile din viata mea, criza, confuzia, nelinistea, teama, cosmarurile si toate incercarile mele de-al face pe Dumnezeu sa ma iubeasca – El deja ma iubea de dinainte.
Ce s-a intamplat cu viata mea? Ea si-a urmat cursul, cu activitatile de zi cu zi, au trecut mai mult de zece ani de atunci, dar nu mai sunt crispat, imi place sa traiesc cu pasiune. Si daca tot stiu unde merg dupa moarte, mi-ar placea sa iau pe cat mai multi cu mine, nu in Iad, cum zic personajele “păriculoase” din filme, ci acolo unde au un loc pregatit, care ii asteapta.
A, si ce s-a intamplat cu biserica, rugaciunea, cititul din Biblie? He he, buna intrebare :)))) Am renuntat la “inger ingerasul meu”, rugaciunea nu mai e doar o poezie, o uratura, o bolboroseala, ci a devenit o discutie linistita si intima cu “personajul Isus”. Cititul din Biblie? De acolo aflu intentiile lui Dumnezeu cu privire la mine, e “manualul de instructiuni” pentru viata mea, iar viata lui Isus descrisa acolo e un model pentru mine.
Cat priveste mersul la biserica, nu am renuntat la el, dar am facut ce zicea cineva – daca mergi la biserica si nu ai dupa ce sa iei notite, daca nu te atinge nimic din ce auzi acolo, mai bine schimba biserica. Nu-ti place? Mergi acolo unde-ti place si nu mai critica ce fac altii – poate ca ei doar fac multe chestii din rutina, fara sa le pese daca au gasit sensul a ceea ce fac sau nu. In ce ma priveste, merg acum la biserica nu pentru ca am capatat o deprindere, ci pentru ca ma intalnesc cu alti pacatosi ca mine, dar bucurosi ca-L putem lua pe Dumnezeu pe cuvant cand zice ca suntem “achitati” prin moartea lui Isus. Si pentru ca Isus este numitorul nostru comun, incercam sa-I dam Lui toata atentia noastra, fara a mai incerca sa-L impresionam sau sa ne castigam favoruri prin matanii, lumanari sau acatiste. Pur si simplu toate astea au disparut si doar ne bucuram de Persoana Lui.
PS. Articol scris ca raspuns la provocarile de pe spuse.ro in articolul asta si asta. Cand aveti timp, poate dati o raita si pe-acolo, ca-i de bine.
Cele doua posturi de pe spuse.ro sunt scrise de persoane diferite, cu conceptii diferite, unul scris de mine, celalalt de vara-mea.
Pentru mine credinta inseamna altceva decat sa te duce la biserica saptamanal, sa aprinzi lumanari pentru vi sau pentru morti, sa ai icoane pe pereti, sa faci pomelnice, etc.
Postul l-am citit cu placere si imi plac ideile din el.
.-= Dan´s last blog ..Gheruta reloaded =-.
@Dan: te invit la un guest post. Da-mi te rog sa public un articol scris de tine pe marginea acestui subiect, care este conceptia ta despre credinta, si poate mai concret, care este relatia ta cu Dumnezeu, nu stiu, ceva cat se poate de personal. M-as bucura enorm!
Hm, pai nu as avea ce sa scriu. Eu sunt la stadiul de intrebari, imi pun multe intrebari, multe prostesti. Ce stiu sigur este ca religia nu-mi insufla nimic.
De exemplu acum citesc o carte despre manastirile de langa Muntele Athos, de curand am fost intr-o croaziera pe langa el. Cartea nu-mi transmite nimic, ca de altfel nici croaziera, o citesc doar sa ma documentez.
Cand voi afla un raspuns care sa ma lumineze, voi gasi vreun sens, voi sti rostul meu pe pamant din punct de vedere al credintei, te apelez in legatura cu guest post-ul.
Pana atunci sunt doar unul care isi traieste viata, cu sens sau fara sens :)
.-= Dan´s last blog ..Gheruta reloaded =-.
@Dan: nu as vrea sa insist prea mult, dar tocmai intrebarile alea m-ar interesa inserate intr-un articol, sa indraznesti sa gandesti cu voce tare, sa indraznesti sa pui intrebari pe care multi le ocolesc si se fac ca nu s-au gandit niciodata la asa ceva! Mi-ar placea daca mi-ai mai da o sansa.. inainte de momentul pe care il considerai tu potrivit :)
PS. Iti doresc o noapte buna. Cu sens. In sensul acelor de ceasornic :))
Nu citirea Bibliei te aduce mai aproape de Dumnezeu, ci viata, inima si mintea. Biblia este un indrumar al vietii. Degeaba citim Biblia, daca uitam sa traim.
Intotdeauna experientele personale au o mai mare valoare decat teoria despre credinta.
Uneori drumul catre dobandirea credintei, plin de indoiala si intrebari aparent fara raspuns, este chiar mai de folos, mai valoros si poate mai plin de sens, decat momentul gasirii raspunsurilor, momentul revelatiei.
@Andra: imi place pasiunea si convingerea cu care vorbesti. Adevarul este ca una fara cealalta nu doar ca e ineficienta, ci chiar insuficienta. Multumesc pentru comentariu!
este interesant articolul, clasic as putea sa-i spun dar uneori se poate merge si mai departe de atat. suntem prinsi intre doua lumi incompatibile si poate ca de aici vin si intrebarile.
.-= orator´s last blog ..Cum să cumperi orice plătind cu niște hârtii? =-.
@orator: multumesc pentru comentariu. Cat de departe si in ce directie se poate merge? Mi-ar placea sa cunosc varianta ta. Te mai astept cu placere pe aici.
oamenii te inteleg mai bine daca le spui povestea ta in cuvintele lor, daca reusesti sa ii faci sa se puna in pielea ta. acum cred ca ai reusit, pentru ca eu m-am regasit in descrierea ta. ar trebui sa se scrie mai multe articole de genul asta.
.-= taktu´s last blog ..Post serios =-.
@taktu: multumesc pentru incurajare, imi doresc sa fiu cat mai relevant, cat mai inteligibil.
Ps. Hei, cum ar fi sa citim si povestea ta?
PPS.Lol, nu stiam ca taktu care comenteaza la mine pe blog e cumnatul lui Teo! Cool! :)))
povestea mea s-o scrie si ea… dar mai incolo. trebuie sa savurez pana la final disfunctionala-mi luna de miere.
.-= taktu´s last blog ..Post serios =-.
@taktu: imi pare rau pentru cotextul in care ai intrat in noua familie, dar nu e vina ta, stii desigur asta. Savureaza-ti sapta-luna de miere cu cat mai mult patos, ca e unica. Patzanii vom avea toata viata.. Stii vorba aia, zambeste astazi, ca maine va fi mai rau :D God is in control!!
Corneliu,
imi place cum ai trecut de la perioada de incertitudine la perioada de siguranta. Pentru mine este o provocare, pentru ca tu faceai tot ce trebui din mostenire familiala, apoi trebuia sa treci de la forma la traire autentica. Eu am fost printre aceia care au facut o schimbare radicala. Pe la 17 ani am inceput sa urmez pe Hristos si tot atunci sa si citesc Biblia prima data. Iti dai seama ce palpitant si nou era totul pentru mine? :))
Insa ai niste avantaje totusi ca citeai de mic Scriptura, ca te rugai de mic. Imi place descrierea cu “rasaritul – legat la ochi”. Nu stiu de ce am senzatia ca dupa ce te-ai intors cu adevarat la Dumnezeu, tot ce ai facut inainte nu a fost in zadar. A fost un timp castigat, acum urma precum Pavel sa pui totul in ordinea corecta :)
Oricum ar fi, cred ca in viata fiecarui om nimic nu este in la intamplare sau in zadar.
Ceea ce ai descris aici trebuie sa facem noi in fiecare an, pentru ca in fiecare an riscam sa fim formali, reci, si ireali in relatia noastra cu Dumenzseu si Scriptura.
Cu binecuvantari!
.-= romoflorin´s last blog ..Un surplus de culoare =-.
@romoflorin: EXACT, despre asta era vorba si cand am discutat ultima data cu Peter Rong impreuna. Mereu trebuie sa ne verificam modul in care “credem”. Perioada despre care vorbeam atunci era tocmai una dintr-asta, nu de indoiala, ci de cercetare launtrica, de “purificare”…
Mi-ar placea sa citesc si povestea ta. O ai scrisa undeva, sau cand o scrii?
Pe alocuri mi-am văzut “evoluţia”.
La partea finală
am primit de la o persoană pe care o stimez îndemnul ca, dacă nu-mi găsesc locul în biserică să fac următoarele lucruri:
- rugăciune pentru toţi cei care mă “plictisesc”, “nedreptăţesc”;
- dacă predicatorul nu este într-o formă bună, să studiez textul biblic al predicii într-o atitudine de mulţumire, deoarece Duhul Sfânt îmi poate descoperi lucruri importante privitoare la viaţa personală;
- să-mi pun darurile în negoţ, în slujba celorlalţi, fără a aştepta răsplătire de la oameni, “căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea, pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui”.
.-= pety´s last blog ..Creştinii pot ajunge “dezechilibraţi”? Pot suferi creştinii tulburări psihice? =-.
@Pety: multumesc pentru completare. Ceea ce spui tu se potriveste extrem de bine in anumite situatii, cand doar exceptional “predicatorul nu se afla intr-o forma buna” s.a.m.d., ti-am scris un mail putin mai detaliat ca raspuns.
Sa ai o zi buna. Te mai astept!
Interesant. Eu mi-am pus primele intrebari legate de religie la 8 ani. Au incetat 9 ani mai tarziu. Dar in acea perioada am citit tot ce am gasit despre religii. Si pana la urma am ajuns la un sistem de valori in care nici o religie nu are ce cauta.