Biserica Sfantul Ioan, peste strada de liceu. Nu, n-o sa va arat poze cu biserici si manastiri; gasiti in alta parte. Vreau doar sa depan cu voi cateva amintiri din liceu… Clasa a XII-a, nu prea veneau profesorii la ore, caldura mare, frecam menta individual sau in turme.
Odata am iesit toata clasa si, traversand strada, ne-am indreptat ca un pluton intr-acolo. Doar ca ei toti au intrat in barul de alaturi (“biblioteca” era titulatura aflata mai la indemana, daca vreun profesor era curios) iar eu m-am oprit sa intru in biserica.
Linistea si racoarea de acolo m-au “ajutat” sa cred ca L-am gasit pe Dumnezeu mai aproape. La un moment dat, a venit un coleg dupa mine, ii starnisem curiozitatea. M-a vazut cu o asa faţă gravă, sfântă.. mai ceva decat sfintii desenati pe pereti. Am decis inconstient sa ma consider mai bun, mai sfant, mai curat, mai… mandru!, superior acelor pacatosi care, din cele doua, au ales calea larga si pacatoasa a lumii, iar eu am mers sa ma intalnesc cu Dumnezeu!
Acestea amintiri si multe altele m-au “invatat” sa cred ca linistea si racoarea, sau aerul de munte al unei excursii “crestine” sau briza de dimineata a marii dintr-o tabara tot “crestina” m-au adus mai aproape de Dumnezeu. Am ramas cu mintea stramba in felul asta, convins in adancul fiintei mele ca acum, in aglomeratie si galagie, Dumnezeu n-ar fi asa aproape de mine, si trebuie sa fac eforturi mari pentru a-L invoca, pentru a-L aduce mai aproape. De fapt, m-am surprins tanjind doar dupa linistea si racoarea din cladirea goala a unei biserici, sau dupa aerul rarefiat al muntilor, pentru a avea sentimenul implinirii sufletesti!
Ma ingrozesc acum constientizand ca L-am inlocuit pe Dumnezeu cu locuri, sentimente mistice, ecuatii matematice, versete favorite din Biblie idolatrizate, cantece si piese preferate, “to do list”-uri cu liniuta de la capat, si tot felul de alte targeturi care mi-au dat impresia ca ma intalnesc cu Dumnezeu, cand de fapt eu ma intalneam cu idolii mei. In semn de regret si sincera dorinta de indreptare, citez din nou poezia lui Vasile Voiculescu:
Ne batem capul să te cercetăm
Strânşi în soboruri ca la şezătoare
Parc-ai fi, Doamne, doar o ghicitoare,
În loc să-ngenunchem, să ne rugăm.
Cătăm poteci în stânci fără de trepte,
Ne căţărăm s-ajungem pân’ la Tine,
Când Tu te afli în ţinuturi line
Pe drumurile limpezi, mari şi drepte.
de multe ori il asociem pe Dumnezeu cu experiente si zicem “moama ce aproape am fost de Dumnezeu atunci, sau acolo etc.” sau mai rau “nu ma mai simt aproape de Dumnezeu, n-am cadrul potrivit”…
@colaholicu: am facut un studiu odata, “Experienta cu Dumnezeu”. E foarte, foarte fain. E trist insa cand experientele il inlocuiesc pe Insusi Dumnezeu.. :(
Ecuatii matematice? :) Pe-asta va trebui s-o explici (dezvolti) intr-un alt articol. Bine punctat, oricum. Cred ca din cand in cand ar trebui sa ne oprim si sa scriem iarasi pe o foaie de hartie raspunsul la intrebarea “Ce inseamna Dumnezeu pentru mine astazi?”
@Catalin Trandafir: Despre ecuatiile matematice? Iti dau doar un exemplu: se ia una bucata Biblie, se numara toate capitolele (pentru cei mai sarguinciosi care vor sa mearga la olimpiada se are in vedere chiar si numarul de versete!) si se impart la numarul total de zile din an. In functie de rezultatul astfel obtinut, fiecarei zile din an i se asociaza, consecutiv un numar egal de capitole pentru a fi scanat cu retina, in mod special “in zorii zilei” etc, etc, etc.
Disciplina studierii Scripturii este importanta pentru cunoasterea lui Dumnezeu, dar daca se reduce doar la scanarea unor informatii, nu esti neaparat mai aproape de Dumnezeu, ci de Scriptura, si tocmai ti-ai turnat un nou vitel de aur: bibliomania =/= Dumnezeu !
offtopic: remarc surprins punctele rosii din Orientul Indepartat si din Brazilia. Bravo! :P
ontopic: multumesc de articol. si, desigur, m-ai uns la suflet cu Voiculescu.
.-= alterema´s last blog ..Thai testing =-.
@alterema: frace, poate ca (pana) in vesnicie imi voi cunoaste si eu cititorii din acele tinuturi :) Multumesc pentru aprecieri. Poezia lui Vasile Voiculescu am remarcat-o si mi-a placut de cum am vazut-o cu cativa ani in urma pe tartajul casetei audio a lui Marius Cruceru. Si mie mi se pare foarte “tru.”
M-am regasit si eu aici. Mai ales cand ajungi sa fii in linistea aceea a naturii si iti dai sea seama ca Dumnezeu e la fel de departe, sau de aproape ca acasa. De multe ori instinctiv ma urcam in copac sau pe casa, ca sa-mi fie mai usor sa ma rog, dar asta nu-mi schimba conditia inimii.
Imi mai aduc aminte…cand ai intrat in acea biserica ortodoxa si ai citit un psalm in fata bisericii :p
@Dana: da, adevarul e ca e frumos sa petreci timp cu Dumnezeu in linistea naturii, si e normal sa tanjim chiar si dupa liniste in sine. Za problem apare cand nu mai facem diferenta intre cele doua, si ne multumim doar cu linistea ca surogat pentru intalnirea propriu-zisa cu Dumnezeu. Doi psalmi am citit, 9 si 10 :) Have a good day!
real despre real vorbea V.Voiculescu acolo. binevenita poezia lui, poate mai deschide niste ochi…
ai folosit tu bine sintagma asta “versete din Biblie idolatrizate”…mare dreptate, chiar acum cateva zile spunea cineva ca putem sa idolatrizam Biblia prin faptul ca o stim dar nu o implinim…m-a luat cu transpiratii reci gandul la chestia asta…
si mai scoatem din geanta, la cate-un eveniment, cate-un verset parfumat, scris cu alineat si cu inimioare printre randuri… si habar n-avem ce vrea sa spuna cu adevarat pentru ca il folsim in loc de citatele lui Goethe ca sa ne dam rotunzi, spirituali si cititi…
Dumnezeul nostru este printre altele un foc mistuitor care nu ne mai lasa sa dormim cand comitem cate una si care ne mangaie cand nu mai gasim mangaiere in oameni cu priviri reci.
Hristos este…este in cel nascut din nou…si este mai mare decat duhul lumii acesteia
multa bine-cuvant-are
@moi-meme: sunt trist pentru cat de des se intampla ca lucrul asta sa fie adevarat in vietile noastre.. :( Domnul sa te vorbeasca de bine si pe tine.
Corneliu,
am citit articolul si comentariile si imi voi spune si eu parerea. Crestinul se sprijineste pe caracterul lui Dumnezeu. El mizeaza pe credinciosia lui Dumnezeu: ca este un ajutor care nu lipseste in nevoie, ca nu ne va parasi niciodata, ca nu vom fi dati de rusine daca ne incredem in El, etc. Atat esti de crestin cat te increzi in aceste lucruri. Asta il onoreaza pe Dumnezeu sau il dezonoreaza.
Acum ca sa evitam idolatria, adica fiecare om cu Dumnezeul lui, trebuie sa venim la scriptura. Cred ca in multe lucruri suntem diversi in interpretare, si Pavel spune: “Daca in vre-o privinta sunteti de alta parere, Dumnezeu va va lumina si in aceasta privinta. Dar in lucrurile in cari am ajuns de aceeasi parere, sa umblam la fel ” (Filipeni 3,15-16). Exista in biblie niste lucruri clare: Pacat, Mantuitor, rascumparare, Har, Credinta, s.a. Aici trebuie sa fim tari in credinta si sa nu oscilam. Cine se agata cu incapatanare de asta, nu este idolatru ci este placut lui Dumnezeu.
Indoiala este specifica firii pamantesti, dar noi trebuie sa fim logici. Cum ii spunea sotia lui Luther: “A murit Dumnezeu?” de ce te porti asa? O intrebare logica te poate scoate din intuneric, indoiala; iti revine entuziasmul, credinta se aprinde, idei concrete iti vin si incepi sa actionezi. Totul pleaca de la credinta interioara.
Cuvantul fara credinta nu mantuieste pe nimeni. Duhul Sfant face cuvantul relevant pentru noi, trebuie sa ne rugam cu smerenie ca Duhul Sfant sa ne descopere Cuvantul pentru noi. Fiecare lucrare/lucrator are “cheia” lui. Sa cerem Duhului sa ne descopere “cheia” noastra.
In concluzie: Dumnezeu nu este activism, nu este sentiment mistic, ecuatie matematica, etc. El este Dumnezeu, insa se poate manifesta prin oricare din acestea cand El vrea, si inca prin multe altele. Nu trebuie sa alungam formele, ci trebuie sa Il urmarim sau sa Il identificam pe Dumnezeu cand se manifesta in ele. Noi nu cautam forma, ci dincolo de forma il vrem pe Dumnezeu, si de aici: ne rugam, cantam, citim biblia, facem si alte lucruri, El este insa motivul si motorul.
Scuze ca am fost mai lung, eu am vorbit cu Cornelui pe privat cateva chestii si de aici “lungimea” :D
Numai bine!
.-= romoflorin´s last blog ..Curajul =-.
@romoflorin: Da, Florin, multumesc. Sper ca m-am facut destul de inteles in articol. Dumnezeu se poate manifesta in multe feluri, dar am cautat sa disociez toate acestea de El Insusi, de Dumnezeu ca Persoana, in actul inchinarii. Orice indicator spre Dumnezeu e bun atata timp cat nu devine el insusi un obiect al inchinarii. Multi vor fi de acord cu mine in chestiunea asta, insa pericolul pe care am vrut sa il subliniez consta in subsituirea INCONSTIENTA a lui Dumnezeu cu aceste indicatoare. Nu ma lepad, nu ma dezic de forme, traim in timp si spatiu, nu ne putem dezice de natura noastra umana si de nevoia noastra de ajutor prin anumite forme. Solutia, zic eu, este sa nu-l facem pe Dumnezeu captiv formelor noastre punandu-i rama, ci lasandu-l in constiinta noastra sa fie nemarginit si transcedental, pentru a nu ne inchina unui Dumnezeu ingradit (idolatrie), ci relationandu-ne si inchinandu-ne PERSOANEI Lui sa putem gasi dimensiunea exterioara formelor noastre, dimensiunea pe care ne-a adus-o Domnul Isus: “Dumnezeu este duh, si cine I se inchina Lui, trebuie sa I se inchine in duh si in adevar”.
Multumesc pentru completarea ta si te mai astept pe aici :)
Sunt doua moduri sa Ti-l aprop(r)ii: unul e prin acumulare, celalalt prin desprinderi succesive de investitii de moment, schimbatoare ale sensului ultim al vietii. eu o prefer pe-a doua, ca punte catre prima.