Cred ca nu sunt primul care isi imagineaza ca, daca Dumnezeu ar putea fi gasit online pe internet, ar fi coplesit de buzz-uri, mass-uri, CV-uri, spam-uri si toate celelalte “-uri”-uri care bantuie in tot spatiul cibernetic. Cine nu s-ar baga in seama cu Dumnezeu? Si de-L urasti, tot L-ai tine in reader, pe ascuns, ca sa vezi cum misca in front. Sigur, unii, mai spurcati la gura, nu ar conteni in a-L injura, iar altii, mai putini sinceri, ca si in viata reala ar incerca sa-l mituiasca si sa obtina favoruri de la El. Si sigur ar avea cei mai multi comentatori, impartiti in doua categorii mari si late, cuprinzand la randul lor mii si mii de alte subcategorii, pana acolo incat fiecare dintre noi, tratandu-L in felul nostru specific, am reprezenta o categorie aparte.
Nu trebuie neaparat sa fii faţă bisericească pentru a gandi astfel despre Dumnezeu. Citesti printre randuri profilul multora din cei care navigheaza sau inoata ca disperatii pe internet, naufragiind pe tot felul de insulite care mai de care mai dubioase. Si iti dai seama pe unde au fost dupa limbajul colorat pe care l-au imprumutat, sau dupa faptul ca devin, din articol in articol, mai culti, mai cizelati, cu un spirit mai inalt…
Dar nu doar despre “cititorii Domnului” vreau sa vorbesc, ci si despre.. cine ar fi cei pe care i-ar citi Dumnezeu? Multi s-ar simti onorati ca Dumnezeu sa-i aiba in blogroll sau in reader, sau altii, foarte sec ar spune ca se simt dezavantajati sa apara in public asociati cu notiunea asta de dumnezeu: “Buei, tu chiar ai chiulit de la orele de biologie? Esti singurul care inca n-a aflat de Aunt Monkey?”
Trebuie neaparat sa schimb cumva subiectul, pentru ca unii deja si-au adus rosiile din frigider. Si ce altceva sa spun? Sa marturiesc faptul ca eu insumi sunt o “faţă bisericească”, pastorul unei biserici din Bucuresti? Aici unii vor risca sa-si smulga cablul de alimentare din priza. Nu toti ar avea atitudinea asta, dar ma distrez amintindu-mi de un comentator sictirit si vadit scarbit de “ceea ce a ajuns popimea asta” cand scria: “am intrat pe blogul dvs. doar pentru a vedea ce face un pastor in timpul liber…”. Asa, si? :)
Pai simplu, daca preotul este “pastorul sufletesc al oamenilor, aflat fiind in slujba Domnului”, atunci nu vi se pare normal ca acolo unde sunt oameni sa ma infiintez si eu?:) Prezenta unora ca mine in blogosfera ar putea da de gandit daca nu cumva Dumnezeu Insusi ar putea fi intr-un mod anume on-line pe internet (va rog, apelez la buna voastra intelegere; sper sa nu vi-l inchiputi chiar cu mouse-ul in mana..).
Si ma intorc in felul acesta de unde am pornit: “dar daca?…”. Dar daca Dumnezeu chiar exista, ba chiar nu lipseste nici de pe internet? Daca a fost in tot acest timp cel mai fidel follower al tau, si stie toata activitatea ta de pe internet, doar ca L-ai ignorat pentru ca El era de fapt pe… invisible?
Eu nu-L am pe Dumnezeu in blogroll nici in reader pentru ca nu ar avea rost… E ca si cum m-as pune pe mine in blogroll. Oricum ce scriu pe acolo e in mare parte despre El, dar sunt sigur de o chestie – El sigur ma are in blogroll, reader, rss si toate natiile astea… sunt sigur ca tot timpul e acolo si ma citeste!:)
Imi place articolul,kope!
iosif’s last blog post..Un sunet dintr-o melodie superbă…
@iosif: se pare ca nu te deranjeaza sa te stii privit in ceafa de Dumnezeu, right?
nu inteleg…:)
iosif’s last blog post..Un sunet dintr-o melodie superbă…
“sunt sigur ca tot timpul e acolo si ma citeste” arata nu doar faptul ca te stii “citit” de Dumnezeu, dar si ca iti place asta. Doar remarcasem cu placere atitudinea ta, asta-i tot :)
Fii sigur ca imi place sa fiu privit… mai ales de Dumnezeu!
iosif’s last blog post..Un sunet dintr-o melodie superbă…
hmm…sunt curioasa la ce valoare s-ar ridica mitele oferite lui Dumnezeu, daca ar sta online for everyone :P
menialy’s last blog post..DACA E SARBATOARE INSEAMNA CA TREBUIE SA DAM BANI
S-ar ridica la o valoare intrigant de mare. Putem lua un exemplu din mitele date la doctori. Bag de seama ca sistemul mitei este grosolan intretinut de oameni speriati care merg la doctori cu ochii cat cepele datorita fricii din oase. “Cat se dadea anul trecut? Cat se da anul asta?” Pacientii singuri asigura acoperire pentru inflatie in chestiunea asta, si medicii prin curaj. De ce trebuie ca frica sa te determine sa bagi mana in buzunar pentru o simpla injectie? De ce trebuie sa pleci privirea in pamant cand stai de vorba cu un doctor?! La functia pe care o are vreunul dintre noi, nu ar trebui el mai degraba sa plece privirea in pamant?
Si uite-asa, oamenii s-au deprins cu mita, si ar incerca-o exagerat si in relatie cu Dumnezeu. Dar in cazul Lui, valoarea mitei de care vorbeai ar creste enorm de mult data fiind situatia ca Dumnezeu e incoruptibil. Si tocmai de aia ar creste licitatia exponential, pentru ca El nu e o marfa care sa Se lasa usor vanduta. Niciodata.
Daca tot ai zis de mita data la doctori…mi-ai adus aminte de un prieten. Mai tanar decat mine. Cu niste principii ciudate, mostenite, probabil din fosta epoca(pe care, ciudat, nu a prins-o decat foarte putin) – oriunde se duce, el trebuie sa dea si o “atentie”. Pana si prietenilor. Daca ii repara cineva ceva, el va veni automat cu o punga de cafea. E nostim, dar ma enerveaza ca un om tanar sustine ideea mitei. Si, automat, eu nu ma voi putea duce la doctorul(ca ex.) la care s-a dus el fara sa ma gandesc ca omul ala a fost invatat sa astepte sa i se dea ceva.
menialy’s last blog post..DACA E SARBATOARE INSEAMNA CA TREBUIE SA DAM BANI
Da, exact. Asta e – frustrarea e si mai mare cand vezi ca proprii tai prieteni si cunostinte contribuie si ei la surparea malului de sub picioarele tale. Partea nostima cu datul cafelei e ca are origini in epoca “aceea” pentru ca atunci cafeaua sa gasea foarte greu, mai ales cea de calitate. Pentru zilele noastre, mi se pare un gest de prost gust sa mai dai tot cafea, daca vine vorba sa dai ceva :))) Carevasazica, tocmai mita in sine arata radacinile acestui obicei jenant: nu l-a adus capitalismul, ci asa suntem noi prosti din fire.