KiriPedia

Făt-Frumos nu era macho şi cool

Feb 012012

Dacă aş fi Ileana Cosânzeana şi ar veni Făt-Mişto să mă seducă şi să-mi fure minţile cu sărutul lui grabnic, i-aş pune frumos degetul pe buze şi l-aş întreba când a copiat ultima dată la şcoală, ca să ştiu ce exerciţiu are în a (mă) înşela.

L-aş mai ruga să-mi arate limbile tăiate ale balaurilor, nu doar să braveze căutând să mă impresioneze cu poveştile lui cum lovea balaurul şi acesta tânguia pentru iertare. Aş vrea dovezile realizărilor lui de până acum. Concret.

L-aş întreba dacă ştie de unde vine şi încotro se duce; altminteri, mai bine rămân într-un loc pe care deja îl cunosc, decât să se folosească de mine pentru a-şi descoperi destinul în viaţă. Pentru călăuzire în viaţă îi sunt suficiente sfaturile băbuţelor Sfânta Vineri şi Sfânta Joi. Aş refuza să mă folosească în loc de Ruleta Norocului. Dă-te mai încolo, joacă în altă parte.

Eu l-aş aştepta în continuare pe adevăratul Făt-Frumos. Şi ştiu că întârzie puţin, pentru că.. se luptă cu adevăraţii balauri. Nu m-aş lăsa sedusă de un băieţas simpatic şi vorbăreţ, cu multe bancuri şi vorbe de înţelepciune. Mi-o fi dragă mai degrabă tăcerea lui, şi i-aş întrăgi mai degrabă cicatricile decât tatuajele şi ochii.

N-am timp

Diverse 3 Responses »

Jun 252011

De fapt, cu toţi avem, decât dacă nu cumva suntem atemporali. Numai Dumnezeu e veşnic şi atemporal, şi chiar şi El îşi face timp (la propriu) pentru a şi-l petrece cu noi, cei care ne ducem existenţa în derularea timpului. Carevasăzică, până şi Dumnezeu dacă n-are timp îşi poate face dacă e nevoie, numai noi care nu putem exista altfel decât în timp, exact noi ne-am obişnuit să minţim că n-avem.

Cu toate astea, noi toţi cam folosim expresia asta. Ce vrem noi de fapt să spunem atunci când o folosim? Intenţionăm, mai mult sau mai puţin conştient, să ne dăm în stambă că avem agenda mare şi plină. Cu ce e plină, rămâne de văzut. De obicei, “nu avem timp” pentru prostiile cu care îşi consumă timpul ceilalţi, muritorii de rând.

Când cineva spune că nu are timp, spune de fapt că nu consideră necesar să aloce din timpul lui pentru o anumită acţiune sau eveniment. Pentru că până la urmă, bogaţi şi săraci, împăraţi şi cerşetori, raţia noastră zilnică de timp primit de sus este de exact 24 de ore. Suntem apăsaţi de aşa de multe responsabilităţi!.. Şi n-avem timp de toate!.. Pe bune! (?!)

Când vrei să stabileşti o întâlnire cu cineva într-o zi şi îţi spune că nu are timp, nu o lua personal: are timp, cu siguranţă, doar că are agenda deja făcută cu lucruri mai importante decât un timp petrecut cu tine. Sau cel puţin mai urgente, nu neapărat mai importante. Dar dacă îţi spune de câteva ori că nu are timp, simte-te liber să tragi ce concluzie vrei tu.

Când cineva pretinde că e creştin dar că nu are timp să se roage, să-şi citească Biblia sau să participe la întâlnirea de duminică a bisericii (deşi te convinge cu lacrimi că arde de dorul ei), ar trebui să înţelegi că timp are, dar nu şi voinţă, pentru că în acea zi alte lucruri sunt considerate cu mult mai importante, deşi n-ar admite asta în ruptul capului dacă-l întrebi în faţă.

Timp avem, dar altele sunt priorităţile. Trebuie să ne trezim din modul ăsta aşa de uşor de a minţi. Nimeni nu spune că priorităţile sunt ieftin de întreţinut – dimpotrivă, cu cât e mai importantă o prioritate, cu atât sacrifici mai mult pentru ea. Dar dacă nu eşti dispus să plăteşti preţul, nu e o prioritate – ci doar îţi place să crezi că ar fi, cauţi să te minţi pe tine însuţi şi apoi pe alţii. Şi, pentru a păstra o aparenţă în care nu crezi nici tu, vei spune că nu ai timp.

Dacă ai alocat timp parcurgerii acestui articol, ai făcut-o presupunând că ar fi important pentru tine. Toate lucrurile pe care le-ai făcut astăzi au fost considerate importante de către tine. Privind în urmă, culege cu sinceritate valorile în care crezi de fapt. Valorile pretinse sunt altele, dar dacă nu le-ai acordat timp, cel mai probabil nu sunt valorile tale, ci doar ale oamenilor pe care îi stimezi oarecum, şi ai vrea să le copiezi exemplul, doar că nu o faci.

Introspectiv: apropos, ce planuri ai pe ziua următoare?

Când ni se urcă la cap

Dezvoltare personala 2 Responses »

Jun 242011

Am auzit cu toţii expresia asta încă de când eram mici, şi ştim la ce se referă. Ştim ce anume ni se urcă la cap şi cât de periculos e lucrul ăsta. De aceea, ne dăm toate silinţele să ne protejăm cu toată forţa împotriva a ceea ce ni s-ar putea urca la cap, ca nu cumva să ni se urce la cap şi să nu mai coboare de-acolo.

Uh, dar ce anume ni se urcă la cap, până la urmă? Care este lucrul de care ne temem atât de mult?

M-am obişnuit să-mi încurajez copiii, şi mă bucur de lucrul acesta într-atât de mult, încât atunci când aud o apostrofare mă irit şi nu mă simt în largul meu. E bine să creşti de copil într-un mediu pozitiv, optimist, edificator, şi să începi să te bucuri de viaţă ca individ începând chiar cu lucruri elementare din copilărie. În felul acesta, va începe să ţi se pară anormal să arunci o vorbă urâtă celui care îţi cade în braţe la o frână mai bruscă a autobuzului.

În schimb, dacă un copil creşte într-o atmosferă negativistă, pesimistă, dărâmându-l sistematic, atunci când se va întâmpla să audă un compliment sau o vorbă bună la adresa lui, va fi un lucru foarte neobişnuit pentru el, rar întâlnit, şi vă daţi seama – acea experienţă va fi stocată în memorie ca fiind un lucru de mare preţ. Adică i se urcă la cap.

Cu riscul de a mă repeta, spun că atunci când un copil creste într-un mediu pozitiv, complimentele vor începe oricum să curgă datorită unei formări corecte şi comportamentul lui construit sănătos va fi remarcat şi apreciat în societate. Dar aceste complimente nu i se vor părea ceva straniu, nu se va umfla orezul în el la orice vorbă bună. Pe când dacă le duce dorul, rarele complimente vor produce o transformare interesantă în comportamentul lui, pentru că se va lega cu disperare de ele şi va începe să-şi forţeze comportamentul pentru a obţine acele complimente. Va începe să adune un palmares şi, mai mult pentru a-şi întări convingerile că e tare şi bun şi macho, va exagera cu ele în faţa altora. Şi exact lucrul de care au încercat părinţii să-l ferească toată viaţa, exact lucrul acela i se întâmplă: i se urcă la cap. Ce anume, nu ştiu. Întrebaţi-vă părinţii.

Introspectiv: vouă vi s-a întâmplat vreodată să vi se urce la cap ..? :)

Ucigătorul de uriași

Bible Puzzle, Dezvoltare personala, Portrete 2 Responses »

May 182011

Căldură dogoritoare sub arșița soarelui, praful ridicat de copitele cailor ți se lipește de față într-o combinație nefericită cu transpirația ce ți se prelinge de pe tâmple. Strângi puternic sabia în mână aplecat în șa. Îți faci drum printre pedeștrii care își măsoară puterile om la om. Care mai de care aleargă care încotro, pământul se cutremură de tropotele cailor iar deasupra ta cerul este împânzit de săgețile eliberate din tensiunea corzilor de către arcași. Urechea ta nu mai percepe zbârnâitul lor, ci doar îl deduci din învălmășeala luptei. Abia dacă mai deosebești nechezatul cailor de strigătele cu care luptători loviți de moarte își eliberează sufletele spre o lume a umbrelor..

Stai în cumpănă dacă e momentul potrivit să te mai amuzi de câte lucruri se pot întâmpla într-o fracțiune de secundă atunci când calul se încovoaie și se prăbușește sub tine, aruncându-te în nisipul năclăit de sânge. Nisipul ți-a intrat peste tot. Nu e chiar cea mai plăcută experiență din cariera ta de războinic. Nici nu ai timp să te gândești la toate. O toropeală plăcută te copleșește, ți-ar plăcea să te întinzi undeva la umbră.. și umbra vine chiar la timp! Între tine și soare se interpune un munte de om. Îl cunoști de undeva. Ai tăiat mulți dintr-ăștia.

De fapt ți-ai început cariera cu unul din ei. Jneap, o piatră în frunte, țintită bine cu praștia, a făcut ca armura lui de sute de kilograme să nu mai aibă nici un rost. I-ai tăiat capul cu propria lui sabie. Mulți alții au căzut apoi. Cine i-o fi făcut să fie atâția?! Înalți de trei metri, cu o figură pocită și aproape inumană, aleargă spre victimă suflând un aer fierbinte pe nări, în timp ce cară cu ei o sulită cât tulpina unui copac mai tânăr. Nimănui nu-i place ideea de a muri tras în țeapă astfel. Dar tu știi cum să le vii de hac, și de fapt de-a lungul vieții cam oameni de teapa ta ai și atras pe lângă tine. Nici un împărat nu s-a mai mândrit cu o suită de astfel de viteji. “Ucigători de uriași”! Ei? Cum sună? Sună bine, normal.

Dar nu sună bine ce vrea să facă tăunul acesta acum cu tine. Are ochii roșii ca de sânge, din groteasca-i figură distingi doar sprâncenele întruntate prea urât pentru momentul tău de slăbiciune. Din gâtlejul lui răgușit iese un urlet animalic pe care ți-ar plăcea să-l reproduci amuzându-te în fața nevestelor și copiilor care te vor întâmpina glorios la întoarcerea ta de la război. Dar începi să te îndoiești că ai mai putea prinde momentul ăsta. Picioarele lui groase și noduroase fac să tresalte zalele pe el amenințător în timp ce se apropie mâncând pământul. Și deodată nu mai găsești nimic amuzant în toată povestea asta, chiar nu-i plăcut deloc. Brusc îți dai seama că îl urăști. Cauți cu oroare sabia, dar nu dai decât de sandala zburată din piciorul vreunuia lăsat desculț pe lumea cealaltă.

Instantaneu, nici pentru tine nu mai contează acum că tu ești regele. Nemernicul ăsta nu-ți știe de frică. Dimpotrivă, aproape cu siguranță te cunoaște după porecla ta de “ucigător de uriași”. Ah, de nu s-ar fi întâmplat toate astea. Sau de-ai fi omorât mai mulți până acum, măcar. Acesta cum de-a scăpat?! Numărătorile astea. Niciodată nu ai fost bun la matematică. Poate că ăsta e ultimul dintre frații lui, venit să se răzbune. L-a trimis mama lui, e venit în căutarea ta. Sau poate e venit din lumea întunericului pentru a mai plăti o ultimă poliță! Ochii ți se împăinjenesc, și ciudat, îți dai seama că ești mort înainte de a primi lovitura fatală…

Cine va veni la înmormântarea ta? Dar îți vor mai găsi oare trupul? Ah, bătrânul tău tată, nu vrei să știi cum va primi vestea.. Neveste multe, și chiar și mai mulți copii.. Chiar așa, care vor fi prietenii tăi care să te plângă? Aș, dar de unde. Probabil vor lăcrima cu toții unii de rușinea altora, că a murit regele, dar se vor bucura fiecare că nu sunt în locul tău.

Dar, ah, ciudat mod mai are și căpcăunul ăsta de a omorî oameni. Se aruncă cu toată greutatea asupra ta, împroscându-te cu sânge, întrerupându-ți ultimul fir al gândurilor. Ah, nu, de ce nu are un rege dreptul să-și aleagă modul în care vrea să-și dea ultima suflare? Nu era mai bine pe un pat cu așternuturi curate? Și acum ce, nu mai are de gând să se ridice de pe tine?! De ce nu l-ai ascultat pe tatăl tău, să mănânci tot din farfurie, să te faci și tu mai mare?.. Dar corpul inert al uriașului este prăvălit la o parte și o mână prietenească îți este întinsă pentru a te ridica de la pământ. Nu mai poți de bucurie și brusc îți vine inspirația pentru un nou psalm de laudă către Dumnezeul tău.

E Abișai, fiul Țeruiei, cel care te ridică de la pământ. El a omorât uriașul pentru tine. Venea din urma ta și a văzut la timp prăpădul care ar fi urmat să ți se întâmple. El a venit și l-a omorât pe uriaș înainte ca acesta să te pună pe frigăruie. Abișai e unul dintr-aceia pe care i-ai strâns pe lângă tine, cu același hobby ca și tine. Și lui îi place să omoare uriași. Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești, corect? Deja oștenii tăi s-au strâns în jurul tău și fac scut cu trupurile lor pentru ca tu să poți fi retras în totală siguranță de pe câmpul de luptă. Slavă Domnului, așa ceva nu ar trebui să se mai întâmple vreodată.. și de aceeași părere sunt și generalii tăi. De acum înainte ai interdicție pe viață de a mai ieși pe câmpul de luptă. Înțelepciunea și strategia ta militară sunt suficiente și din palatul tău regal, de acasă. Noi vom lupta pentru tine.

2 Samuel 21.15-17: Filistenii au pornit iarăş cu război împotriva lui Israel. David s’a pogorît cu slujitorii lui, şi a luptat împotriva Filistenilor. David era obosit. Şi Işbi-Benob, unul din copiii lui Rafa, a voit să omoare pe David; avea o suliţă în greutate de trei sute de sicli de aramă, şi era încins cu o sabie nouă. Abişai, fiul Ţeruiei, a venit în ajutorul lui David, a lovit pe Filistean, şi l-a omorît. Atunci oamenii lui David, i-au jurat, zicînd: ,,Să nu mai ieşi cu noi la luptă, ca să nu stingi lumina lui Israel”.

Introspectiv:

Ce ai investit, şi în ce oameni ai investit până acum?
Cine și-ar da mâna dreaptă pentru tine? Cine și-ar pune viața în pericol pentru tine?
Dar tu, pentru cine ai fi gata să-ți dai viața? Cine este norocosul față de care ai o astfel de loialitate?
Este loialitatea una din trăsăturile tale de caracter?

Din perspectiva sfârșitului

Meditatii, Spirit 1 Response »

May 132011

Distanţa de la pământ la Cer nu este o problemă de altitudine, ci de atitudine.
O credinţă mică te poate duce în Cer, dar una mare poate să aducă Cerul la tine.
Viaţa este un marş de la inocenţă, prin ispită, fie spre virtute, fie spre viciu
Ar fi foarte bine dacă fiecare ar trăi aşa cum ar vrea să moară.
Reputaţia este pentru o vreme, caracterul pentru eternitate.
În clipa morţii lăsăm în urmă tot ce avem, dar luăm cu noi tot ceea ce suntem.

(Pentru detalii vezi sursa)

Cauzalitate: adevarata suferinta a lui Iov

Bible Puzzle, Crestinism aplicat, Dezvoltare personala 9 Responses »

Jan 072011

Intotdeauna cand citesc cartea lui Iov imi amintesc cateva adevaruri extraordinare despre Dumnezeu, oameni, dreptate si cauzalitate.

1. Oamenii sunt afectati de cauzalitate (ai gresit, deci vei suferi / ai luat decizia cutare, vei suporta consecintele ca atare, bune sau rele). Insa nu-i putem atribui si lui Dumnezeu aceasta. El e Creator, e Cauza-Necauzata. Noua ni se intampla multe lucruri datorita a ceva sau datorita cuiva. Dar Dumnezeu nu poate fi modificat de circumstante sau persoane. El este acelasi ieri, azi si in veci.

2. Oamenii pot gresi facand acuzatii cauzale (suferi, deci cu siguranta esti vinovat). Astea se numesc presupozitii, si pe baza lor ne emitem prejudecati (deliberam acuzatii inainte de a cunoaste toate premizele) – ceea ce e gresit, evident. Oricat de greu ar suferi cineva, nu inseamna intotdeauna ca exista o cauza “conform manualului”. Lasa-L pe Dumnezeu sa decida ce vrea de la viata acelui om. Fii intelept si nu judeca tu pe nimeni.

3. Oricat de drept ai fi, nu ai dreptul sa-ti ceri meritele inaintea Celui care te-a facut. Dumnezeu se poate simti liber sa-ti raspunda sau nu. Daca iti raspunde o face pentru ca El considera ca poate si trebuie sa o faca; daca nu-ti raspunde, nu inseamna ca, bineinteles, ai dreptate, dar ca i-ai inchis tu gura lui Dumnezeu si nu mai are ce sa spuna.

4. Si asta e partea cea mai grea: cand oamenii te acuza, desi tu stii ca ai dreptate, lasa-i sa vorbeasca. Nu cauta sa le inchizi gura. Ei gresesc emitand prejudecati, dar Altcineva ii va judeca pentru treaba asta. Da-le conjuncturi atenuate: logica lor e buna, si tu ai gandi la fel in locul lor, ar tacea daca nici tu nu ti-ai mai cere dreptatea cu atata vehementa, atat ii duce capul etc.

Adevarata suferinta nu e atunci cand esti ranit fizic sau pierzi pe cineva drag sau ceva material. Ci atunci cand nu intelegi de ce, nu intelegi motivul, nu stii cum sa integrezi evenimentul respectiv in ordinea logica a lucrurilor. Si vrem sa integram explicatia fiecarui lucru in logica noastra pentru a nu simti ca ne pierdem mintile, mai exact datorita tendintei de a detine controlul. Dar Creatorul… inca nu a pierdut nimic din control. Te poti baza pe asta. Sau nu; dar trebuie sa-ti asumi consecintele, pentru ca esti afectat de cauzalitate ;)

Am fost creati cu rationament, logica, deductibilitate. Pe langa avantajele aduse de acest fapt, totodata acest lucru ne poate ingreuna si acomodarea pe pamant. Dar cu siguranta cauzalitatea are un raspuns si o solutie, si cel mai bine isi gasteste rezolvarea inaintea lui Dumnezeu, care este obiectiv si neafectat de cauzalitate.

Dezordinea care inspiră siguranţă

Hobbies, Meditatii, Portrete 7 Responses »

Dec 172010

Bag de seamă că atunci când eu sau soţia încercăm să strângem jucăriile de prin casă sub privirea vreuneia dintre fetiţe, imediat va veni “cineva” să le răstoarne înapoi. Şi nu pot spune că am văzut asta întâmplandu-se de 10 ori, sau de 50 de ori. Ci întotdeauna e aşa (cu excepţia situaţiilor când Miriam trebuie să meargă la nani şi ştie că trebuie să îşi strângă singură jucăriile).

Cu timpul am început să percep acest comportament ca o modalitate de “marcare” a teritoriului. Emit o ipoteză aici, şi în timp, după ce o voi studia şi îmi voi întări convingerile, poate o voi declara axiomă. De ce au copiii întotdeauna o problemă cu a-şi strânge jucăriile? De ce sunt părinţii îngroziţi de cum arată camerele adolescenţilor lor? Mai ales când adolescenţii respectivi sunt singuri la părinţi, sau cel puţin au o cameră proprie!

Vieţile adulţilor arată prea îngrijite. Mai exact, prea rigide. Totul trebuie să fie la locul lor, totul trebuie să iasă perfect. Un individ plictisit de viaţă îşi găseste într-un final ceva de lucru. Mă rog, nu-i place ceea ce face, dar îi trebuiesc bani. Se face că munceşte, iar seful se face că-l plăteşte. Însă atunci când începe să-şi găsească plăcere în slujba pe care o face, povesteşte amicilor, entuziasmat, cât e de fascinat de ceea ce face. Iar prietenii care până atunci au apreciat că e un tip muncitor, deodată îl sfătuiesc să-şi caute ceva serios de lucru, să nu mai taie frunze la câini.

Şi asta pentru că adulţii nu concep ca munca să fie ceva plăcut. Trebuie să transpiri. Trebuie să arăţi ca tipul de la colţul străzii care toată ziua îţi sparge timpanele cu pickhummer-ul. Chiar dacă o oră fumează, două ore lucrează şi 4 ore şade pe o bordură aşteptând să-i vină din nou rândul în echipa de 8 oameni cu care lucrează la un şanţ de 3 metri. Dar arată murdar, transpirat, obosit, într-un cuvânt, arată ca un muncitor.

Copiii sunt îngroziţi de viaţa plictisitoare pe care o duc adulţii. Sunt într-o continuă competiţie de impresionare a celorlalţi cu privire la cât e de grea munca lor. Şi că nu sunt plătiţi pe măsură. Şi că n-au timp de fleacuri. Ca alţii. “Munca nu-i joacă, băiete!” Copiii percep modalitatea asta de abordare a vieţii şi o resping marcându-şi teritoriul cu jucării. Dacă le strângi în cutie, le vor risipi imediat nu fără a-şi exprima în prealabil indignarea că le-ai strâns jucăriile. Ceea ce adulţii numesc dezordine în jurul lor, reprezintă de fapt un mediu sigur în care îşi savurează în liniste copilăria.

În ultimul timp, am încetat să mai strâng tot timpul jucăriile de prin casă. Tu cu ce te ocupi? Îţi place ceea ce faci?

Probabil, va urma.

A fost şi răţoiul Donald în arca lui Noe?

Diverse 4 Responses »

Oct 132010

Iată şi o drăguţă perspectivă zoo-romantică a potopului, pentru copii şi nu numai. Cu personaje principale puţin… diferite :)

Versiunea NTR pentru mobil

Diverse 5 Responses »

Sep 062010

Deşi iniţial era vorba că va fi contra cost, Noua Traducere in Limba Română a Bibliei (NTR) poate fi acum downloadata gratuit pentru telefonul mobil de pe site-ul Bible Beep. Nu necesită decât înregistrarea pe site. Atenţie, fişierul downloadat nu reprezintă însăşi aplicaţia, ci ea vine sub forma unei compresii ce necesită o aşa numită “instalare” pe computer. Prin dublul-click pe fişierul downloadat rezultă fişierul NTR.jar care poate fi apoi copiat şi instalat în telefonul mobil.

Transferat de pe computer pe telefonul mobil prin bluetooth, fisierul nu se va copia propriu-zis, ci se va instala automat. Pentru a-l avea ca atare neinstalat, trebuie copiat prin cablu. Il felul acesta poate fi instalat direct de pe telefon oridecateori e nevoie, şi tot aşa poate fi distribuit şi prietenilor prin bluetooth, dar trebuie specificat din nou că prin bluetooth nu poţi avea jar-ul, ci doar aplicaţia instalată automat.

Versiunea online a NTR poate fi accesata aici. Îmi place foarte mult versiunea tipărită, folosesc cu satisfacţie şi versiunea online, iar acum mă bucur de versiunea pentru telefonul mobil. Fericiţi-vă şi voi.

Pescar de oameni