Kiri

În seara asta, întorcându-mă cu autobuzul spre casă, observ capacitatea mea dezvoltată de a citi  de la depărtare,  cu litere de-o şchioapă, un titlu afişat cu mare fanfaron într-un bine cunoscut cotidian “de seară” din mîna unui alt călător: Un focşănean a inventat un OZN. Nu vă zgârie nimic pe creier?

Ok, să încercăm varianta extinsă: un compatriot, cetăţean al României, cu domiciliul stabil în localitatea Focşani, seria şi numărul de buletin bla bla, deţine brevet pentru o invenţie personală, pentru care speră într-o sponsorizare din străinătate. Şi ce a inventat omul? Un Obiect Zburător Neidentificat.

Dar dacă trenul nu poate maşina ilustră cu pădure fiindcă aversă noi patruped?

Un creştin practicant are întotdeauna ceva de spus. Chiar dacă repetă acelaşi lucru.

Mă mândresc cu astfel de oameni, şi îi numesc fraţii şi surorile mele, aşa cum o mai făcea altădată încă Altcineva. Ieşind de la cumpărături, o bătrânică este somată în propria-i maşină cu pistolul de către un hoţ. Doar că, în loc să primească câţiva amărâţi de dolari, bietul om află o veste bună care i-ar putea schimba radical viaţa.

S-a întâmplat aseară, în timp ce mă întorceam acasă după nişte întâlniri pe care le-am avut la birouaşul bisericii. Pentru că eram plecat de mai bine de opt ore de-acasă, eram obosit, iar gândul îmi zbura aiurea, la nimic, sau cel mult la faptul că, în sfârşit, în curând voi fi din nou acasă, cu familia.

La un moment dat, aproape mă trezesc îmbrăţişat de o tanti care venea cu braţele deschise spre mine, zambind toată. Măi să fie, mă gândesc, cum să-i strici bucuria femeii. Mai ales că, rareori ţi se întâmplă să pleci de la serviciu şi şeful sau altcineva să îşi ia rămas bun de la tine mulţumindu-ţi cu o sinceră îmbrăţişare zdravănă pentru activitatea de peste zi.

Când aproape să mă ia în braţe, la un pas de mine, îşi dă seama cu pudoare că nu eram nepotul ei, cu care, chipurile, semănam aşa de bine! S-a purtat ca o adevărată doamnă, cerându-şi mii de scuze, nevenindu-i să creadă că era cât pe ce să îmbrăţişeze un necunoscut. Ne-am despărţit zambind amândoi :)

Eu eram şi mai amuzat, aducându-mi aminte ştiind deja foarte bine că nu e prima dată când sunt confundat cu altcineva. Într-o confuzie anterioară prezenţa mea a invocat amintiri plăcute despre “fostul meu şef! Semănaţi atât de bine cu el!”. I-am răspuns şi eu: “Poate chiar eu sunt acela, şi am venit într-o inspecţie!”.

De obicei, în mediul evanghelic sunt confundat cu pastorul V.I., un cunoscut coleg de breaslă din Arad, sau cu o rudă de-a acestuia. Odată chiar am primit un respect deosebit de la un bărbat care nu-şi mai lua ochii de la mine într-o întâlnire de Capelă la Seminar, iar la sfârşit a venit cu atâta reverenţă să dea mâna cu cel pe care îl bănuia a fi fiul pastorului menţionat mai sus.  Oare cine ar putea înţelege pe deplin suferinţa profundă a acestui fan dezamăgit în aşteptarea lui? Mie nu mi-a produs decât fun!

Nu-mi rămânde decât să sper că şi cei care se vor întâlni cu sosiile mele să poată zâmbi aducându-şi aminte de mine.

Un bancar e ca un prieten care îţi împrumută o umbrelă când e vreme frumoasă, şi ţi-o ia înapoi atunci când plouă. (sursa)

După nouă săptămâni succesive de antrenament în programul de o sută de flotări, am fost determinat să iau o pauză nedorită. Două răceli aproape succesive nu doar că m-au uimit pentru că mă ştiam mai rezistent, dar mi-au “asigurat” alte şase săptămâni de pauză care mi-au diminuat dexteritatea.

Cu toate acestea, în ciuda oricărui inconvenient, sunt hotărât să nu mă las. Am dat din nou un test să văd până unde mi-a scăzut capacitatea, şi voi continua de acolo. Bineinţeles, nu mai sunt exact unde eram sau aş fi vrut să rămân, dar nici începător nu mai sunt.

Unii mi-au sugerat că programul nu e cel mai indicat. Nici la siluetă nu ajută cine ştie cât. S-ar putea să mă ajute măcar să-mi păstrez condiţia, dar nu am cine ştie ce speranţe, ţinând cont de portofel şi alimentele de pe piaţă. Ceea ce am urmărit e dorinţa de a merge până la capăt, de a-mi întări voinţa în ceea ce mi-am propus, să perseverez până ajung la o sută de flotări. Ştiu că pot, şi o să-mi demonstrez asta.

(aşadar, continuare:)

Test 5 (19 ian): 20 flotări

Saptamana 10 (week 3, col 1)
28ian: 10+12+7+7+(9+11);
30ian: 10+12+8+8+(12+8);
1feb: 11+13+9+9+(13+9);

Saptamana 11 (week 4, col 1)
3feb: 12+14+11+10+(16+9);
5feb: 14+16+12+12+(18+10);
7feb:

De cele mai multe ori am asociat curajul cu tupeul. Chiar dacă un tupeu mai moderat, mai de bun simţ, totuşi un curaj provenind dintr-o imagine falsă de sine, autoimpusă sau încurajată într-un mod artificial de alţii. Nu-i aşa? La ce te determină “prietenii” din anturajul tău imediat atunci când te încurajează într-o acţiune asupra căreia oscilezi?

Ce înseamnă să încurajezi? Să sufli în pânzele cuiva, într-o direcţie în care acestuia îi lipsesc rădăcinile? Te miri că peste puţin timp “încurajatul” tău revine în deznădejdea iniţială şi mai descurajat iar tu mai demoralizat şi mai obosit.

M-a zgâriat întotdeauna “încurajarea” din filmele hollywood-iene, dar nu ştiam de ce anume: “Hai că poţi, ştiu că poţi!”. O încurajare care, de fapt, făcea apel la bicepşii cuiva, şi nu la creierul lui. Şi de aceea o astfel de încurajare îl duce pe cel ce face acţiunea la acte prosteşti pe care mai târziu le poate regreta.

E destul de intrigant şi periculos să lansezi astfel de încurajări unuia pe lângă care doar treci, fără să-i cunoşti motivaţiile şi convingerile. Ieri am înţeles cred pentru prima dată că un curaj autentic şi care să ţină trebuie să provină din convingeri (sănătoase!) create în timp.

Acum ştiu de ce nu mi se păreau convingătoare unele încurajări primite şi mă enervau simţind că sunt superficiale sau că încurajatorul nu mă înţelege. Capăt curaj atunci când ştiu în Cine mă încred şi când dezvolt o relaţie tot mai strânsă cu El.

Înaintez plin de curaj atunci când convingerile dobândite mă fac să-mi asum riscurile, ştiind că orice consecinţe aş suporta, nu voi putea acţiona altfel decât cum îmi dictează conştiinţa. Ţie ce-ţi dictează conştiinţa? Cum ţi-o formezi?

Bingo! Vedeti aici.

Alegerea numelui pentru cea de-a doua fetiţă a noastră are în spate o întreagă poveste. Poate părea una banală pentru unii, dar e drăguţă pentru noi şi pentru prietenii noştri care au vrut să o afle. Redau pe scurt povestea cu pricina.

Dacă în alegerea numelui pentru prima noastră fiică am depus o căutare frenetică, pentru cea de-a doua deja ştiam ce şanse avem de a pierde mult timp pe site-urile cu nume pentru bebeluşi. Deşi la un moment dat aveam deja o opţiune, simţeam că nu ne vom opri aici în căutările noastre.

Chiar în noaptea de dinaintea internării în maternitate, discutând cu soţia, ne-am întors la una din opţiunile iniţiale în privinţa numelui. Atunci am ştiut, în sfârşit, că numele ei va fi Betina.

Dincolo de frumuseţea şi melodicitatea numelui, îmi dorisem dintotdeauna o fetiţă pe care să o pot alinta Betty. Numele acesta îmi aducea aminte de Elisabeth Elliot, soţia lui Jim Elliot. Nu doar că Jim a fost modelul meu de dedicare în slujire ca misionar, dar am învăţat multe din seriozitatea şi frumuseţea relaţiei lor în aşteptarea căsătoriei.

Jim moare ucis de tribul Auca în încercarea lui de a le duce Vestea Bună. Reuşita lui a fost una postmortem, sau poate chiar prin moartea şi sacrificiul lui. Elisabeth continuă lucrarea lui, iar mai târziu publică primul volum prin care descrie umanitatea şi viaţa plină de pasiune a lui Jim în ascultare de Dumnezeu şi în formarea lui ca misionar: “Shadow of the Allmighty”.

Urmează alte câteva cărţi, printre care şi “Pasiune şi puritate“, o carte care te răscoleşte prin standardul înalt pe care şi l-au impus în aşteptarea lor de nu mai puţin de cinci ani până la căsătorie. O aşteptare reciproc acceptată şi prelungită datorită priorităţii pe care au acordat-o slujirii speciale la care au înţeles că sunt chemaţi. Acolo, pe paginile cărţii, găseşti pasiune şi puritate atât în principiile prezentate, cât şi în destăinuirea unor fragmente din corespondenţa lor, în care autoarea se semnează simplu: Betty.

===

*Betina noastră s-a născut într-o zi de joi la ora 13, având 3,240 kg si 49 cm, pe data de 21 ianuarie 2010. A obţinut nota 10 la naştere, iar mămica ei..  o  operaţie cezariană.

…Bucureştiul e traversat de numeroase alei, bulevarde, căi, drumuri, intrări, pasaje, pieţe, prelungiri, şosele, splaiuri şi, în sfârşit, şi străzi? Ca să vezi, dacă vrei să te descurci în Capitală, nu trebuie să ştii doar “toate străzile Bucureştiului”, ci şi multe alte cele.

Iată câteva exemple:

Aleea Lacul Morii, Aleea Eprubetei, Aleea Păcală, Aleea Câmpul cu Flori

Bulevardul Gloriei, Bulevardul Anul 1864, Bulevardul Oaspeţilor,

Calea Moşilor, Calea Apeductului

Drumul Coasta Cerbului, Drumul “Drumul Mic intre Vii”

Intrarea Adolescentei, Intrarea Anecdotelor, Intrarea Binelui, Intrarea Calităţii

Pasajul Lipscani, Pasajul Macca,

Piaţa Romană, Piata Hurmuzachi Eudoxiu,

Prelungirea Ghencea, Prelungirea Rupea

Şoseaua Berceni, Şoseaua Orhideelor, Şoseaua Odăii,

Splaiul Independenţei, Splaiul Unirii

Strada Abnegaţiei, Strada Amiciţiei, Strada Apele Vii, Strada Baba Dochia